Anexa 2 - CATEGORIILE DE CHELTUIELI. - HG nr. 786/2014 - aprobarea Listei instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, finanţate din fondurile MEN

Index
HG nr. 786/2014 - aprobarea Listei instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, finanţate din fondurile MEN
Anexa 1 - LISTA.
Anexa 2 - CATEGORIILE DE CHELTUIELI.
ANEXA Nr. 2

CATEGORIILE DE CHELTUIELI

pentru întreținerea, exploatarea, funcționarea și paza instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național, finanțate din fondurile Ministerului Educației Naționale, de la bugetul de stat, capitolul "Cercetare fundamentală și cercetare dezvoltare"

Categoriile de cheltuieli care pot fi finanțate din fondurile de la bugetul de stat pentru întreținerea, exploatarea, funcționarea și paza instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național sunt următoarele:

1. cheltuieli cu personalul;

2. cheltuieli cu materiile prime, materialele și altele asemenea;

3. cheltuieli cu serviciile prestate de terți;

4. cheltuieli indirecte (regla).

Cheltuielile cu personalul vor include:

a) cheltuieli cu salariile și asimilate salariilor, în conformitate cu prevederile legale;

b) contribuții aferente cheltuielilor cu salariile și asimilate salariilor;

c) cheltuieli cu deplasările: transport, cazare, diurnă, asigurări de sănătate pentru deplasările în străinătate, taxe de viză.

Cheltuielile cu materiile prime, materialele și altele asemenea vor include:

a) cheltuieli cu materiile prime;

b) cheltuieli cu materialele consumabile, inclusiv materialele auxiliare, combustibili utilizați direct pentru instalația sau obiectivul special de interes național, piese de schimb, semințe și materiale de plantat sau furaje;

c) cheltuieli privind obiectele de inventar;

d) cheltuieli privind materialele nestocate;

e) cheltuieli cu energia și apa utilizate în mod direct pentru instalația sau obiectivul special de interes național.

Cheltuielile cu serviciile prestate de terți vor include:

a) cheltuieli cu întreținerea și reparațiile, inclusiv amenajarea spațiilor;

b) cheltuieli cu redevențe, locații de gestiune și chirii;

c) cheltuieli cu transportul de bunuri;

d) cheltuieli poștale și de comunicații;

e) cheltuieli cu servicii pentru teste, analize, măsurători și altele asemenea;

f) cheltuieli cu servicii informatice;

g) cheltuieli cu servicii de expertiză, evaluare, asistență tehnică și altele asemenea;

h) cheltuieli cu serviciile de întreținere a echipamentelor;

i) cheltuieli cu alte servicii strict necesare pentru instalația sau obiectivul special de interes național.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 786/2014 - aprobarea Listei instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, finanţate din fondurile MEN