Ordinul MADR nr. 1501/2014 - modificarea art. 4 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 348/2014 pt. aprobarea cuantumului tarifelor încasate în urma serviciilor prestate de Agenţia Naţională pt. Ameliorare şi Reproducţie...

MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE

ORDINNr. 1.501/2014

privind modificarea art. 4 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 348/2014 pentru aprobarea cuantumului tarifelor încasate în urma serviciilor prestate de către Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constanținescu" asociațiilor/organizațiilor crescătorilor de animale sau oricăror altor beneficiari

Monitorul Oficial nr. 735 din 08.10.2014

Văzând Referatul Direcției generale politici agricole și strategii nr. 113.392 din 2 octombrie 2014,

în baza Deciziei directorului general al Agenției Naționale pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" nr. 225 din 15 septembrie 2014,

în temeiul art. 21 alin. (1) lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 834/2010 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu", cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările și completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, emite următorul ordin:

Art. I.

Articolul 4 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 348/2014 pentru aprobarea cuantumului tarifelor încasate în urma serviciilor prestate de către Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie "Prof. Dr. G. K. Constantinescu" asociațiilor/organizațiilor crescătorilor de animale sau oricăror altor beneficiari, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 5 martie 2014, se modifică după cum urmează:

"Art. 4

Se aprobă tariful pentru analiza fizico-chimică a probelor de lapte crud în cuantum de 1,95 lei/probă, respectiv:

a) 1,50 lei/probă, pentru efectuarea analizei fizico-chimice a probelor de lapte crud;

b) 0,45 lei/probă, pentru transportul probelor de lapte crud de la punctele de colectare ale asociațiilor de control oficial al producției de lapte la laboratorul regional de controlul calității laptelui al Agenției Naționale pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie."

Art. II.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Viceprim-ministru,

ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,

George Octavian Turtoi,

secretar de stat

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MADR nr. 1501/2014 - modificarea art. 4 din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 348/2014 pt. aprobarea cuantumului tarifelor încasate în urma serviciilor prestate de Agenţia Naţională pt. Ameliorare şi Reproducţie...