Ordinul MAE nr. 2544/2015 - aprobarea Licenței generale de import și transfer de introducere definitive de produse militare pe teritoriul României, pentru destinatari finali din cadrul forțelor armate, LGIFA-RO-01

Index
Ordinul MAE nr. 2544/2015 - aprobarea Licenței generale de import și transfer de introducere definitive de produse militare pe teritoriul României, pentru destinatari finali din cadrul forțelor armate, LGIFA-RO-01
ANEXĂ - Licența generală de import și transfer de introducere definitive de produse....

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

ORDINNr. 2.544/2015

pentru aprobarea Licenței generale de import și transfer de introducere definitive de produse militare pe teritoriul României, pentru destinatari finali din cadrul forțelor armate, LGIFA-RO-01

Monitorul Oficial nr. 7 din 06.01.2016

În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni cu produse militare, republicată,

în temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 8/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul afacerilor externe emite următorul ordin:

Art. 1.

Se aprobă Licența generală de import și transfer de introducere definitive de produse militare pe teritoriul României, pentru destinatari finali din cadrul forțelor armate, LGIFA-RO-01, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2.

Departamentul pentru controlul exporturilor va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul afacerilor externe,

Lazăr Comănescu