ORDIN privind completarea Regulamentului pentru acordarea licențelor în domeniul serviciului de alimentare centralizată cu energie termică, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 28/2017

AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

ORDIN

privind completarea Regulamentului pentru acordarea licențelor în domeniul serviciului de alimentare centralizată cu energie termică, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 28/2017

Având în vedere prevederile art. 14 alin. (2) lit. i) și ale art. 15 alin. (6) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) și alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Art. I. — Regulamentul pentru acordarea licențelor în domeniul serviciului de alimentare centralizată cu energie termică, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 28/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 19 aprilie 2017, se completează după cum urmează:

— La capitolul V, după articolul 31 se introduce un nou articol, articolul 311, cu următorul cuprins:

„Art. 311. — (1) În cazul retragerii licenței operatorului dintr-o unitate administrativ-teritorială, în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică și în contextul prevederilor art. 8 alin. (1), ANRE poate decide acordarea unei licențe cu caracter provizoriu persoanei juridice care a câștigat licitația de delegare a gestiunii serviciului/activităților sau care beneficiază de delegare directă, în condițiile prezentării de către aceasta a actului administrativ de atribuire a serviciului sau a contractului de delegare a gestiunii.

(2) Licența cu caracter provizoriu este valabilă până la data la care titularul acesteia obține licența cu caracter definitiv emisă în condițiile prezentului regulament, dar nu mai mult de 90 de zile de la data emiterii acesteia.

(3) În cazul acordării licenței cu caracter provizoriu se aplică tarifele și contribuțiile stabilite prin ordin al președintelui ANRE, în condițiile legii.”

Art. II. — Entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. III. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Dumitru Chiriță

București, 27 iulie 2021.

Nr. 90.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre ORDIN privind completarea Regulamentului pentru acordarea licențelor în domeniul serviciului de alimentare centralizată cu energie termică, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 28/2017