Ordinul MECS nr. 5058/2015 - aprobarea programelor şcolare ale modulelor pentru cultura de specialitate, pregătire practică şi stagii de pregătire practică, din aria curriculară Tehnologii pt. clasa a X-a şi a Xl-a, învăţământ profesional cu durata de 3 a
Comentarii |
|
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
ORDIN
privind aprobarea programelor şcolare ale modulelor pentru cultura de specialitate, pregătire practică şi stagii de pregătire practică, din aria curriculară Tehnologii pentru clasa a X-a şi a Xl-a, învăţământ profesional cu durata de 3 ani
În conformitate cu:
— prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
— Hotărârea Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,
ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.
Art. 1. — Programele şcolare ale modulelor pentru cultura de specialitate şi pregătirea practică din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiul de pregătire practică (curriculum în dezvoltare locală — CDL), pentru clasa a X-a învăţământ profesional de stat cu durata de 3 ani, care se aplică începând cu anul şcolar 2015—2016, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, interimar, nr. 4.681/2012 privind aprobarea curriculumului pentru cultura de specialitate, pregătire practică şi stagii de pregătire practică din aria curriculară Tehnologii pentru clasa a X-a, învăţământ profesional de 2 ani.
Art. 2. — Programele şcolare ale modulelor pentru cultura de specialitate şi pregătirea practică din aria curriculară Tehnologii, precum şi pentru stagiul de pregătire practică (curriculum în dezvoltare locală — CDL), pentru clasa a XI-a învăţământ profesional de stat cu durata de 3 ani, care se aplică începând cu anul şcolar 2016—2017, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.353/2013 privind aprobarea curriculumului pentru pregătire practică şi stagiu de pregătire practică, din aria curriculară Tehnologii pentru clasa a XI-a, învăţământ profesional de 2 ani, şi a planului de învăţământ pentru pregătire practică şi stagiu de pregătire practică, din aria curriculară Tehnologii pentru clasa a XI-a, învăţământ profesional de 2 ani, calificarea operator fabricarea şi prelucrarea polimerilor.
Art. 3. — Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală management şi reţea şcolară, Direcţia pentru învăţământ în limbile minorităţilor, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ profesional şi tehnic duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 4. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice,
Sorin Mihai Cîmpeanu
Bucureşti, 27 august 2015.
Nr. 5.058.
← Ordinul MApN nr. M.100/2015 - modificarea art. 5 din... | Ordinul MECS nr. 5184/2015 - acordarea acreditării pentru... → |
---|