OG nr. 6/2015 - modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
ORDONANȚĂNr. 6/2015
privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie
Monitorul Oficial nr. 78 din 29.01.2015
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. III.2 din Legea nr. 184/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.
Art. I.
Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 8, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
"(31) Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, exercită funcțiile de strategie, reglementare, reprezentare și autoritate de stat în domeniul violenței în familie, cu atribuții în elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiilor și politicilor Guvernului în domeniul violenței în familie."
2. La articolul 37, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 37
(1) Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice prin Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați poate finanța sau, după caz, cofinanța programe de interes național care au ca scop prevenirea și combaterea violenței în familie, precum și ocrotirea și sprijinirea familiei în vederea creșterii calității vieții acesteia, din fonduri alocate de la bugetul de stat cu această destinație, din fonduri externe rambursabile și nerambursabile, precum și din alte resurse, în condițiile legii."
← OG nr. 5/2015 - modificarea unor termene prevăzute de OG nr.... |
---|