Anexa 2 - REGULI. - Instrucțiuni nr. 140/2014 - modalităţile tehnice de întocmire şi transmitere a documentelor şi datelor necesare stabilirii drepturilor de pensie
REGULI
privind ordonarea documentelor în dosarul de pensie, pentru fiecare categorie de pensie
Acestea vor fi citite de la sfârșitul dosarului către început:
I. Pentru pensia pentru limită de vârstă, anticipată si anticipată parțială
- certificatul de naștere, în copie;
- certificatul de căsătorie, în copie;
- carte de identitate, în copie;
- copia brevetului privind acordarea semnului onorific;
- certificat care să ateste calitatea de beneficiar al Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare;
- certificat de scoatere și alocare la drepturi, în original;
- carnetul de muncă - în copie;
- adeverință privind vechimea în muncă;
- adeverință de studii;
- livretul militar, în copie;
- adeverință privind grupele/condițiile de muncă;
- adeverință cu veniturile realizate lunar;
- adeverință privind sporurile cu caracter permanent;
- cererea de acordare a pensiei;
- procura specială;
- fișa de pensie;
- opisul în care vor fi consemnate actele dosarului;
- adresa de înaintare a dosarului.
II. Pentru pensia de invaliditate:
- documentele prevăzute la pct. I;
- decizia medicală asupra capacității de muncă, în original;
- formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă (F.I.A.M.), în copie;
- cererea pentru înscrierea la pensie.
III. Pentru pensia de urmaș:
- documentele prevăzute la pct. I, pentru cazurile în care susținătorul decedat nu avea calitatea de pensionar;
- actele de stare civilă ale urmașilor și ale reprezentantului legal, după caz (certificat naștere, certificat de căsătorie, certificat de deces, carte de identitate), în copii;
- decizia medicală de încadrare în grad de invaliditate, în original;
- decizia de pensie/talon de plată a pensiilor, pentru cazurile în care susținătorul decedat avea calitatea de pensionar, în copie;
- adeverința de studii, în cazul urmașilor copii în vârstă de peste 16 ani, în original;
- formularul pentru înregistrarea accidentului de muncă (F.I.A.M.), în copie;
- cererea pentru acordarea pensiei de urmaș și declarația pe propria răspundere.