HG nr. 805/2015 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi în administrarea CFR..
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” — S.A. a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” — S.A. — sucursalele regionale Căi Ferate Craiova şi Constanţa, în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv a scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/2007 privind reglementarea unor aspecte legate de modernizarea şi reabilitarea unor părţi din infrastructura feroviară publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 178/2008, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. — Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” — S.A. a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” — S.A. — sucursalele regionale Căi Ferate Craiova şi Constanţa, având datele de identificare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. — Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea reutilizării şi refolosirii, respectiv a scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz, a mijloacelor fixe prevăzute la art. 1, respectiv a elementelor constitutive, în condiţiile legii. Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” — S.A. îşi va actualiza corespunzător datele din evidenţa contabilă.
Art. 3. — (1) Ministerul Transporturilor şi Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Contractul de concesiune încheiat între Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate concedentă competentă, şi Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” — S.A., în calitate de concesionar, va fi modificat/actualizat în mod corespunzător, conform prevederilor legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor,
Iulian-Ghiocel Matache Ministrul finanţelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
București, 30 septembrie 2015.
Nr. 805.
ANEXA Nr. 1
Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova
DATELE DE IDENTIFICARE
ale mijloacelor fixe — fără terenuri — aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” — S.A. — Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” — SA, în vederea scoaterii din funcţie, reutilizării şi, după caz, a casării, ca urmare a lucrărilor de modernizare
CS MT: 13633330
CUI CNCF „CFR” — S.A.: R 11054529
GRUPA 8 (BUNURI CARE ALCĂTUIESC DOMENIUL PUBLIC AL STATULUI)
Nr. crt. | Număr MF | Cod de clasificare | Denumire | Descriere tehnică | Vecinătăţi | Adresa | Anul dobândirii/ dării în folosinţă | Valoarea de inventar în RON | Situaţia juridică | Situaţia juridică actuală | Tip bun | |
Baza legală | în administrare/ concesiune | concesiune/ închiriat/dat cu titlu gratuit | ||||||||||
0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 10 | 11 | 12 | 13 |
1 | 147780 TOTAL parţial Carte funciară nr. 13691 15398 16851 | 8.10.01 | Linii ferate de circulaţie interoperabile, inclusiv zona de siguranţă a infrastructurii feroviare | Linii cf simple, neelectrificate = 1,698 km Aparate de cale = 9 buc. | Sucursalele regionale CF Timişoara, Bucureşti, Braşov | Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova | 1998 | 76793 mijloace fixe, exclusiv terenuri | L 219/1998, HG 581/1998 | Concesionat | Concesionat | Imobil |
2 | 147786 TOTAL parţial | 8.10.07 | Instalaţii fixe de siguranţă şi de conducere operativă a circulaţiei feroviare interoperabile | Linie de contact = 0,665 km (1 buc.) | Sucursalele regionale CF Timişoara, Bucureşti, Braşov | Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova | 1998 | 1534 mijloace fixe, exclusiv terenuri | L 219/1998, HG 581/1998 | Concesionat | Concesionat | Imobil |
3 | 147788 parţial | 8.10.10 | Alte instalaţii şi clădiri aferente infrastructurii feroviare interoperabile, inclusiv terenurile aferente acestora | Instalaţii şi clădiri aferente infrastructurii feroviare publice, altele decât cele prevăzute în anexa 2 la HG 581/1998 şi anexa 2 la HG 589/2006 care servesc exclusiv infrastructurii feroviare publice = 1 buc. (cabina de acari) | Sucursalele regionale CF Timişoara, Bucureşti, Braşov | Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova | 1998 | 12 mijloace fixe, exclusiv terenuri | L 219/1998, HG 581/1998 | Concesionat | Concesionat | Imobil |
MONITORUL OFICIALAL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 747/7.X.2015
ANEXA Nr. 2
Sucursala Regională de Căi Ferate Constanţa
DATELE DE IDENTIFICARE
ale mijloacelor fixe — fără terenuri — aflate în administrarea Ministerului Transporturilor si în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” — S.A. — Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanţa, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al statului si în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” — S.A., în vederea scoaterii din funcţie, reutilizării şi, după caz, casării,
ca urmare a lucrărilor de modernizare
CS MT: 13633330
CUI CNCF „CFR” — S.A.: R 11054529
Grupa 8 (Bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului)
Nr. crt. | Nr. MF | Cod de clasificare | Denumire | Date de identificare | Anul dobândirii/ dării în folosinţă | Valoare de inventar (lei) | Situaţia juridică | Situaţia juridică actuală | |||
Descriere tehnică (pe scurt) | Vecinătăţi (după caz, pe scurt) | Adresa | Baza legală | În administrare/ concesiune | concesiune/ închiriat/ dat cu titlu gratuit | ||||||
1 | 147858 TOTAL parţial | 8.10.07 | Instalaţii fixe de siguranţă şi de conducere operativă a circulaţiei feroviare interoperabile | Ansamblul de echipamente mecanice, electrice, electronice şi de tehnică de calcul; ansamblul de echipamente electromecanice; instalaţiile automate; moderatoare de viteză; liniile de contact cu toate instalaţiile aferente, instalaţiile din substaţiile de tracţiune electrică, posturile de secţionare şi subsecţionare, posturile de transformare; grupurile electrogene; instalaţiile de lumină şi forţă; cu toate anexele acestora, clădirile destinate exclusiv pentru acestea (tip şi structură) | Sucursalele regionale CF Galaţi, Bucureşti | Sucursala Regională CF Constanţa | 1998 | 136.616 mijloace fixe, exclusiv terenuri | L 219/1998, HG 581/1998 | Concesionat | Concesionat |
← Decizia Primului Ministru nr. 229/2015 - numirea dl. Nicuşor... | HG nr. 806/2015 - actualizarea valorii de inventar şi trecerea... → |
---|