Ordinul Ministerului Fondurilor Europene nr. 982/2014 - modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 637/2014 pt. aprobarea schemei transparente de ajutor de minimis, denumită „Schemă transparentă de ajutor de...

Index
Ordinul Ministerului Fondurilor Europene nr. 982/2014 - modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 637/2014 pt. aprobarea schemei transparente de ajutor de minimis, denumită „Schemă transparentă de ajutor de...
ANEXĂ (Anexa la schemă) - - model -.

MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE

ORDINNr. 982/2014

pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 637/2014 pentru aprobarea schemei transparente de ajutor de minimis, denumită "Schemă transparentă de ajutor de minimis sub formă de garanții de portofoliu de credite", aferentă domeniului major de intervenție 1.2 "Accesul IMM la finanțare", axa prioritară 1 "Un sistem de producție inovativși ecoeficient", din cadrul Programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice"

Monitorul Oficial nr. 708 din 29.09.2014

Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007, și ale Hotărârii Guvernului nr. 651/2006 privind aprobarea Politicii în domeniul ajutorului de stat pentru perioada 2006-2013,

în temeiul prevederilor art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2014 pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale,

ministrul fondurilor europene emite următorul ordin:

Art. I.

Anexa la Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 637/2014 pentru aprobarea schemei transparente de ajutor de minimis, denumită "Schemă transparentă de ajutor de minimis sub formă de garanții de portofoliu de credite ", aferentă domeniului major de intervenție 1,2 "Accesul IMM la finanțare", axa prioritară 1 "Un sistem de producție inovativ și ecoeficient", din cadrul Programului operațional sectorial "Creșterea competitivității economice", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 14 iulie 2014, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 6, literele e) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"e) întreprinderi mici și mijlocii sau IMM sunt întreprinderi care respectă criteriile prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare);

f) întreprindere aflată în dificultate este o întreprindere care îndeplinește condițiile definite în cap. 2.2 (Domeniul de aplicare material: sensul noțiunii de «întreprindere aflată în dificultate») din Comunicarea Comisiei - Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate."

2. La articolul 8, punctul 8.5 se modifică și va avea următorul cuprins:

"8.5. Ajutoarele de minimis acordate unei întreprinderi unice care efectuează transport de mărfuri în contul terților sau contra cost nu pot fi utilizate pentru achiziționarea de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri."

3. La articolul 8, după punctul 8.5 se introduce un nou punct, punctul 8.6, cu următorul cuprins:

"8.6. În cazul în care o întreprindere își desfășoară activitatea atât în sectoarele menționate la alin. (1) lit. (a), (b) și (c) din Regulamentul nr. 1.407/2013, cât și în unul sau mai multe sectoare sau domenii de activitate incluse în domeniul de aplicare al prezentei scheme, prezenta schemă se aplică ajutoarelor acordate pentru aceste din urmă sectoare sau activități, cu condiția ca intermediarii financiari să se asigure prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităților sau o distincție între costuri, că activitățile desfășurate în sectoarele excluse din domeniul de aplicare al schemei nu beneficiază de ajutoare de minimis."

4. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 24.

Înainte de acordarea ajutorului de minimis în cadrul prezentei scheme, respectiv înainte de acordarea unui credit eligibil cu subvenție parțială de dobândă conform cap. V, intermediarul financiar verifică dacă întreprinderea unică din care face parte beneficiarul a mai primit alte ajutoare de stat sau de minimis pentru aceleași cheltuieli eligibile și dacă regulile de cumul sunt respectate, pe baza unei declarații pe propria răspundere."

5. Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 27.

Valoarea maximă a ajutorului de minimis de care poate beneficia o întreprindere unică se calculează cumulându-se ajutoarele de minimis primite în anul fiscal în curs cu ajutoarele de minimis primite în ultimii 2 ani fiscali consecutivi; acesta nu poate depăși echivalentul în lei a 200.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru societățile care activează în sectorul transportului rutier de mărfuri. În cazul în care o întreprindere care efectuează transport rutier de mărfuri în numele unor terți sau contra cost desfășoară și alte activități pentru care se aplică plafonul de 200.000 euro, se aplică plafonul de 200.000 euro, cu condiția ca intermediarii financiari care implementează schema să asigure prin mijloace adecvate, cum ar fi separarea activităților sau distincția între costuri, că suma de care beneficiază activitatea de transport rutier de mărfuri nu depășește 100.000 euro și că ajutoarele de minimis nu se folosesc pentru achiziționarea de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri."

6. Anexa la schemă, intitulată "Declarație pe propria răspundere", se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici