Ordinul MECS nr. 5381/2015 - modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național pt. Finanțarea Învățământului Superior, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării științifice nr. 4.403/2015
Comentarii |
|
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
ORDINNr. 5.381/2015
privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării științifice nr. 4.403/2015
Monitorul Oficial nr. 745 din 06.10.2015
În conformitate cu art. 217 alin. (1)-(3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice,
ministrul educației și cercetării științifice emite prezentul ordin.
Art. I.
Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării științifice nr. 4.403/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 17 iulie 2015, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 15, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Pentru asigurarea continuității activităților CNFIS, la fiecare 4 ani, ministrul educației și cercetării științifice numește 8 noi membri."
2. La articolul 18, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"Art. 18
(1) CNFIS este format din 23 de membri."
Art. II.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educației și cercetării științifice,
Gigel Paraschiv, secretar de stat
← Ordinul MECS nr. 5380/2015 - completarea Ordinului ministrului... | Ordinul Ministerului Fondurilor Europene nr. 2751/2015 -... → |
---|