HG nr. 770/2015 - modificarea şi completarea HG nr. 1.096/2013 pt. aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pt. perioada 2013–2020,...

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 770/2015

privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul național de investiții

Monitorul Oficial nr. 735 din 01.10.2015

Având în vedere dispozițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2015 privind unele măsuri pentru implementarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul național de investiții,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

Hotărârea Guvernului nr. 1.096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul național de investiții, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 4, alineatele (2)-(5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(2) În scopul implementării mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, și a Planului național de investiții, se aprobă înființarea pe lângă Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri a activității finanțate integral din venituri proprii privind gestionarea contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit, implementarea Planului național de investiții, precum și monitorizarea și punerea în aplicare a investițiilor din Planul național de investiții.

(3) Bugetul de venituri și cheltuieli aferent activității prevăzute la alin. (2) se formează din venituri proprii, constituite din:

a) contravaloarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit producătorilor de energie electrică;

b) sumele asigurate în baza contractelor de finanțare, pentru acoperirea cheltuielilor aferente activităților de monitorizare și punere în aplicare a investițiilor din Planul național de investiții;

c) sumele încasate din penalități și dobânzi, rezultate ca urmare a aplicării prevederilor contractelor de finanțare încheiate cu beneficiarii;

d) dobânzile la disponibilul din veniturile proprii, în condițiile legii;

e) alte venituri dobândite în condițiile legii.

(4) Cheltuielile aferente îndeplinirii activității prevăzute la alin. (2) se suportă din veniturile proprii prevăzute la alin. (3), astfel:

a) din veniturile prevăzute la alin. (3) lit. se suportă cheltuielile privind finanțarea nerambursabilă a investițiilor din Planul național de investiții;

b) din veniturile prevăzute la alin. (3) lit. -e) se suportă cheltuielile pentru plata onorariilor pentru consultanți angajați în condițiile legii, cheltuielile pentru plata onorariilor pentru experți specializați în anumite domenii de activitate, tehnic, financiar, angajați în condițiile legii, cheltuielile aferente monitorizării realizării investițiilor din Planul național de investiții, precum și alte cheltuieli necesare îndeplinirii activității prevăzute la alin. (2), efectuate în condițiile legii.

(5) Activitatea privind gestionarea contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit prevăzută la alin. (2) se încadrează la capitolul bugetar 81.10 «Combustibili și energie», titlul 55 «Alte transferuri».“

2. La articolul 4, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins:

"(51) Activitatea privind implementarea Planului național de investiții, precum și monitorizarea și punerea în aplicare a investițiilor din Planul național de investiții prevăzută la alin. (2) se încadrează la capitolul bugetar 81.10 «Combustibili și energie», titlul 20 «Bunuri și servicii».“

3. La articolul 12, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

"(11) Contractul-cadru de finanțare dintre Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri și beneficiari este prevăzut în anexa nr. 5.“

4. La articolul 12, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

"(6) Beneficiarii investițiilor din Planul național de investiții care dețin instalații prevăzute în anexa nr. 1 pot beneficia de finanțare nerambursabilă proporțional cu plata certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate instalației deținute de aceștia aferentă investiției, după cum urmează:

a) plata sumelor rambursate pentru sumele aferente primei cereri de rambursare se va face proporțional cu alocările anuale cumpărate de beneficiar pentru instalația ce face obiectul investiției începând cu alocarea aferentă anului 2013, cu respectarea metodologiei de calcul prevăzute în anexa nr. 6.

b) plata sumelor rambursate pentru sumele aferente următoarelor cereri de rambursare se va face în baza dovezii de plată la zi a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate instalației ce face obiectul investiției, începând cu anul semnării contractului de finanțare.“

5.Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 17

Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.“

6.După anexa nr. 4 se introduc două noi anexe, anexele nr. 5 și 6, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul energiei,

întreprinderilor mici și mijlocii și mediului de afaceri,

Andrei Dominic Gerea

Ministrul finanțelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor,

Mihail Fâcă,

secretar de stat

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 1.096/2013)

CONTRACT-CADRU DE FINANȚARE

Părțile contractante:

Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 202E, sectorul 6, cod [..], tel. [..], fax [..], poșta electronică office.dgpapse@energie.gov.ro, cod de înregistrare fiscală 24931499, în calitate de Autoritate finanțatoare (denumit în continuare MEIMMMA), reprezentat legal de domnul .........., având funcția de ..........

și

[Denumirea Beneficiarului], cu sediul în .........., tel. .........., fax .........., înființată la data de .........., cod de înregistrare fiscală .........., reprezentată prin .........., având funcția de .........., identificat prin [document identitate], în calitate de Beneficiar,

fiecare denumită individual partea și împreună părțile,

având în vedere:

• Aplicația trimisă de România în conformitate cu art. 10c alin. (6) al Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului;

• Decizia Comisiei C(2012) 4.564 final din 6 iulie 2012 privind cererea în temeiul articolului 10c alineatul (5) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului de a acorda alocări tranzitorii cu titlu gratuit în scopul modernizării producției de energie electrică, notificată de România;

• Decizia Comisiei C(2012) 8.776 final din 5 decembrie 2012 privind Ajutorul de stat SA.34753 (2012/N)-România;

• Hotărârea Guvernului nr. 1.096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul național de investiții, cu modificările și completările ulterioare (H.G. nr. 1.096/2013);

• Procedurile privind gestionarea contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit pentru finanțarea investițiilor din Planul național de investiții, privind contractarea, monitorizarea, verificarea și raportarea investițiilor, precum și cheltuielile eligibile, aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru energie nr. 137/2014 (Procedurile PNI);

• Cererea de finanțare nr. .......... din data .........., aprobată de Autoritatea finanțatoare și comunicată Beneficiarului prin adresa nr. .......... din data .........., anexa nr. 1,

au convenit încheierea prezentului contract de finanțare (Contractul) pentru acordarea finanțării nerambursabile pentru investiția .........., poziția nr. .......... din anexa nr. 3 la H.G. nr. 1.096/2013, denumită în continuare Investiția, în următoarele condiții.

ARTICOLUL 1

Obiectul Contractului

(1) Obiectul Contractului îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile de către MEIMMMA pentru implementarea Investiției. Finanțarea nerambursabilă acordată constituie ajutor de stat.

(2) Beneficiarului i se va acorda finanțarea nerambursabilă în termenii și condițiile stabilite în prezentul contract.

(3) Beneficiarul acceptă condițiile pentru acordarea finanțării nerambursabile și se angajează să implementeze Investiția pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract și cu legislația națională și comunitară în vigoare.

ARTICOLUL 2

Durata Contractului

Contractul intră în vigoare la data semnării lui de către părți și este valabil:

  1. (i)

    până la 31 decembrie 2020 pentru finanțare;

    și

  2. (ii)

    5 ani de la data punerii în funcțiune pentru monitorizare, dacă această dată depășește data de 31 decembrie 2020.

ARTICOLUL 3

Perioada de realizare a Investiției

(1) Graficul de realizare a Investiției este prevăzut în anexa nr. 2. În cazul în care Investiția nu se realizează în intervalul de timp planificat, aceasta poate fi transferată în anii următori. Un astfel de transfer este permis doar de două ori.

(2) Data finalizării Investiției, confirmată de punerea în funcțiune a acesteia, nu poate depăși data de 30 iunie 2020.

ARTICOLUL 4

Valoarea Investiției

(1) Valoarea totală cu TVA a Investiției pentru care se acordă finanțarea nerambursabilă este de .......... lei (valoarea în litere), din care:

a) valoarea cheltuielilor eligibile în sumă de: .......... lei (valoarea în litere);

b) valoarea cheltuielilor neeligibile în sumă de: .......... lei (valoarea în litere),

conform datelor din tabelul nr. 1

Tabel nr. 1

Valoarea totală a Investiției, inclusiv TVA

(lei)

Valoarea cheltuielilor eligibile ale Investiției

(lei)

Valoarea finanțării nerambursabile acordate din contul PNI

(lei)

Cofinanțarea cheltuielilor eligibile ale Beneficiarului

(lei)

Valoarea cheltuielilor neeligibile ale Investiției

(lei)

1 = 2 + 5

2 = 3 + 4

3

4

5

(2) MEIMMMA se angajează să acorde o finanțare nerambursabilă în sumă de .......... lei (valoarea în litere), echivalentă cu 25% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale Investiției, specificată la alin. (1) lit. a), cu respectarea principiului "primul venit, primul servit“, în ordinea de aprobare a cererilor de finanțare.

(3) Valoarea finanțării nerambursabile prevăzute la alin. (2) nu poate fi majorată.

(4) În realizarea Investiției, orice majorare a valorii totale a Investiției față de cea prevăzută la alin. (1) este asigurată de Beneficiar.

(5) Asigurarea sumelor necesare realizării Investiției în totalitatea sa este responsabilitatea Beneficiarului.

ARTICOLUL 5

Cheltuieli eligibile

(1) Categoriile de cheltuieli eligibile pentru realizarea Investiției sunt prevăzute în tabelul nr. 2, după cum urmează:

Tabel nr. 2

Nr. crt.

Denumirea cheltuielii

Valoarea totală a cheltuielii cu TVA

(lei)

Valoarea totală eligibilă a cheltuielii

(lei)

Finanțarea nerambursabilă

Contribuția proprie

Prevederile legale

Procentul

(%)

Valoarea finanțării nerambursabile

(lei)

Valoarea eligibilă a cheltuielii

(lei)

Cheltuieli conexe și neeligibile

(lei)

0

1

2 = 3 + 8

3 = 6 + 7

4

5

6

7

8

1

Cheltuieli și amenajarea terenului

Ordinul ministrului .........., nr. .......... din ..........

1.1

Amenajarea terenului

1.2

Amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială

2

Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului

3

Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică

3.1

Studii de teren

3.2

Obținere de avize, acorduri și autorizații

3.3

Proiectare și inginerie

3.4

Organizarea procedurilor de achiziție

3.5

Consultanță

3.6

Asistență tehnică

4

Cheltuieli pentru investiția de bază

4.1

cheltuieli pentru construcții și instalații

4.2

cheltuieli pentru montajul utilajelor tehnologice și funcționale cu montaj

4.3

cheltuieli pentru utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu montaj

4.4

cheltuieli pentru utilaje fără montaj și echipamente de transport

4.5

cheltuieli pentru dotări

4.6

cheltuieli pentru achiziția de active necorporale

5

Alte cheltuieli

5.1

Cheltuieli pentru organizare de șantier

a) cheltuieli pentru lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier

b) cheltuieli conexe organizării de șantier

5.2

cheltuieli pentru cote legale

a) cota aferentă Inspectoratului de Stat în Construcții pentru controlul calității lucrărilor de construcții

b) cota pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și pentru autorizarea lucrărilor de construcții

c) cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor

d) alte cheltuieli de aceeași natură, stabilite în condițiile legii

e) valoarea primelor de asigurare din sarcina autorității contractante

5.3

Cheltuielile diverse și neprevăzute

6

Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste și predare la beneficiar

6.1

Cheltuieli pentru pregătirea personalului de exploatare

6.2

Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste

7

Cheltuieli aferente achiziției serviciilor de audit independent pentru proiect

8

Alte cheltuieli neeligibile - TOTAL

Ordinul ministrului .......... nr. .......... din ..........

TOTAL

(2) Pentru a fi eligibile toate cheltuielile menționate în tabelul nr. 2, acestea trebuie să fie realizate, facturate către Beneficiar și plătite de acesta în intervalul 25 iunie 2009-31 iulie 2020.

(3) Beneficiarul poate efectua modificări, prin transferuri între capitole și subcapitole de cheltuieli eligibile, ale sumelor aferente categoriilor de cheltuieli menționate în tabelul nr. 2 dacă acestea nu afectează scopul principal al Investiției și nu modifică valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale Investiției contractată pentru rambursare, cu notificarea prealabilă a Autorității finanțatoare înainte de efectuarea plății.

ARTICOLUL 6

Prefinanțarea

(1) Prefinanțarea se acordă integral, prin transfer direct în baza Cererii de prefinanțare întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 și cu respectarea prevederilor acestuia.

(2) Cererea de prefinanțare va fi depusă de Beneficiar la sediul MEIMMMA în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului contract.

(3) Valoarea prefinanțării este de .......... lei (valoarea în litere) reprezentând maximum 10% din valoarea finanțării nerambursabile a Investiției, acordată din contul PNI.

(4) Plata prefinanțării se va efectua de către MEIMMMA în maximum 45 de zile de la data depunerii Cererii de prefinanțare, în lei, în funcție de sumele disponibile în contul PNI la momentul semnării prezentului contract, în contul de virament 5070 - Disponibil din transferuri și subvenții deschis de Beneficiar la unitatea Trezoreriei Statului în cărei rază teritorială își are sediul, dedicat finanțării nerambursabile:

- titular cont: ..........

- cod IBAN: ..........

(5) Sumele care reprezintă prefinanțarea se vor utiliza pentru realizarea Investiției. Valoarea prefinanțării se recuperează începând cu prima cerere de rambursare, prin deducerea a minimum [>5%] din valoarea fiecărei cereri de rambursare intermediare, conform graficului de rambursare (tabelul nr. 3), astfel încât suma aferentă prefinanțării să se recupereze integral înainte de ultima cerere de rambursare.

(6) Prefinanțarea acordată se restituie de către Beneficiar dacă nicio cerere de rambursare, care să justifice achiziția de bunuri ori servicii sau execuția de lucrări, nu a fost depusă de acesta în termenul stabilit conform graficului de rambursare.

ARTICOLUL 7

Rambursarea cheltuielilor

(1) Plata se va efectua ex-post în baza cererilor de rambursare ce se transmit la MEIMMMA, conform graficului de rambursare din tabelul nr. 3.

Tabel nr. 3

Cerere de rambursare nr.

Valoarea realizată din Investiție

Valoarea cheltuielilor eligibile

(lei)

Valoarea finanțării nerambursabile

(lei)

Deducere prefinanțare (lei) [..........] % din finanțarea nerambursabilă

Valoarea finală a finanțării nerambursabile

(lei)

Data depunerii*

0

1

2

3

4

5 = 3-4

6

1.

2.

3.

..........

TOTAL

(2) Beneficiarul va transmite prima cerere de rambursare însoțită de dovada plății sumei prevăzute la alin. (3) lit. d) pct. (i).

(3) a) Beneficiarul are obligația de a depune toate cererile de rambursare, inclusiv ultima cerere de rambursare, la datele prevăzute în graficul de rambursare.

b) Graficul de rambursare poate fi modificat la solicitarea Beneficiarului și cu aprobarea MEIMMMA. Solicitarea de modificare va fi justificată corespunzător și notificată în scris MEIMMMA cu cel puțin 45 de zile înainte de data stabilită pentru depunerea cererii de rambursare care face obiectul modificării, stabilită prin graficul de rambursare.

c) MEIMMMA va notifica aprobarea/refuzul cererii de modificare a graficului de rambursare în termen de maximum 25 de zile de la data primirii solicitării. MEIMMMA nu poate refuza în mod nejustificat aprobarea solicitării Beneficiarului. Graficul de rambursare modificat va fi aprobat de către MEIMMMA în termen de maximum 25 de zile de la data notificării și va constitui anexă la prezentul contract.

d) Plata sumelor rambursate se va face în funcție de sumele disponibile în contul PNI, după cum urmează:

(i) pentru sumele aferente primei cereri de rambursare, proporțional cu alocările anuale cumpărate de Beneficiar pentru instalația ce face obiectul Investiției începând cu alocarea aferentă anului 2013, în situația în care Beneficiarul deține instalații cărora le-au fost alocate certificate de emisii de gaze cu efect de seră conform anexei nr. 1 la HG nr. 1.096/2013, după formula:

Suma rambursată = Suma de rambursat x

Certificate CO2 plătite în perioadă pentru instalația aferentă Investiției

,

Certificate CO2 alocate în perioadă pentru instalația aferentă Investiției

unde: suma de rambursat = suma solicitată și aprobată la rambursare;

perioadă = 2013 - până la data depunerii primei cereri de rambursare;

(ii) pentru sumele aferente următoarelor cereri de rambursare, în baza dovezii de plată la zi a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate instalației ce face obiectul investiției, începând cu anul semnării contractului.

e) În termen de maximum 90 de zile de la data depunerii de către Beneficiar la MEIMMMA a cererilor de rambursare și a documentelor justificative corespunzătoare conform Procedurilor PNI, acesta va informa Beneficiarul cu privire la sumele aprobate la plată. MEIMMMA aprobă cererile de rambursare în urma verificării documentelor justificative prezentate de Beneficiar, precum și a oricăror alte documente/clarificări solicitate de MEIMMMA Beneficiarului.

(4) Beneficiarul are obligația de a transmite MEIMMMA documentele/clarificările solicitate în termen de maximum 20 de zile de la data primirii solicitării. Neprezentarea documentelor/clarificărilor în termenul solicitat atrage respingerea motivată parțială sau totală, după caz, a valorii cererii de rambursare.

(5) Rambursarea se va efectua de către MEIMMMA în termen de 45 de zile de la data la care Beneficiarul a fost informat cu privire la suma aprobată, în lei, în contul de virament 5070 - Disponibil din transferuri și subvenții deschis de Beneficiar la unitatea Trezoreriei Statului în a cărei rază teritorială își are sediul, dedicat finanțării nerambursabile:

- titular cont: ..........

- cod IBAN: ..........

(6) Beneficiarii care efectuează plăți în altă monedă decât cea națională vor solicita la rambursare contravaloarea în lei a acestora, așa cum sunt înregistrate în evidența contabilă a acestora.

(7) Beneficiarul nu poate depune o nouă cerere de rambursare mai devreme de trecerea unui termen de 6 luni de la data depunerii ultimei cereri de rambursare.

(8) Fiecare cerere de rambursare transmisă de Beneficiar trebuie să reflecte cheltuielile efectuate și plătite de Beneficiar numai pentru perioada aferentă cererii de rambursare. Pentru investițiile puse în funcțiune până la data semnării Contractului, cererile de rambursare pot reflecta cheltuielile efectuate și plătite de Beneficiar per contract încheiat în vederea realizării Investiției, cu respectarea prevederilor graficului de rambursare prevăzut la alin (1).

(9) Ultima cerere de rambursare va fi însoțită de documentele prevăzute de Procedurile PNI.

(10) MEIMMMA are dreptul de a efectua corecții constând în excluderea de la finanțare parțial sau în totalitate a cheltuielilor aferente unei cereri de rambursare, în cazul constatării unor cheltuieli neeligibile și/sau în cazul nerespectării/încălcării prevederilor contractuale și/sau legale, naționale și/sau comunitare, aplicabile, cu respectarea prevederilor alin. (2) și alin. (3) lit. d). Corecțiile se vor comunica Beneficiarului odată cu rezultatul verificării cererilor de rambursare, sunt definitive și operate direct asupra sumelor cuprinse în cererea de rambursare.

(11) În situația în care contul PNI nu dispune de întreaga sumă necesară plății unei cereri de rambursare, MEIMMMA notifică Beneficiarul în acest sens și finanțează cererea de rambursare în limita sumelor disponibile prevăzute în bugetul anual aprobat. Plata se suspendă până la realimentarea contului PNI, urmând să fie reluată cu respectarea ordinii de aprobare a cererilor de finanțare.

(12) Cererile de rambursare și documentele aferente acestora vor fi întocmite și depuse la MEIMMMA conform Procedurilor PNI.

ARTICOLUL 8

Indicatori tehnici de performanță

(1) Indicatorii tehnici de performanță sunt:

- emisia specifică (tCO2/MWh produsă);

- eficiența producerii energiei electrice (%);

- eficiența globală în cogenerare (%), după caz.

(2) Indicatorii prevăzuți la alin. (1) sunt valabili pentru:

- reabilitarea capacităților existente;

- instalarea de capacități noi.

(3) Pentru reabilitarea și modernizarea capacităților existente, valorile indicatorilor tehnici de performanță înainte și după realizarea Investiției sunt cele menționate în tabelul nr. 4:

Tabel nr. 4

Indicatorii tehnici de performanță

Valoarea înainte de reabilitare

Valoarea după reabilitare

Eficiența producerii energiei electrice (%)

..........

..........

Eficiența globală în cogenerare (%), după caz

..........

..........

Emisia specifică (tCO2/MWh produs)

(4) Pentru instalarea de capacități noi, valoarea indicatorilor tehnici de performanță după realizarea

Investiției trebuie să fie în conformitate cu prevederile BREF-BAT în vigoare la data aprobării Investiției și sunt cele menționate în tabelul nr. 5:

Tabel nr. 5

Indicatorii tehnici de performanță

Valoarea după punerea în funcțiune

Valoare conform BREF-BAT

Eficiența producerii energiei electrice (%)

..........

..........

Eficiența globală în cogenerare (%), după caz

..........

..........

Emisia specifică (tCO2/MWh produsă)

ARTICOLUL 9

Obligațiile părților

A. Obligațiile Beneficiarului

a) Implementare

(1) Beneficiarul este obligat să realizeze Investiția în conformitate cu prevederile art. 3.

(2) Beneficiarul trebuie să realizeze Investiția în conformitate cu legislația națională și comunitară, cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență și în conformitate cu practicile în domeniul vizat.

(3) Beneficiarul este obligat să urmărească prin implementarea Investiției realizarea indicatorilor tehnici de performanță prevăzuți la art. 8 alin. (3) sau (4), după caz.

(4) Dacă la punerea în funcțiune a Investiției, indicatorii tehnici de performanță nu sunt îndepliniți conform prevederilor prezentului contract, Beneficiarul este obligat la plata unei penalități/sume considerate necuvenită, care se va calcula de către MEIMMMA proporțional cu nerealizarea indicatorului "emisie specifică de CO2“, conform formulei de calcul prevăzute mai jos:

S = Dem.sp * Eprev * Toper * PRETCO2,

unde:

S = penalitatea/suma considerată necuvenită;

Dem.sp = diferența de emisie specifică de dioxid de carbon [tCO(2)/MWh] = emisia specifică așteptată - emisia specifică realizată la probele de punere în funcțiune;

Eprev = cantitatea anuală de energie electrică previzionată a fi produsă în documentația care a stat la baza cererii de finanțare;

Toper = un număr de 5 ani de operare;

PRETCO2 = prețul de piață de referință al certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră la data la care se calculează suma considerată necuvenită, dar nu mai mult de 20 euro/tCO(2).

Suma considerată necuvenită astfel calculată nu poate depăși 1% din valoarea finanțării nerambursabile pentru realizarea Investiției și se va plăti eșalonat/se va deduce din valoarea solicitată prin ultima cerere de rambursare, până la cel târziu 30 septembrie 2020, conform contractului de finanțare.

(5) Beneficiarul își va asuma integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terților din culpa sa pe parcursul implementării Investiției. MEIMMMA va fi degrevat de orice responsabilitate pentru prejudiciile cauzate terților din culpa Beneficiarului.

(6) Beneficiarul are obligația să țină pentru fiecare investiție o evidență contabilă distinctă, folosind conturi analitice distincte, și să deschidă un cont la trezorerie, în care se virează sumele pentru finanțarea investițiilor.

(7) Beneficiarul are obligația să furnizeze contribuția proprie ce îi revine din costurile eligibile aferente proiectului.

(8) Beneficiarul are obligația să finanțeze toate costurile neeligibile (inclusiv costurile conexe) aferente proiectului.

(9) Beneficiarul are obligația să nu pună ipotecă, să nu gajeze pentru un împrumut sau orice formă de înstrăinare provizorie a oricărui bun care face parte din proiect și care face parte din Contract.

(10) Beneficiarul are obligația să asigure resursele financiare necesare implementării optime a proiectului de investiție în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din contul PNI.

(11) Beneficiarul are obligația să mențină proprietatea facilităților construite/modernizate și natura activității pentru care s-a acordat finanțare, pe o perioadă de cel puțin 5 ani după punerea în funcțiune, și să asigure exploatarea și întreținerea în această perioadă.

(12) Beneficiarul are obligația să nu înstrăineze, închirieze, gajeze bunurile achiziționate ca urmare a obținerii finanțării din contul PNI, pe o perioadă de 5 ani de la punerea în funcțiune.

(13) Beneficiarul are obligația să respecte, pe durata pregătirii proiectului de investiție și a implementării acestuia, prevederile legislației comunitare și naționale în domeniul egalității de șanse, nediscriminării, protecției mediului, achizițiilor publice, ajutorului de stat și prevederile de informare/publicitate.

(14) Beneficiarul are obligația să informeze Autoritatea finanțatoare pe întreaga durată a Contractului dacă acesta a intrat în vreuna dintre situațiile de pierdere a eligibilității precizate în Declarația de eligibilitate prezentată în cadrul dosarului Cererii de finanțare, conform modelului din anexa nr. 2 la Procedurile PNI.

b) Raportare

(1) Beneficiarul va transmite la MEIMMMA următoarele rapoarte:

a) raport de progres privind stadiile fizice și valorice aferente Investiției efectuate, conform prevederilor Procedurilor PNI, care însoțește fiecare cerere de rambursare, pentru investițiile noi și investițiile în derulare. Raportul de progres va fi întocmit conform modelului prevăzut de Procedurile PNI;

b) raport final privind stadiul tehnic și financiar al Investiției, conform modelului prevăzut de Procedurile PNI, care însoțește ultima cerere de rambursare, pentru investițiile noi și pentru investițiile în derulare. Raportul final va cuprinde obligatoriu, fără a se limita la informațiile prevăzute în modelul Raportului de progres privind stadiile fizice și valorice aferente Investiției efectuate și în modelul Raportului anual privind stadiile fizice și valorice aferente Investiției efectuate;

c) raport final privind stadiul tehnic și financiar al Investiției care însoțește prima cerere de rambursare, pentru investițiile realizate;

d) raport anual privind stadiile fizice și valorice aferente Investiției efectuate de la momentul semnării Contractului până la momentul raportării, pentru investițiile noi și pentru investițiile în derulare. Acest raport se transmite până la data de 31 decembrie a anului în curs și va fi întocmit în conformitate cu modelul prevăzut de Procedurile PNI;

e) raport preliminar anual cu propunerile de cheltuieli aferente Investiției ce se va derula în anul în curs, pentru investițiile noi și pentru investițiile în derulare. Acest raport se transmite până la data de 31 ianuarie a anului în curs și va fi întocmit în conformitate cu modelul prevăzut de Procedurile PNI;

f) raport privind reducerea emisiilor de CO2 obținută ca urmare a punerii în funcțiune a Investiției. Acest raport se trimite până la data de 15 ianuarie pentru anul precedent, timp de minimum 5 ani de la punerea în funcțiune a Investiției, după modelul prevăzut de Procedurile PNI.

(2) Rapoartele menționate la alin (1) se transmit la MEIMMMA în format hârtie, într-un exemplar original semnat de reprezentantul legal și o copie conformă cu originalul, precum și în format electronic.

(3) În cazul în care rapoartele menționate mai sus nu sunt complete sau necesită modificări, Beneficiarul are obligația de a face completările și modificările solicitate de MEIMMMA și de a retransmite rapoartele în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea notificării.

c) Monitorizarea și verificarea utilizării fondurilor rambursate din contul PNI

(1) Monitorizarea realizării Investiției începe din momentul semnării Contractului și se termină în 5 ani de la data punerii în funcțiune a Investiției.

(2) Monitorizarea vizează progresul fizic al Investiției și respectarea prevederilor art. 12 alin. (4) din HG nr. 1.096/2013 privind evidența contabilă a cheltuielilor aferente Investiției.

(3) Monitorizarea proiectelor se face de către MEIMMMA până la data efectuării plății aferente ultimei cereri de rambursare.

(4) După punerea în funcțiune a Investiției, MEIMMMA va monitoriza pe o perioadă de 5 ani inclusiv primirea raportului prevăzut la lit. b) alin. (1) f).

(5) Activitățile de monitorizare a realizării investițiilor și de verificare a utilizării fondurilor rambursate din contul PNI sunt asigurate de Beneficiari din fonduri proprii în cuantum de 1% din valoarea finanțării nerambursabile solicitate prin Cererea de finanțare, dar nu mai mult de 1% din procentul de 25% din valoarea maximă a cheltuielilor eligibile aferente Investiției și comunicată Comisiei Europene prin Aplicația trimisă de România în conformitate cu art. 10c(6) al Directivei 2003/87/CE.

(6) Monitorizarea realizării Investiției se face atât prin verificarea documentelor aferente Investiției, cât și prin vizite la sediul Beneficiarului și la locul Investiției.

(7) Beneficiarul are obligația de a permite și a participa la monitorizare, precum și de a furniza echipei de monitorizare toate documentele și informațiile solicitate de aceasta. Beneficiarul va transmite informațiile solicitate pe suport hârtie și pe suport magnetic, cu semnătură de primire și număr de înregistrare, sau prin poștă, cu confirmare de primire.

(8) Detaliile privind monitorizarea sunt cuprinse în anexa nr. 4.

d) Politici comunitare și naționale

Beneficiarul are obligația să respecte prevederile aplicabile și legislația aferentă referitoare la asigurarea conformității cu politicile Uniunii Europene și naționale, în special cele privind achizițiile publice (unde este cazul), ajutorul de stat, egalitatea de șanse și dezvoltarea durabilă.

e) Alte obligații

(1) Beneficiarul va transmite, la cererea MEIMMMA, traducerea autorizată în limba engleză a informațiilor din rapoarte.

(2) Beneficiarul are obligația de a menține Investiția aptă de funcționare pe o perioadă de minimum 5 ani de la punerea în funcțiune a acesteia.

(3) Beneficiarul transferă în contul comunicat de MEIMMMA suma de .........., reprezentând 1% din valoarea finanțării nerambursabile solicitate prin Cererea de finanțare, dar nu mai mult de 1% din procentul de 25% din valoarea maximă a cheltuielilor eligibile aferente Investiției și comunicată Comisiei Europene prin Aplicația trimisă de România în conformitate cu art. 10c(6) al Directivei 2003/87/CE, astfel:

  1. i)

    50% din sumă, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a Contractului;

  2. ii)

    50% din sumă, în termen de 30 de zile de la data efectuării de către Autoritatea finanțatoare a primei rambursări.

B. Obligațiile MEIMMMA

(1) MEIMMMA are obligația de a informa Beneficiarul cu privire la orice decizie luată care poate afecta realizarea Investiției.

(2) MEIMMMA are obligația de a informa Beneficiarul cu privire la rapoartele, concluziile și recomandările formulate de organismele abilitate care au sau pot avea un impact asupra Investiției.

(3) MEIMMMA are obligația de a sprijini Beneficiarul prin furnizarea informațiilor sau clarificărilor pe care acesta le consideră necesare pentru realizarea Investiției.

ARTICOLUL 10

Confidențialitate

MEIMMMA și Beneficiarul se angajează să păstreze confidențialitatea documentelor, materialelor, datelor și informațiilor în legătură cu Investiția și care sunt stabilite de către părți de comun acord ca fiind confidențiale, fără a aduce atingere drepturilor de raportare/verificare/control/audit ale tuturor organismelor abilitate în acest sens, conform legislației în vigoare.

ARTICOLUL 11

Dreptul de proprietate/utilizare a rezultatelor și echipamentelor

Dreptul de proprietate asupra bunurilor, drepturile de proprietate intelectuală, atât industrială (de exemplu, brevetele de invenție, desenele și modelele industriale, mărcile), cât și dreptul de autor asupra creațiilor rezultate din realizarea Investiției sunt drepturi exclusive ale Beneficiarului, cu respectarea legislației în vigoare și a prevederilor prezentului contract.

ARTICOLUL 12

Cesiunea

Prezentul contract, în integralitate sau parțial, precum și toate drepturile și obligațiile decurgând din implementarea acestuia nu pot face obiectul cesiunii.

ARTICOLUL 13

Nereguli

(1) Prin neregulă se înțelege nerespectarea obligației de a pune în funcțiune investițiile noi sau în curs de derulare, utilizarea fondurilor din contul PNI în alte scopuri decât cele pentru care au fost solicitate și/sau justificate ori acordarea sumelor a fost făcută prin înscrierea sau atestarea de către beneficiari a unor situații nereale pe documentele de rambursare, acordarea de sume considerate necuvenite, conform prevederilor Procedurilor PNI, nerespectarea obligației de plată la zi a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate instalației ce face obiectul Investiției, începând cu anul semnării prezentului contract, precum și orice alte acte care nu conduc la îndeplinirea prezentului contract, acestea reprezentând creanță bugetară, care se recuperează de la Beneficiar conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și se virează în contul PNI.

(2) MEIMMMA va dispune măsurile pe care le consideră necesare pentru eliminarea sau diminuarea consecințelor asupra realizării Investiției, măsuri care pot viza inclusiv micșorarea valorii finanțării nerambursabile prevăzute la art. 4 alin. (2), suspendarea executării sau rezilierea prezentului contract.

(3) Constatarea sumelor primite necuvenit, calculul și individualizarea acestuia se efectuează de către MEIMMMA.

(4) Constituie obiect al recuperării debitul constatat individualizat în titlul de creanță, potrivit prevederilor legislației în domeniu.

(5) Pentru neachitarea în termen a obligațiilor de plată înscrise în titlul de creanță, debitorul datorează dobânzi și penalități de întârziere, în conformitate cu dispozițiile art. 119 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(6) În cazul în care creanțele nu sunt recuperate prin plata voluntară sau prin deducerea din următoarele cereri de rambursare, MEIMMMA va lua toate măsurile necesare în vederea recuperării acestora.

(7) În cazul neregulilor constatate ulterior finalizării Investiției, Beneficiarul are obligația să restituie debitul individualizat în titlul de creanță, în condițiile prevăzute la art. 14. În cazul nerespectării obligației de restituire a debitului, MEIMMMA va lua toate măsurile necesare în vederea recuperării acestora.

ARTICOLUL 14

Dobânzi și penalități

(1) Sumele prevăzute la art. 13 alin. (1) reprezintă creanță bugetară de la data la care MEIMMMA comunică titlul de creanță debitorului/beneficiarului și constituie titlu executoriu în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pentru neachitarea în termen a obligațiilor de plată înscrise în titlul de creanță, debitorul/Beneficiarul datorează dobânzi și penalități de întârziere, în conformitate cu dispozițiile art. 119 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Sumele prevăzute la alin. (1), mai puțin sumele considerate necuvenite, reprezintă ajutor de stat utilizat abuziv în sensul art. 1 lit. g) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la momentul recuperării trebuie percepută Beneficiarului și dobânda de referință stabilită de Comisia Europeană pentru România, din momentul în care Beneficiarul a beneficiat de ajutorul de stat utilizat abuziv până la momentul recuperării acestuia.

ARTICOLUL 15

Persoane de contact și adrese

(1) Reprezentantul legal al Beneficiarului .........., tel. .........., fax .........., e-mail .........., adresa ..........

(2) Persoane de contact ale Beneficiarului .........., tel. .........., fax .........., e-mail ..........

(3) Persoane de contact din cadrul MEIMMMA .........., tel. .........., fax .........., e-mail ..........

Orice schimbare a persoanelor nominalizate de părți se va notifica în scris.

(4) Întreaga corespondență legată de prezentul contract se va face în scris, cu menționarea numărului și titlului Investiției, și se va transmite la următoarele adrese:

Pentru Beneficiar: ..........

Pentru MEIMMMA: ..........

ARTICOLUL 16

Modificări și completări la Contract

Cu excepția situațiilor expres prevăzute în Contract, orice modificare a Contractului se realizează în scris de către părți, prin semnarea unui act adițional la Contract.

La ultima cerere de rambursare se va încheia un act adițional la prezentul contract pentru modificarea art. 4 în vederea stabilirii valorii totale a Investiției pentru care se acordă rambursarea.

De asemenea, părțile convin că orice modificare a legislației care are impact în orice mod asupra creanței bugetare prevăzute la art. 15 alin (1) conduce la actualizarea în mod corespunzător a Contractului prin încheierea unui act adițional în scris.

ARTICOLUL 17

Forța majoră

(1) Forță majoră înseamnă orice eveniment sau împrejurare (ori o combinare de evenimente și/sau de împrejurări) intervenind după semnarea Contractului, care nu poate fi prevăzut, care nu poate fi evitat și care este în afara controlului părților și face imposibilă executarea obligațiilor prevăzute în prezentul contract de către partea afectată, care este constatat de Camera de Comerț și Industrie a României.

(2) Forța majoră exonerează părțile contractante de îndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acționează.

(3) Îndeplinirea Contractului va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia.

(4) Partea contractantă care invocă forța majoră are obligația de a notifica celeilalte părți contractante, imediat și în mod complet, producerea acesteia și de a lua orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor.

(5) Executarea prezentului contract va fi suspendată de la data apariției cazului de forță majoră pe perioada de acțiune a acesteia, fără a prejudicia drepturile ce se cuvin părților.

(6) În cazul în care forța majoră și efectele acesteia obligă la suspendarea executării prezentului contract pe o perioadă mai mare de .......... luni, părțile pot conveni rezilierea acestuia.

ARTICOLUL 18

Încetarea Contractului

(1) Prezentul contract încetează la expirarea termenului prevăzut la art. 2 alin. (1), precum și în cazul prevăzut la art. 16.

(2) Autoritatea finanțatoare poate rezilia unilateral Contractul, cu o notificare prealabilă, urmând ca Beneficiarul să restituie sumele rambursate până în acel moment, în cazul în care:

a) se constată neconcordanțe între declarațiile Beneficiarului și cele constatate prin raport de monitorizare și dacă aceste neconcordanțe nu sunt lămurite/clarificate/remediate într-un termen de (..........) zile de la solicitarea în acest sens din partea Departamentului pentru Energie;

b) nu se mai realizează/continuă Investiția din culpa Beneficiarului;

c) Beneficiarul cesionează prezentul contract;

d) Beneficiarul nu a început Investiția în termen de 6 luni de la data încheierii Contractului, din motive imputabile acestuia;

e) Beneficiarul nu respectă graficul de realizare a Investiției, prevăzut în anexa nr. 2;

f) în cazul nerespectării obligațiilor cu privire la raportare și monitorizare.

(3) În situația în care Autoritatea finanțatoare reziliază unilateral Contractul conform alin. (2), Contractul se consideră reziliat la data notificării scrise emise în acest sens, fără a mai fi nevoie de nicio altă formalitate sau intervenția instanțelor de judecată.

(4) Beneficiarul poate solicita, din proprie inițiativă, încetarea Contractului, cu restituirea sumelor rambursate până la momentul solicitării. Restituirea sumelor se realizează în termen de maximum 45 de zile de la solicitarea privind încetarea Contractului. În acest caz, Beneficiarul datorează și va plăti MEIMMMA, în același termen, o dobândă calculată prin raportare la suma de restituit, nivelul dobânzii fiind cel prevăzut de lege pentru creanțele fiscale și se calculează pentru perioada cuprinsă între data rambursării și data restituirii.

(5) La momentul notificării prevăzute la alin. (3), MEIMMMA este îndreptățit să suspende plățile către Beneficiar. MEIMMMA nu va fi responsabil de nicio pagubă cauzată Beneficiarului ca urmare a suspendării plăților.

ARTICOLUL 19

Legea aplicabilă

(1) Prevederile prezentului contract vor fi interpretate, înțelese și aplicate în conformitate cu legea română.

(2) Contractul este guvernat de legea română.

ARTICOLUL 20

Dispoziții finale

(1) Anexele fac parte integrantă din prezentul contract.

(2) În eventualitatea unui litigiu între MEIMMMA și Beneficiar în legătură cu prezentul contract se va încerca soluționarea acestuia pe cale amiabilă. În situația în care nu se poate ajunge la o înțelegere pe cale amiabilă, litigiul va fi soluționat de către instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află sediul MEIMMMA.

(3) Locul executării Contractului: sediul MEIMMMA.

(4) Prezentul contract s-a încheiat astăzi, .........., în două exemplare originale, în limba română, un exemplar pentru MEIMMMA și un exemplar pentru Beneficiar, la sediul MEIMMMA, având aceeași valoare fiecare, semnate de reprezentanții legali ai celor două părți contractante.

Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri,

Reprezentant legal

Ministru

..........

Beneficiar,

..........

ANEXE

Următoarele documente sunt anexate la prezentul contract și fac parte integrantă din acesta, având aceeași forță juridică:

Anexa nr. 1 - Cererea de finanțare

Anexa nr. 2 - Graficul de realizare a Investiției

Anexa nr. 3 - Cererea de prefinanțare

Anexa nr. 4 - Monitorizarea Investiției

Lista poate fi completată cu orice alt document care devine anexă la prezentul contract, conform prevederilor acestuia.

ANEXA Nr. 1

la contractul de finanțare

Cererea de finanțare

ANEXA Nr. 2

la contractul de finanțare

Graficul de realizare a Investiției

ANEXA Nr. 3

la contractul de finanțare

Modelul cererii de prefinanțare

De la: Beneficiarul ..........

Către: MINISTERUL ENERGIEI, ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII ȘI MEDIULUI DE AFACERI

Cerere de prefinanțare nr. ..........

Data de început a Investiției:

Titlul proiectului:

Numărul contractului de finanțare/Numărul Investiției:

În baza Contractului de finanțare nr. .......... încheiat cu Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri (MEIMMMA) la data de .........., vă rog să dispuneți plata, la valoarea eligibilă din contractul de finanțare, a sumei de .......... lei, reprezentând prefinanțarea Investiției, având la bază contractele de achiziție semnate cu contractorii. Plata se va face în contul bancar de mai jos:

Titular de cont ..........

Codul IBAN: ..........

Numele Băncii ..........

Adresa Băncii: ..........

Sunt conștient de faptul că, în cazul nerespectării prevederilor contractuale sau în cazul fondurilor solicitate nejustificat din cadrul acestei cereri de prefinanțare, este posibil să nu se plătească, să fie corectate sau să se recupereze sumele plătite nejustificat.

Cunoscând prevederile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la falsul în declarații, îmi asum responsabilitatea cu privire la realitatea, legalitatea și conformitatea informațiilor cuprinse în tabelul anexat "Lista contractelor de achiziție“ semnate cu contractorii.

Cu respect,

Reprezentant legal

Numele și prenumele: ..........

Semnătura: ..........

Data: ..........

Funcția: Manager de proiect

Numele și prenumele: ..........

Semnătura: ..........

Data: ..........

Nume: ..........

Semnătură MEIMMMA

Data primirii de către MEIMMMA:

Data verificării:

Observații:

Nume: ..........

Semnătură director MEIMMMA:

Data: ..........

Aprobat Cererea de prefinanțare în sumă de: .......... lei

Data:

MINISTERUL ENERGIEI, ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII ȘI MEDIULUI DE AFACERI

Bun de plată în suma de ..........

Nume:

Semnătură responsabil

ANEXA Nr. 4

la contractul de finanțare

Monitorizarea Investiției

Pentru realizarea monitorizării proiectelor, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri (MEIMMMA) va desfășura următoarele activități:

- verificarea conținutului documentelor de raportare elaborate și transmise de către Beneficiar conform contractului de finanțare și legislației aplicabile (activități desfășurate/progresul fizic/indicatori);

- vizite de monitorizare care își propun verificarea stadiului fizic al implementării Investiției la fața locului/sediul Beneficiarului (anunțate sau inopinate).

Verificarea utilizării fondurilor rambursate din contul Planului național de investiții se face în cadrul monitorizării minimum o dată pe an și ori de câte ori este necesar de către echipa de monitorizare, pentru investițiile în derulare și pentru investițiile noi.

Verificarea se face obligatoriu înaintea aprobării ultimei cereri de rambursare, când se evaluează și realizarea indicatorilor tehnici de performanță.

a) Verificarea documentelor

(1) Beneficiarul trebuie să transmită MEIMMMA, pe toată durata de implementare a Investiției, rapoarte anuale de progres, rapoarte privind stadiile fizice și valorice ale Investiției transmise odată cu fiecare cerere de rambursare, precum și, la finalizarea Investiției, rapoarte anuale privind reducerea de emisii de CO2 obținută ca urmare a finalizării Investiției.

(2) Adițional, în perioada de implementare a Investiției, Beneficiarul va transmite MEIMMMA, la solicitarea acestuia, rapoarte speciale pe probleme specifice, fără a fi necesar un format standard de raportare.

(3) Rapoartele Beneficiarilor sunt verificate din punctul de vedere al corectitudinii și completitudinii elaborării și al respectării documentelor standard convenite în contractul de finanțare. Se va prezenta procentul de realizare fizică a Investiției.

(4) Dacă în rapoartele trimise sunt detectate omisiuni sau sunt necesare clarificări, MEIMMMA va notifica în acest sens Beneficiarul, iar acesta este obligat să răspundă solicitării MEIMMMA în termenele menționate.

b) Vizita de monitorizare

(1) Monitorizarea realizării Investiției se face cel puțin o dată pe an de către echipa de monitorizare nominalizată de ministrul energiei, întreprinderilor mici și mijlocii și mediului de afaceri.

(2) Vizitele la sediul Beneficiarului și la locul Investiției pot fi anunțate sau inopinate și au ca scop identificarea eventualelor probleme și recomandarea soluțiilor de îmbunătățire a realizării Investiției.

(3) Beneficiarul are obligația de a permite și a participa la monitorizare, precum și de a furniza echipei de monitorizare toate documentele și informațiile solicitate de aceasta.

(4) Pentru fiecare monitorizare, echipa de monitorizare întocmește un raport de monitorizare, care conține constatările și recomandările sale. Un exemplar al raportului de monitorizare se trimite Beneficiarului.

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1.096/2013)

METODOLOGIA DE CALCUL

pentru plata sumelor rambursate aferente primei cereri de rambursare

Suma rambursată = Suma de rambursat x

Certificate CO2 plătite în perioadă pentru instalația aferentă Investiției

Certificate CO2 alocate în perioadă pentru instalația aferentă Investiției

unde: Suma de rambursat = suma solicitată și aprobată la rambursare;

Perioadă = 2013 - până la data depunerii primei cereri de rambursare.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 770/2015 - modificarea şi completarea HG nr. 1.096/2013 pt. aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pt. perioada 2013–2020,...