Legea nr. 230/2015 - instituirea zilei de 14 noiembrie - Ziua Dobrogei
Comentarii |
|
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
SENATUL
CAMERA DEPUTAŢILOR
LEGE
privind instituirea zilei de 14 noiembrie — Ziua Dobrogei
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. — (1) Se instituie ziua de 14 noiembrie — Ziua Dobrogei.
(2) Sărbătorirea anuală a Zilei Dobrogei poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific.
Art. 2. — (1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor prevăzute la art. 1 alin. (2), în limita fondurilor disponibile.
(2) Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI
DEPUTAŢILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON
POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 6 octombrie 2015.
Nr. 230
← HG nr. 830/2015 - acordarea de către România a unui ajutor... | Ordinul MAI nr. 127/2015 - criteriile pentru stabilirea... → |
---|
Conform prevederilor tratatului de pace de la Berlin din iulie 1878, Dobrogea, incluzând Delta Dunării şi Insula Şerpilor, urma să revină României după retragerea autorităţilor militare ruse ce se aflau la acea dată în provincie.
Pe 10 noiembrie 1878, regele Carol I a semnat primele decrete de numire a
Citește mai mult
funcţionarilor administrativi în Dobrogea, iar Nicolae Catargi a fost numit guvernator al zonei, în timp ce remus Opreanu şi George Mihail Ghica au devenit prefecţii judeţelor Constanţa, respectiv Tulcea.Carol I spunea în cuvântarea ţinută pe 14 noiembrie 1878 că „Dobrogea va deschide ţării un nou izvor de bunăstare”.
Anterior acestui eveniment, pe 24 ianuarie 1859, sub conducerea domnitorului Alexandru loan Cuza se înfăptuia Mica Unire, unirea Principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti.
Cele două evenimente au marcat începutul Marii Uniri, eveniment ce a avut loc pe 1 decembrie 1918, dată sărbătorită drept Ziua Naţională a României.
în context european, Mica Unire şi Reintegrarea Dobrogei au reprezentat primul pas înspre recunoaşterea României ca stat, de către puterile din Europa şi, în acelaşi timp, temelia fondării statului modern român.
în contextul globalizării, când ajungem să sărbătorim Ziua Berii, Ziua Somnului, ziua Prieteniei sau alte zile lipsite de valoare istorică, ignorăm elementele care au dus la crearea statului modern român. Avem însă nevoie de elemente legislative care să fie instrumente culturale pentru a proteja identitatea naţională a României. Aceste două zile cu valoare simbolică, 24 ianuarie, precum şi 14 noiembrie, sunt momente istorice în care Europa a recunoscut consolidarea statală a României, a fost recunoscută lupta pentru independenţă naţională pe plan internaţional. Astfel, România devenea un stat, un actor pe scena politică europenă. Istoria consemnează că, prin aceste două zile, România a devenit parte din cultura europeană şi modelul european de organizare statală. Mai mult decât atât, 24 ianuarie 1859 şi 14 noiembrie 1878 reprezintă apropierea României de Europa, atât politic, cât şi cultural.
Din punct de vedere socio-economic, Dobrogea a readus României Marea Neagră şi locul unde, mai târziu, avea să se construiască Portul Constanţa şi a readus la patria-mamă unul dintre cele mai vechi izvoare ale spiritualităţii creştine europene. în aceste două zile s-au pus stâlpii statului român.
Prin prezenta propunere legislativă se doreşte instituirea zilei de 14 noiembrie ca Ziua revenirii Dobrogei ia România.
Am ataşat tabelul cu parlamentarii semnatari ai iniţiativei legislative.
TABEL cu parlamentarii semnatari ai iniţiativei legislative privind instituirea zilei de 14 noiembrie ca Ziua revenirii Dobrogei la România
27 deputati+senatori, din care:
deputati - neafiliaţi: Tararache Mihai
deputati - PSD: Avram Marian, Babuş Radu, Bălan Ion, Dobre Mircea-Titus, Dumitrache Ileana Cristina, Martin Eduard-Stelian, Zaharcu Neviser
deputati - PNL: Dragomir Gheorghe, Lupu Mihai, Manea Victor-Gheorghe, Popa Octavian-Marius
deputati - PDL: Culeţu Dănuţ, Gheorghe Florin, Gudu Vasile
deputati - ND: Codîrlă Liviu
deputati - Minoritati: Amet Varol, Ibram Iusein, Ignat Miron
senatori - PSD: Belacurencu Trifon, Mazăre Alexandru, Moga Nicolae
senatori - PNL: Haşotti Puiu, Motoc Octavian
senatori - PDL: Chiru Gigi Christian
senatori - PP-DD: Vasiliev Marian
senatori - PLC: Banias Mircea Marius