Decizia CCR nr. 259/2021 - excepția de neconstituționalitate a sintagmei „precum și daune sănătății propriei persoane” din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (respinsă)

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 259 

din 22 aprilie 2021

referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „precum și daune sănătății propriei persoane” din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 320 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Vasile Rău în Dosarul nr. 14.373/281/2017 al Judecătoriei Ploiești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.325D/2018.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 2.119D/2018 și nr. 2.120D/2018, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată din oficiu de Judecătoria Timișoara — Secția I civilă în Dosarul nr. 21.237/325/2018 și de Vasile Roșu în Dosarul nr. 3.691/211/2018 al Judecătoriei Cluj-Napoca — Secția civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.119D/2018 și nr. 2.120D/2018 la Dosarul nr. 1.325D/2018, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca devenită inadmisibilă, având în vedere că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 818 din 5 decembrie 2019, sintagma „precum și daune sănătății propriei persoane” din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății a fost declarată neconstituțională.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

7. Prin încheierile din 27 august 2018, 27 noiembrie 2018 și 12 septembrie 2018, pronunțate în dosarele nr. 14.373/281/2017, nr. 21.237/325/2018 și nr. 3.691/211/2018, Judecătoria Ploiești, Judecătoria Timișoara — Secția I civilă și Judecătoria Cluj-Napoca — Secția civilă au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Excepția a fost ridicată de Vasile Rău și de Vasile Roșu, precum și de Judecătoria Timișoara — Secția I civilă, din oficiu, în cauze având ca obiect pretenții.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât fundamentează o răspundere civilă nelimitată față de furnizorul de servicii medicale a persoanei care își provoacă daune propriei sănătăți; deși este prevăzută condiția culpei, aceasta poate avea cea mai ușoară formă [conform art. 1.357 alin. (2) din Codul civil, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă]. În aceste condiții, persoana care și-a cauzat daune propriei sănătăți are obligația de a achita furnizorului de servicii medicale cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, chiar dacă este asigurată. Această formă de răspundere este de natură a descuraja cetățenii români să apeleze la furnizorii de servicii medicale, afectându-le dreptul constituțional la ocrotirea sănătății. Așadar, sintagma „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății propriei persoane din culpă” din cuprinsul textului criticat contravine art. 34 din Constituție.

9. De asemenea, se apreciază că prevederile de lege criticate nu respectă cerințele de claritate, accesibilitatea și previzibilitate, în caz contrar, principiul nemo censetur ignorare legem nu ar putea fi aplicat, ceea ce ar avea grave consecințe asupra securității raporturilor sociale, a existenței societății în general.

10. Totodată, se afirmă că spitalul, care se subrogă în drepturile furnizorului de servicii medicale, este cel care stabilește mai întâi, în mod discreționar, faptele care au condus la producerea unor daune propriei sănătăți și formulează acțiune în regres împotriva persoanei. Ulterior, instanța de judecată sesizată în baza acestui articol va trebui să stabilească dacă fapta care a condus la vătămarea sănătății se subscrie prevederilor art. 320 din Legea nr. 95/2006 sau nu. Astfel, oricât de diligentă ar fi o persoană, la un moment dat acesteia ar putea să îi fie afectate dreptul de acces la asistență medicală și dreptul de proprietate privată, prin plata sumelor reprezentând propriile cheltuieli de spitalizare, ca urmare a unei fapte care nu este expres prevăzută în lege, spitalul decizând în mod arbitrar că prin fapta sa a adus „daune propriei sănătăți”, fiind incidente prevederile art. 320 din Legea nr. 95/2006.

11. În final, se apreciază că prevederile art. 320 din Legea nr. 95/2006 nu numai că nu ocrotesc dreptul persoanei la sănătate, ci restrâng acest drept. Accesul la serviciile medicale este condiționat, în cazul asiguraților care prin faptele lor și-au produs daune sănătății propriei persoane, indirect, prin plata, după externare, a contravalorii serviciilor. Astfel, deși asigurați, oamenii nu se vor prezenta la spital în vederea tratării unei boli sau a unor leziuni de frică să nu suporte ulterior costurile.

12. Judecătoria Ploiești apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate sunt norme clare, ale căror efecte sunt accesibile și previzibile (existând jurisprudență unitară creată până în prezent în această materie) și reprezintă o expresie a modului în care statul român a înțeles să-și îndeplinească obligațiile constituționale prevăzute în art. 34 din Constituție. În plus, art. 34 din Constituție nu garantează dreptul de acces gratuit și nelimitat la sistemul public de sănătate.

13. Judecătoria Cluj-Napoca — Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 320 din Legea nr. 95/2006 sunt clare, accesibile și previzibile. Astfel, acestea sunt clare deoarece rezultă din conținutul lor că au obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale persoanele care prin faptele lor culpabile aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane și răspund potrivit legii. Prin urmare, legea are în vedere situația în care se poate atrage răspunderea civilă delictuală împotriva unei persoane care a săvârșit cu vinovăție o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Totodată, instanța apreciază că legea este accesibilă, fiind publicată în Monitorul Oficial al României, și este previzibilă, deducându-se din conținutul ei că persoana cu privire la care vor fi întrunite condițiile prevăzute de art. 320 din Legea nr. 95/2006 va fi obligată la plata cheltuielilor efective ocazionate de asistența medicală acordată.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut în dispozitivele încheierilor de sesizare, îl constituie prevederile art. 320 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările și completările ulterioare, care la data sesizării prevedeau că: „(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.

(2) Furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.”

18. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, alin. (1) al art. 320 din Legea nr. 95/2006 a fost modificat prin articolul unic din Legea nr. 256/2019 pentru modificarea art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1050 din 30 decembrie 2019, și prin art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, pentru abrogarea unor prevederi legale, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 25 august 2020, având în prezent următorul cuprins: „Cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată de furnizorii de servicii medicale, aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, persoanelor cărora le-au fost aduse daune sănătății prin fapta altor persoane sunt recuperate de către furnizorii de servicii medicale de la persoanele care răspund potrivit legii și au obligația reparării prejudiciului produs. Cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată nu pot fi recuperate de la victimele agresiunilor sau ale accidentelor cu autor neidentificabil, fiind decontate din fond.” Însă, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că obiectul acesteia îl constituie sintagma „precum și daune sănătății propriei persoane” din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

19. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) referitor la statul român, ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție, ale art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății și ale art. 44 alin. (1) referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, se invocă art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 35 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 818 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 29 iunie 2020, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „precum și daune sănătății propriei persoane” din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății este neconstituțională.

21. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, că persoanele asigurate potrivit Legii nr. 95/2006, care au obligația să plătească sumele ce constituie contribuția la asigurările sociale de sănătate, trebuie să beneficieze, în contraprestație, de protejarea față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident, așa cum prevede art. 219 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006. Consacrarea prin lege a asigurărilor sociale presupune drepturi și obligații atât pentru asigurat, cât și pentru stat, esențială fiind acoperirea unui

risc în cazul producerii anumitor evenimente ce privesc sănătatea asiguraților. Dreptul la ocrotirea sănătății impune stabilirea riscurilor asigurate într-o manieră care să protejeze viața și integritatea corporală.

22. Curtea a constatat că garanția dreptului la ocrotirea sănătății prevăzută de art. 219 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006, și anume ca persoanele asigurate să beneficieze de protejarea față de costurile serviciilor medicale, este înlăturată complet în cazul autoaccidentării. Aceasta, deoarece raportarea generică la „culpă” în cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 semnifică faptul că persoana asigurată va răspunde pentru daune aduse sănătății propriei persoane, inclusiv pentru accidente produse din cea mai ușoară culpă. Or, faptele care au ca rezultat autoaccidentarea presupun întotdeauna existența unei culpe, cel mai des fiind săvârșite din culpa cea mai ușoară.

23. Totodată, Curtea a reținut că opțiunea legiuitorului de a include persoanele care au plătit contribuția la asigurările sociale de sănătate în sfera celor cărora li se angajează răspunderea civilă delictuală pentru daune aduse sănătății propriei persoane pentru fapte săvârșite din cea mai ușoară culpă neagă una dintre garanțiile dreptului la ocrotirea sănătății, aducând atingere art. 1 alin. (5) din Constituție, care consacră securitatea juridică a persoanei, concept care se definește ca un complex de garanții de natură sau cu valențe constituționale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligația constituțională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât și valorificarea în condiții optime a drepturilor și a libertăților fundamentale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68).

24. Curtea a mai reținut că dreptul la ocrotirea sănătății impune respectarea unor exigențe, între care și aceea a stabilității normelor juridice care îl garantează. Într-un plan mai larg, stabilitatea acestor norme constituie o expresie a principiului securității juridice, instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituție, principiu care exprimă în esență faptul că cetățenii trebuie protejați contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă și previzibilă.

25. În final, Curtea a observat că gratuitatea acordării asistenței medicale ține de opțiunea legiuitorului (a se vedea, ad similis, cele reținute în Decizia nr. 115 din 21 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 27 octombrie 1999, în Decizia nr. 334 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, și în Decizia nr. 389 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, paragraful 15). Totuși, faptul că, indiferent de tipul de culpă, persoana care a adus daune sănătății propriei persoane va fi obligată să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, neagă dreptul la ocrotirea sănătății în cazul persoanelor asigurate, care, în schimbul plății contribuției la asigurările sociale, ar trebui să beneficieze de o contraprestație din partea statului atunci când riscul asigurat — vătămarea sănătății propriei persoane — se produce. Astfel, riscul suportat de „asigurător” — În cazul de față, statul — se diluează până aproape de dispariție, întrucât săvârșirea oricărei fapte prin care se aduce atingere sănătății propriei persoane presupune o minimă culpă în săvârșirea sa.

26. În consecință, având în vedere art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum și data sesizării Curții Constituționale în prezentele cauze, anterioare datei la care excepția a fost admisă, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

27. În aceste condiții, potrivit jurisprudenței Curții, reprezentată, de exemplu, prin Decizia nr. 22 din 21 ianuarie

2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 365 din 2 iunie

2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 40, în temeiul Deciziei nr. 818 din 5 decembrie 2019, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din codul de procedură civilă (a se vedea, pe larg, și Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19—23).

← Decretul Președintelui nr. 848/2021 privind promulgarea Legii...		Decizia CCR nr. 263/2021 - excepția de neconstituționalitate a... →

Publicate în același Monitor Oficial:

Legea nr. 198/2021 - modificarea și completarea art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară Decretul Președintelui nr. 847/2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară Legea nr. 199/2021 - ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, semnat la București la 5.09.2020 Decretul Președintelui nr. 848/2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, semnat la București la 5.09.2020 Decizia CCR nr. 263/2021 - excepția de neconstituționalitate a prevederilor OUG nr. 17/2012 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate și ale OUG nr. 57/2015 privind salarizarea... (respinsă) HG nr. 763/2021 - probarea scoaterii definitive din fondul forestier național, fără compensare, de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere — S.A. a terenului forestier în suprafață de 13,5337 ha... ORDIN privind modificarea și completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, prevăzut în anexa la Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 64/2003 ORDIN privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Comitetului consultativ în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare și asistență umanitară