Decizia CCR nr. 738/2019 - excepția de neconstituționalitate a disp. art. 275 din Codul de procedură penală (respinsă)

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 738

din 21 noiembrie 2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 275 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Francisc Ursei în Dosarul nr. 6.228/325/2017 al Tribunalului Timiș — Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.343D/2017.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 3 august 2017, pronunțată în Dosarul nr. 6.228/325/2017, Tribunalul Timiș — Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 275 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de contestatorul condamnat Francisc Ursei într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații declarate potrivit art. 425¹ din Codul de procedură penală împotriva unei sentințe penale pronunțate de către Judecătoria Timișoara. Potrivit încheierii de sesizare, în cadrul contestației ce formează obiectul cauzei contestatorul solicită exonerarea de la plata cheltuielilor judiciare la care a fost obligat prin mai multe hotărâri judecătorești penale, având în vedere starea privativă de libertate în care se află și care determină imposibilitatea obținerii unor venituri pentru a le achita.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale și convenționale invocate, îngrădind liberul acces la justiție, prin aceea că persoanele condamnate la pedepse privative de libertate nu sunt scutite de plata cheltuielilor judiciare, așa cum se întâmplă în cazul plății onorariului avocatului din oficiu, care este plătit din fondurile Ministerului Justiției, conform art. 272 din Codul de procedură penală.

6. Tribunalul Timiș — Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, cu trimitere la soluția și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 87 din 23 februarie 2016. Instanța apreciază că raționamentele avute în vedere de instanța de contencios constituțional în jurisprudența menționată, dar și în alte decizii care au vizat neconstituționalitatea acelorași dispoziții legale, precum Decizia nr. 171 din 23 mai 2001, Decizia nr. 752 din 18 septembrie 2007 și Decizia nr. 206 din 17 februarie 2009, se aplică, în mod corespunzător, și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozițiile legale criticate sunt norme de procedură a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție. Se invocă și jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 87 din 23 februarie 2016.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, nicio normă constituțională nu impune gratuitatea actului de justiție și, prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate atât de inculpat, cât și de partea vătămată în cazul în care procesul a încetat ca urmare a împăcării acestora. Totodată, dispozițiile legale criticate nu împiedică părțile să se prevaleze fără nicio îngrădire de toate garanțiile care caracterizează dreptul la un proces echitabil și reprezintă norme de procedură a căror reglementare este în competența exclusivă a legiuitorului. Invocă punctul său de vedere reținut prin Decizia nr. 87 din 23 februarie 2016.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate 11 constituie dispozițiile art. 275 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Plata cheltuielilor avansate de stat în celelalte cazuri, care au următorul conținut:

„(1) Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmează:

1. În caz de achitare, de către:

a) persoana vătămată, în măsura în care i se reține o culpă procesuală;

b) partea civilă căreia i s-au respins în totul pretențiile civile, în măsura în care i se reține o culpă procesuală;

c) inculpatul care a fost obligat la repararea prejudiciului;

2. În caz de încetare a procesului penal, de către:

a) inculpat, dacă există o cauză de nepedepsire;

b) persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile sau în cazul în care plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă;

c) partea prevăzută în acordul de mediere, în cazul în care a intervenit medierea penală;

d) inculpatul și persoana vătămată, în caz de împăcare;

3. dacă inculpatul cere continuarea procesului penal, cheltuielile judiciare sunt suportate de către:

a) persoana vătămată, atunci când aceasta și-a retras plângerea prealabilă ori s-a dispus clasarea în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a)—c) sau achitarea inculpatului, în măsura în care i se reține o culpă procesuală;

b) inculpat, atunci când se dispune clasarea pentru alte situații decât cele prevăzute în dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a)—c) ori încetarea procesului penal;

4. În caz de restituire a cauzei la parchet în procedura camerei preliminare, cheltuielile judiciare sunt suportate de către stat.

(2) în cazul declarării apelului, recursului în casație ori al introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul în casație, contestația sau cererea.

(3) în toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

(4) în cazul când mai multe părți sau persoane vătămate sunt obligate la suportarea cheltuielilor judiciare, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.

(5) Dispozițiile alin. (1) pct. 1 și 2 și ale alin. (2)—(4) se aplică în mod corespunzător în cazul dispunerii în cursul urmăririi penale a unei soluții de clasare și în situația respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor și măsurilor dispuse de organele de urmărire penală.

(6) Cheltuielile privind avocații din oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare, potrivit legii, rămân în sarcina statului.

(7) în situația contestațiilor formulate de către administrația penitenciarului în cazurile prevăzute de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. ”

13. Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) referitoare la România ca stat de drept și la calitatea legilor, art. 4 alin. (1) referitor la unitatea poporului român și la solidaritatea cetățenilor săi, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 20 alin. (1) referitor la interpretarea dispozițiilor constituționale în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu celelalte tratate la care România este parte, art. 21 — Accesul liber la justiție, art. 22 — Dreptul la viată și la integritate fizică și psihică, art. 23 alin. (1) referitor la inviolabilitatea libertății individuale, art. 24 — Dreptul la apărare, art. 26 alin. (2) referitor la dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși, art. 44 — Dreptul de proprietate privată și art. 136 — Proprietatea. Se invocă, de asemenea, dispozițiile art. 6 — Dreptul la un proces echitabil și art. 13 — Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului Curții Constituționale din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 87 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 22 aprilie 2016, paragrafele 15—20, Curtea Constituțională, făcând trimitere la jurisprudența în materie referitoare la dispozițiile din Codul de procedură penală din 1968, a statuat că nicio normă constituțională nu impune gratuitatea actului de justiție. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea acelor cheltuieli, în cazurile referitoare la declararea apelului ori recursului sau al introducerii oricărei altei cereri, în procesul penal, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea și nu împiedică părțile interesate să se adreseze justiției și să se prevaleze, fără nicio îngrădire, de toate garanțiile care caracterizează dreptul la un proces echitabil, reglementat de dispozițiile constituționale ale art. 21. Mai mult, dispozițiile legale criticate reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, conform art. 126 alin. (2) din Constituție. Totodată, prevederile criticate nu aduc atingere liberului acces la justiție și nici dreptului la un proces echitabil. Aceste argumente, referitoare la constituționalitatea dispozițiilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968 sunt aplicabile, potrivit Deciziei nr. 87 din 23 februarie 2016, precitate, și în privința dispozițiilor art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de fată.

15. Referitor la critica art. 275 din Codul de procedură penală formulată în prezenta cauză, cu referire la o serie de texte constituționale și convenționale, în sensul că persoanele condamnate la pedepse privative de libertate nu sunt scutite de plata cheltuielilor judiciare, Curtea constată că nu poate fi reținută. O persoană privată de libertate și aflată în executarea unei pedepse poate să achite sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare la care a fost obligată prin hotărârea judecătorească, întrucât, în acord cu art. 86 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, o astfel de persoană poate obține venituri pentru munca prestată care nu pot fi mai mici decât salariul de bază minim brut pe țară, garantat în plată, în raport cu programul de muncă. Aceasta cu atât mai mult cu cât este firesc ca fiecare să răspundă pentru prejudiciile cauzate, sens în care sunt și cheltuielile judiciare.

← Hotărârea Camerei Deputaților nr. 1/2020 - alegerea...

Publicate în același Monitor Oficial:

Decizia ICCJ nr. 61/2019. Nulitatea absolută a actului adițional la contractul individual de muncă. Efectele nulității. Hotărârea Senatului nr. 1/2020 - alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor Biroului permanent al Senatului Hotărârea Senatului nr. 2/2020 - vacantarea funcției de președinte al Senatului Hotărârea Camerei Deputaților nr. 1/2020 - alegerea vicepreședinților, secretarilor și chestorilor Camerei Deputaților