Decizia CCR nr. 180/2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (1), ale art. 34 alin. (2) și ale art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (respinsă)

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 180

din 4 aprilie 2023

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (1), ale art. 34 alin. (2) și ale art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (1), ale art. 34 alin. (2) și ale art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A. din comuna Șanț, județul Bistrița-Năsăud, în Dosarul nr. 4.721/190/2015 al Curții de Apel Cluj — Secția a III-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.883D/2019.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 736 din 8 octombrie 2020.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: ^,

4. Prin Încheierea din 25 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 4.721/190/2015, Curtea de Apel Cluj — Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (1), ale art. 34 alin. (2) și ale art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ocolul Silvic Izvorul Someșului Mare R.A. din comuna Șanț, județul Bistrița-Năsăud, în etapa procesuală a recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 981/2018, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor la regimul silvic.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că art. 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 reglementează calea de atac împotriva procesului-verbal de contravenție, iar celelalte dispoziții criticate din același act normativ reglementează procedura parcursă de cererile contravenționale. În acest context, autorul excepției invocă neconstituționalitatea reglementării criticate atât în privința căii de atac a recursului în materia plângerilor contravenționale, cât și în ceea ce privește regula procedurală potrivit căreia plângerea împotriva acestor acte administrative se soluționează în primă instanță de judecătorii și nu de instanțe specializate în materia contenciosului administrativ.

6. În acest context, invocă Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 67, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că, deși statele au posibilitatea de a scoate în afara legii penale unele infracțiuni și de a le sancționa mai degrabă pe cale contravențională decât penală, autorii infracțiunilor nu trebuie să se afle într-o situație defavorabilă pentru simplul motiv că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală, statuându-se, totodată, că, în principiu, Convenția lasă statelor libertatea de a considera infracțiune și de a o pedepsi ca atare, cu condiția respectării cerințelor art. 6 din Convenție, o faptă ce nu reprezintă exercitarea firească a unuia dintre drepturile ocrotite de aceasta.

7. Autorul excepției învederează astfel că se poate observa o diferență de tratament între procedurile și căile de atac aflate la dispoziția autorilor faptelor în funcție de procedura urmată, respectiv cea contravențională, unde, în prezent, este posibilă doar exercitarea căii de atac a apelului, față de procedura penală unde, la art. 433, se prevede existența unei a doua căi de atac extraordinare, respectiv cea a recursului în casație.

8. Autorul excepției susține că, deși procesul-verbal de contravenție, în sine, constituie un act administrativ, spre deosebire de toate celelalte acte administrative, acesta este dat în competența de soluționare în prima instanță a judecătoriilor — secțiile civile, fără nicio justificare. Raportat la speță, acesta se află în etapa procesuală a recursului formulat împotriva unei decizii civile pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor la regimul silvic.

9. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că normele legale trebuie să urmărească un scop legitim și că trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 39, sau Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z. și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 93). Cu privire la numărul căilor de atac, susține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră nici expres, nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală, ceea ce, în opinia autorului excepției, ar trebui recunoscut și în materie contravențională. Așadar, apreciază ca fiind neconstituționale soluționarea unei plângeri contravenționale de către instanțele civile, și nu de cele penale, precum și limitarea căilor de atac aflate la dispoziția presupusului autor al faptelor, spre deosebire de procedura penală.

10. Curtea de Apel Cluj — Secția a III-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale prin raportare la art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, sens în care arată că legiuitorul are latitudinea de a stabili numărul căilor de atac care pot fi exercitate în cauza dedusă judecății, neexistând nicio obligație prevăzută de normele constituționale sau convenționale invocate de a se institui două căi de atac față de soluția pronunțată de prima instanță.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 32 alin. (1), ale art. 34 alin. (2) și ale art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu următorul conținut normativ:

— Art. 32 alin. (1): „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.”;

— Art. 34 alin. (2): „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii.”;

— Art. 47: „Dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz.”

15. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții contravin normelor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 privind dreptul la apărare și ale art. 124 alin. (2) referitoare la înfăptuirea justiției, precum și celor ale art. 6 paragraful 1 și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv la interzicerea discriminării.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 736 din 8 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 17 februarie 2021, Decizia nr. 510 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 3 martie 2022, Decizia nr. 727 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 5 iulie 2022, Decizia nr. 170 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 11 august 2022, și Decizia nr. 541 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 10 februarie 2023, decizii prin care Curtea a respins excepția de neconstituționalitate.

17. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (1) și ale art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, Curtea reține că aceasta este dedusă de autorul excepției atât din perspectiva inexistenței căii de atac a recursului în materia plângerilor contravenționale, cât și în ceea ce privește regula procedurală potrivit căreia plângerea împotriva acestor acte administrative se soluționează în primă instanță de judecătorii, și nu de instanțe specializate în materia contenciosului administrativ. În acest context, prin Decizia nr. 510 din 13 iulie 2021, precitată, paragrafele 13 și 14, Curtea a statuat că art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu îngrădește dreptul părților la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea, iar această modalitate de reglementare reprezintă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești. Totodată, stabilirea competenței teritoriale unice a instanței de judecată pentru soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei/unor contravenții la circulația pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general și obiectiv, și anume cel al locului unde a fost săvârșită și constatată contravenția, ceea ce este pe deplin justificat și rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenții, și anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele care circulă pe drumurile publice și care trebuie să respecte aceleași reguli de circulație prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

18. Referitor la susținerile autorului excepției privind lipsa căii de atac a recursului în materie contravențională, ceea ce, în opinia acestuia, limitează dezbaterea sau controlul judecătoresc la instanța de apel care o soluționează definitiv și privează partea de dreptul de a supune cauza unei instanțe de recurs, prin Decizia nr. 541 din 10 noiembrie 2022, precitată, paragrafele 14—20, Curtea a arătat că art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 a fost modificat, dobândind conținutul actual, prin art. 41 pct. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Anterior acestei modificări, art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevedea că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susținute și oral în fața instanței. Recursul suspendă executarea hotărârii”. Așadar, diferența dintre cele două reglementări ale art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 — cea anterioară și cea ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 — constă în denumirea căii de atac împotriva hotărârilor prin care se soluționează plângerile contravenționale, și anume recurs, în vechea reglementare (recurs care, fiind declarat împotriva unei hotărâri care nu putea fi atacată cu apel, era o cale de atac devolutivă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304¹ din codul de procedură civilă din 1865), și apel, în actuala reglementare. În ambele reglementări, hotărârea prin care se soluționa calea de atac nu mai poate fi atacată. Modificarea căii de atac din recurs în apel a intervenit ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, prin care recursul a devenit o veritabilă cale extraordinară de atac, care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie, nepermițând instanței analizarea situației de fapt.

19. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că accesul liber la justiție nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiții de formă și de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispozițiile art. 21 din Constituție. Aceste condiționări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanța sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite de legiuitor și scopul urmărit de acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

20. De asemenea, Curtea a reținut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părților interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în instanță echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiție devenind astfel un drept iluzoriu și teoretic.

21. Cu privire la numărul căilor de atac, Curtea a reținut că art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră nici expres, nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenție, care se referă la dreptul la un „recurs efectiv”, nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a se supune judecății unei instanțe naționale. Curtea a mai reținut că accesul la justiție, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21).

22. Analizând conținutul normativ al art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin Decizia nr. 733 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 26 martie 2019, paragraful 19, Curtea a reținut că, potrivit acestor dispoziții legale, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea poate fi atacată numai cu apel. Legiuitorul a modificat acest text prin Legea nr. 76/2012 tocmai pentru a fi în concordanță cu reglementările noului Cod de procedură civilă, în condițiile în care, anterior modificării, acesta stabilea că hotărârea primei instanțe este atacabilă cu recurs. În optica noului Cod de procedură civilă, calea de atac de drept comun a redevenit apelul, recursul putând fi declarat în mod excepțional și pentru motive stricte de procedură. Astfel, orice parte va putea declara apel împotriva hotărârii judecătoriei, acesta putându-se formula în termen de 30 de zile, potrivit art. 468 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, urmând a fi soluționat de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, o prevedere rezonabilă, luând în considerare natura administrativă a procesului-verbal. Totodată, Curtea a reținut, la paragraful 21 al deciziei menționate, că în noua reglementare procesual civilă apelul constituie o cale ordinară de atac cu caracter devolutiv, prin intermediul căreia instanța de apel statuează atât în fapt, cât și în drept, în timp ce recursul a fost conceput drept o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. Curtea a constatat că prin reglementarea unei singure căi de atac — cea a apelului — Împotriva hotărârilor prin care se soluționează plângerile contravenționale, deci a dublului grad de jurisdicție în materie contravențională, nu se încalcă dispozițiile constituționale invocate, de vreme ce părțile beneficiază pe tot parcursul soluționării plângerii și al soluționării apelului de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil și a dreptului la apărare.

23. În acest context, prin Decizia nr. 170 din 24 martie 2022, precitată, paragrafele 18 și 21, referitor la critica ce vizează presupusa discriminare instituită prin art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, Curtea a statuat că exceptarea de la accesul la calea de atac a recursului este dată de faptul că justițiabilul se află într-o procedură de judecată specială față de cea de drept comun, ceea ce se constituie într-un criteriu obiectiv și rațional pentru diferența de tratament a acestuia în raport cu un justițiabil aflat în procedura generală. Stabilirea procedurii de judecată speciale nu are un caracter arbitrar, fiind o concretizare a unei necesități de soluționare rapidă și simplificată a unor cereri de un anumit cuantum care reflectă aspecte cotidiene ale vieții sociale.

24. Așa fiind, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale, legiuitorul are o marjă de apreciere în ceea ce privește alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului. În acest sens pot fi amintite, exemplificativ, Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, prin care Curtea a subliniat că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiții de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunțată hotărârea, sau Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26, prin care Curtea a constatat că existența unor reglementări diferențiate sub aspectul normelor de procedură în funcție de specificul materiei reglementate nu reprezintă o nesocotire a principiului egalității cetățenilor în fața legii, ci o particularizare la specificitățile și necesitățile fiecăreia dintre acestea.

25. În ceea ce privește critica potrivit căreia, deși procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, care în sine constituie un act administrativ, spre deosebire de toate celelalte acte administrative, este dat spre competenta soluționare în primă instanță judecătoriilor — secțiile civile, prin Decizia nr. 510 din 13 iulie 2021, paragrafele 19 și 20, Curtea a reținut că Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 cuprinde reglementări al căror scop îl constituie sancționarea unor comportamente ce aduc atingere acelor valori sociale care, deși nu se bucură de protecția legii penale, trebuie apărate prin mijloace extrapenale.

26. Așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, în dreptul românesc contravențiile au fost scoase de sub incidența legii penale și au fost supuse unui regim administrativ. Scoaterea acestora din domeniul ilicitului penal nu echivalează însă cu introducerea lor sub cupola Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, lege care are în vedere raporturile stabilite între cetățean și autoritățile publice prin acte administrative, iar nu prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act normativ (a se vedea Decizia nr. 687 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011). Controlul judecătoresc al proceselor-verbale de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se face pe calea contenciosului administrativ, ci, potrivit prevederilor art. 31—36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, printr-o procedură specifică materiei contravenționale.

27. În acest sens, prin Decizia nr. 98 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 5 mai 2015, paragraful 19, Curtea a constatat că împrejurarea potrivit căreia contestațiile formulate împotriva actelor cu caracter administrativ și a proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor (...) sunt date în competența de soluționare a unor instanțe diferite nu impietează cu nimic asupra dreptului de acces la justiție al autoarei excepției de neconstituționalitate, aceasta având posibilitatea de a-și exercita garanțiile prevăzute de lege, formulând apărările pe care le consideră pertinente și utile cauzei, la fel ca orice altă persoană aflată într-o asemenea situație. De altfel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

28. Așadar, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 541 din 10 noiembrie 2022, paragraful 20, stabilirea regulilor procedurale în funcție de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ține de opțiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparații între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate.

29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

← Decizia nr. 62/2023 referitoare la excepția de...		HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai... →

Publicate în același Monitor Oficial:

Decizia nr. 62/2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 134 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii (respinsă) HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată — Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj”, lucrare de utilitate publică de interes național HOTĂRÂRE pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată — Sucursala Regională de Căi Ferate București”, lucrare de utilitate publică de interes național HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 857/2018 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică... HOTĂRÂRE privind trecerea din domeniul privat al statului în domeniul public al statului, darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” — S.A. a unor bunuri...