Decizia ASF nr. 1502/2014 - sancţionarea Societăţii DECON INSURANCE BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. cu interzicerea temporară a exercitării activităţii
Comentarii |
|
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ
DECIZIENr. 1.502/2014
privind sancționarea Societății DECON INSURANCE BROKER DE asigurare - S.R.L. cu interzicerea temporară a exercitării activității
Monitorul Oficial nr. 782 din 28.10.2014
Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 15, sectorul 5, București, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,
în urma hotărârii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară consemnate în extrasul procesului-verbal al ședinței din data de 24 septembrie 2014, în cadrul căreia a fost analizat Referatul de constatare întocmit de Direcția autorizare avizare cu nr. SA-DAI 4.787 din 12 septembrie 2014, ca urmare a controlului permanent efectuat la Societatea DECON INSURANCE BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în București, sectorul 4, str. Ipotești nr. 7, ap. 1, J40/4726/24.04.2012, CUI 30113974/24.04.2012, RBK-728/23.07.2012,
a constatat următoarele:
Societatea nu a respectat dispozițiile art. 2 din Decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr. 163/2014, conform cărora aceasta avea obligația ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei anterior menționate, să transmită documentația prevăzută de Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, precum și condițiile de menținere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea noului conducător executiv.
Prin Adresa nr. SA-DAI 3.126 din 11 iunie 2014, societatea a fost notificată conform prevederilor art. 381 alin. (6) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, în vederea transmiterii motivelor pentru care nu au fost îndeplinite dispozițiile art. 2 din Decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr. 163/2014
Notificarea a fost returnată de către Poșta Română cu mențiunea "Expirat termen de păstrare".
Nerespectarea dispozițiilor art. 2 din Decizia Autorității de Supraveghere Financiară nr. 163/2014 constituie contravenție conform art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Față de motivele de fapt și de drept arătate, pentru fapta nelegală reținută în sarcina Societății DECON INSURANCE BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România,
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară decide:
Art. 1
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. d) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 8 alin. (2) lit. a) și k), precum și ale art. 39 alin. (3) lit. d) din Legea nr, 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, se sancționează Societatea DECON INSURANCE BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în București, sectorul 4, str. Ipotești nr. 7, ap. 1, J40/4726/24.04.2012, CUI 30113974/24.04.2012, RBK- 728/23.07.2012, cu interzicerea temporară a exercitării activității până la aprobarea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a conducătorului executiv care să îndeplinească condițiile prevăzute în Normele privind autorizarea brokerilorde asigurare și/sau de reasigurare, precum și condițiile de menținere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2
(1) Pe toată perioada de interzicere temporară a exercitării activității de intermediere, brokerului de asigurare i se interzic desfășurarea activității de negociere și încheiere de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistență pe durata derulării contractelor în cursori în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare,
(2) Brokerul de asigurare are obligația să aducă la cunoștința clienților săi interzicerea temporară a exercitării activității de intermediere în asigurări, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurător, rămânând direct răspunzător pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele în vigoare.
Art. 3
Reluarea activității Societății DECON INSURANCE BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. se dispune prin decizie motivată a Autorității de Supraveghere Financiară.
Art. 4
(1) Potrivit prevederilor art. 213 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, prezenta decizie se contestă conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În conformitate cu art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, plângerea adresată Curții de Apel București nu suspendă pe timpul soluționării acesteia măsura dispusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Art. 5
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.
p. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,
Coca Constantinescu Gheorghe Cornel
Decizia ASF nr. 1515/2014 - sancţionarea Societăţii C.ADVICE... → |
---|