Hotărârea CCR - contestarea înregistrării candidaturii dl. Victor-Viorel Ponta la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014
Comentarii |
|
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
HOTĂRÂREA
Nr. 48
din 30 septembrie 2014
privind contestarea înregistrării candidaturii domnului Victor-Viorel Ponta la alegerile pentru Președintele României din anul 2014
Mircea Ștefan Minea - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
La data de 29 septembrie 2014 a fost înregistrată la Curtea Constituțională contestația formulată la 24 septembrie 2014 de domnul Ion Brănescu împotriva înregistrării candidaturii domnului Victor-Viorel Ponta la alegerile pentru Președintele României din anul 2014 Contestația a fost înregistrată la Biroul Electoral Central cu nr. 14/CT/BEC/P/2014 din 29 septembrie 2014.
Contestația formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 920F/2014, la care au fost atașate propunerea de candidatură a domnului Victor-Viorel Ponta, împreună cu Decizia nr. 11D din 18.09.2014, transmise de Biroul Electoral Central cu Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 4.140 din 18 septembrie 2014.
În temeiul dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, contestațiile se soluționează fără înștiințarea părților, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării și a celorlalte documente aflate la dosar.
În motivarea contestației, autorul acesteia face o serie de alegații cu privire la activitatea desfășurată de domnul Victor-Viorel Ponta în calitate de prim-ministru.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației, întrucât aceasta a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 370/2004
CURTEA,
examinând contestația în raport cu prevederile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum și documentele aflate la dosar, reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 146 lit. f) din Constituție, ale art. 37 și 38 din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum și celor ale art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională este competentă să soluționeze contestația privind înregistrarea candidaturii domnului Victor-Viorel Ponta pentru funcția de Președinte al României.
Examinând contestația, Curtea reține că, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 370/2004,"(1) În cel mult 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la art. 29 alin. (2), respectiv la art. 30 alin. (6), candidații, partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice, alianțele electorale și alegătorii pot contesta înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz. Contestațiile se fac în scris și se depun la Curtea Constituțională.", iar, în conformitate cu art. 29 alin. (2), aplicabil în cauză, "Înregistrarea și respingerea înregistrării candidaturilor de către Biroul Electoral Central se fac prin decizie, în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acestora."
Curtea reține că cererea de înregistrare a candidaturii domnului Victor-Viorel Ponta a fost depusă la Biroul Electoral Central de către Alianța Electorală PSD-UNPR-PC la data de 17 septembrie 2014, iar la data de 18 septembrie 2014 Biroul Electoral Central a adoptat Decizia nr. 11D de înregistrare a acestei candidaturi. Împotriva acestei înregistrări domnul Ion Brănescu a depus contestație după expirarea termenului de 24 de ore prevăzut de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 370/2004.
Față de prevederile de lege menționate și situația mai sus arătată, Curtea constată ca fiind tardiv introdusă contestația formulată de domnul Ion Brănescu împotriva deciziei Biroului Electoral Central privind înregistrarea candidaturii domnului Victor-Viorel Ponta.
De altfel, atât condițiile de eligibilitate, cât și impedimentele constituționale pentru a fi ales în funcția de Președinte al României sunt prevăzute expres și limitativ în Constituție și în Legea nr. 370/2004. Or, motivele invocate de contestator nu se referă la aceste aspecte.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituție, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 și al art. 38 din Legea nr. 47/1992, precum și al art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 370/2004,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de domnul Ion Brânescu împotriva înregistrării candidaturii domnului Victor-Viorel Ponta la alegerile pentru Președintele României din anul 2014.
Hotărârea este definitivă, se comunică Biroului Electoral Central și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PREȘEDINTE,
Prof. univ. dr. MIRCEA ȘTEFAN MINEA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică
← Hotărârea CCR - contestarea înregistrării candidaturii dl.... | Hotărârea CCR - contestarea înregistrării candidaturii... → |
---|