Decizia CCR nr. 445 din 16.09.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009 - salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi a legii în ansamblul său, a Legii-cadru nr....

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA

Nr. 445

din 16 septembrie 2014

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și a legii în ansamblul său, a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și a prevederilor art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și a legii în ansamblul său, a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și a prevederilor "art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2011 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2010", excepție ridicată de Marin Șerbănescu, prin Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul", în Dosarul nr. 16.158/3/2012 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 838D/2013 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează Curții că Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" a depus o cerere prin care solicită să îi fie recunoscută calitatea de "coautor" al excepției de neconstituționalitate și, implicit, de parte în dosarul Curții Constituționale, întemeindu-și cererea pe prevederile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011 și pe cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, în sensul că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. De asemenea, același sindicat a transmis la dosar și concluzii scrise prin care susține admiterea excepției de neconstituționalitate.

4. Cu privire la cererea formulată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia.

5. Deliberând, Curtea constată că cererea este inadmisibilă, în condițiile în care excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural în cursul judecării unui proces aflat pe rolul instanțelor judecătorești sau arbitrale. Consecința acestui caracter incidental îl constituie faptul că soluționarea excepției de neconstituționalitate nu se poate realiza decât în aceleași coordonate în care se desfășoară și procesul în fața instanței care a sesizat Curtea Constituțională prin încheiere. Ca atare, instanța de contencios constituțional nu poate introduce în cauză alte persoane și nici nu poate schimba calitatea părților, în cauza de față, în încheierea de sesizare și în conceptul de citare transmise Curții Constituționale de Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" figurează ca reprezentant al reclamantului Marin Șerbănescu. În considerarea celor mai sus arătate, sindicatul menționat își păstrează aceeași calitate și în fața Curții Constituționale, urmând ca susținerile acestuia cuprinse în concluziile scrise aflate la dosarul cauzei să fie avute în vedere în soluționarea excepției de neconstituționalitate.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care precizează mai întâi că, deși abrogate, prevederile de lege criticate pot constitui obiectul controlului de constituționalitate. În continuare, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că își mențin valabilitatea cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 422 din 24 octombrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 25 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 16.158/3/2012, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și a legii în ansamblul său, a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și a prevederilor "art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2011 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2010", excepție ridicată de Marin Șerbănescu, prin Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul", într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de obligare a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București la plata sporului pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal în perioada iulie 2010 - iulie 2013 și la plata premiului anual aferent anilor 2010-2012.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că Legea-cadru nr. 330/2009 este neconstituțională, întrucât nu conține "formula de atestare a autenticității actului normativ", menționată la art. 46 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ca parte constitutivă obligatorie și necesară a acestuia, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea unei condiții de formă ad validitatem. Sunt nesocotite, astfel, principiul legalității și cel al supremației Constituției, prevederile constituționale potrivit cărora suveranitatea națională aparține poporului, principiul statului de drept și cel al securității raporturilor juridice. Totodată, cetățenii sunt privați de dreptul de acces la informațiile de interes public - prevăzut de art. 31 din Legea fundamentală - cu privire la trăsăturile esențiale ale actului normativ, referitoare la organul care a adoptat legea și configurația în care acesta a adoptat legea, cvorumul necesar pentru adoptarea legii, categoria din care face parte legea - organică sau ordinară, obiectul de reglementare al legii, toate acestea fiind de natură să confirme că, la adoptarea legii, au fost respectate prevederile art. 61,art. 73 și art. 76 din Constituție. Totodată, inexistența acestei formule solemne lipsește Legea-cadru nr. 330/2009 de previzibilitate, ca atribut al actelor normative impus de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa, întrucât cetățeanul nu poate să aprecieze care este poziția/rangul și forța juridică a normei în piramida sistemului de drept, astfel încât să adopte o conduită care să fie conformă cu Legea-cadru nr. 330/2009. Aceleași argumente sunt invocate și în susținerea neconstituționalității Legii-cadru nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010.

9. În ce privește prevederile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, autorul excepției, prin reprezentant, precizează că este anulată obligația angajatorului de a plăti, în contraprestație, salariu pentru munca depusă suplimentar, peste durata normală a timpului de lucru, de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru. Prin aceste prevederi, munca își pierde valoarea economică, prețul său devenind "timp liber corespunzător", denaturându-se astfel, în mod esențial, relația de muncă între angajat și angajator, raportul juridic pierzându-și caracterul oneros. Se susține că o asemenea soluție legislativă consacră o situație de sclavie, de muncă neremunerată și forțată, interzisă de art. 42 din Constituție, în care nu există consimțământul salariatului de a munci gratuit, în folosul instituției de stat. Se arată că, prin prevederile de lege criticate, salariatul este expropriat de bunul său cu valoare patrimonială (munca), fără a exista o cauză de utilitate publică și fără o dreaptă și prealabilă despăgubire a acestuia, atribute neîntrunite de "acordarea de timp liber corespunzător". Se invocă și principiul egalității de tratament juridic, prin compararea salariaților plătiți de la bugetul de stat cu lucrătorii ale căror relații de muncă sunt guvernate exclusiv de Codul muncii, pe de o parte, și cu categoria condamnaților care prestează o muncă în cursul executării pedepselor privative de libertate, pe de altă parte. Se mai arată că, în măsura în care angajatului i se îngrădește dreptul la repaus zilnic și săptămânal prevăzut de art. 41 alin. (2) și (3) din Constituție, se poate considera că sunt afectate, automat, dreptul la libertate individuală și dreptul la viață privată. "Timpul liber corespunzător" se acordă pentru a compensa munca depusă, iar nu pentru a salvgarda existența dreptului la repaus. În aceste condiții, dreptul la repaus este încălcat fără să se ofere nicio posibilitate de reconstituire a dimensiunii acestuia.

10. Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate a legilor-cadru nr. 330/2009 și nr. 284/2010 și a Legii nr. 285/2010 dedusă din lipsa formulei de atestare a autenticității actului. Precizează că legile menționate au fost adoptate în temeiul art. 114 alin. (3) din Constituție în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului. Arată că angajarea răspunderii politice a Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi, în sensul că legea nu este dezbătută în cadrul procedurii legislative ordinare. Observă că fiecare dintre actele normative criticate cuprinde sintagma "această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituția României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului", cu precizarea datei ședinței comune a celor două camere în cadrul căreia a fost adoptat respectivul act normativ. Referitor la obligativitatea existenței formulei de atestare, arată că, potrivit art. 46 din Legea nr. 24/2000, aceasta este prezentă doar dacă este cazul. În ce privește prevederile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, precizează că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că nu există obligația constituțională a statului de a asigura personalului bugetar compensare bănească pentru munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează (Decizia nr. 422 din 24 octombrie 2013). Referitor la pretinsa expropriere, arată că statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, dar că acestea nu sunt drepturi fundamentale, astfel că le poate modifica, suspenda sau chiar anula (Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 sau Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010).

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, următoarele:

- Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în ansamblul său. Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din capitolul IV al Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Cu toate acestea, poate fi analizată de Curtea Constituțională, ca urmare a celor statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sintagma "în vigoare" este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare;

- prevederile art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009, abrogate așa cum s-a arătat mai sus, potrivit cărora "(...) Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător." Textul criticat vizează munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru și care se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite, potrivit primei teze din textul de lege criticat;

- Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010;

- Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, lege care, deși are, prin ipoteză, aplicabilitate limitată în timp, continuă să producă efecte juridice în cauză, fiind incidente cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011;

- prevederile "art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2011 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2010". Față de obiectul litigiului și având în vedere că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2011 vizează modificarea și completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, act normativ complet lipsit de incidență în cauză, rezultă că în încheierea de sesizare a Curții Constituționale s-a strecurat o eroare materială, fiind în realitate vorba despre Ordonanța de urgență a Guvernului nr 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr, 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Autorul excepției are în vedere prevederile art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, care continuă să producă efecte juridice, în temeiul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 și care au următoarea redactare: "În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător. "

16. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Legea fundamentală: art. 1 alin. (3) care statuează caracteristicile statului român, art. 1 alin. (5) care instituie obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 2 privind suveranitatea națională, art. 16 alin. (1) și (2)) care consacră principiul egalității în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, art. 31 alin. (1) și (2) privind dreptul la informație, art. 41 "Munca și protecția socială a muncii", art. 42 "Interzicerea muncii forțate",art. 44 "Dreptul de proprietate privată", art. 53 "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți", art. 61 privitor la rolul și structura Parlamentului, art. 73 alin. (1) care enumera categoriile de legi, art. 73 alin. (3) lit. j) potrivit căruia statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică, art. 76 alin. (1) și (2) referitor la adoptarea de către Parlament a legilor și a hotărârilor, art. 115 alin. (6) prin care se reglementează domeniile în care nu se pot emite ordonanțe de urgență, art. 142 alin. (1) care consacră rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției, art. 146 lit. a) referitor la controlul de constituționalitatea a legilor anterior promulgării. De asemenea, se invocă și art. 1 privind protecția proprietății private din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul excepției, prin reprezentant, formulează, mai întâi, o critică de natură extrinsecă referitoare la Legea-cadru nr. 330/2009, Legea-cadru nr. 284/2010 și la Legea nr. 285/2010. În motivarea acesteia, se susține că legile menționate sunt neconstituționale din cauza lipsei formulei de atestare a legalității adoptării legii prevăzute la art. 46 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, ceea ce ar echivala cu neîndeplinirea unei condiții de validitate a legilor.

18. Cu privire la admisibilitatea unei critici de neconstituționalitate formulate din perspectiva unor prevederi ale Legii nr. 24/2000, Curtea constată că acestea pot fi avute în vedere în exercitarea controlului de constituționalitate, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. Aceasta este concluzia care se desprinde din jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat că normele de tehnică legislativă nu au valoare constituțională, dar prin reglementarea lor legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. De aceea, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesară (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012).

19. Curtea reține că art. 46 din Legea nr. 24/2000, invocat în motivarea prezentei excepții de neconstituționalitate, are în vedere procedura legislativă clasică, obișnuită, în care proiectul de lege este adoptat pe rând, în fiecare Cameră, sau în ședința comună a Camerelor reunite, în cazurile prevăzute expres de Constituție. Or, cele trei legi a căror constituționalitate a fost pusă în discuție în cauza de față au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, adică prin intermediul unei proceduri parlamentare speciale de legiferare, în cadrul căreia Guvernul, ca autoritate legislativă delegată, forțează aprobarea unui proiect de lege și transformarea acestuia în lege, cu riscul demiterii sale în urma adoptării de către Parlament a unei moțiuni de cenzură.

20. În jurisprudența sa, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, Curtea a statuat că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmărește ca acesta să fie adoptat în condiții de maximă celeritate, conținutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanță, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi care, neurmând procedura parlamentară obișnuită, este practic adoptată tacit, în absența dezbaterilor parlamentare.

21 Ținând cont de aceste trăsături ce conferă specificitate angajării răspunderii Guvernului, ca modalitate atipică de adoptare a unui proiect de lege, Curtea constată că formula cuprinsă în finalul celor trei legi criticate, în sensul că acestea au fost adoptate în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituție, în urma angajării răspunderii Guvernului în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, reprezintă o adaptare a formulei prevăzute de art. 46 din Legea nr. 24/2000 la această ipoteză specială. Prin urmare, Curtea observă că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

22. În același timp, Curtea constată că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia lipsa formulei solemne face ca cele trei legi supuse controlului de constituționalitate să nu fie previzibile ca urmare a faptului că cetățeanul nu poate să aprecieze care este poziția acestora în piramida sistemului de drept, pentru a adopta o conduită corespunzătoare. Sub acest aspect, Curtea observă că respectarea legii, înțeleasă ca act normativ lato sensu, este o obligație ce revine fiecărui subiect de drept, persoană fizică sau juridică, indiferent de tipul actului normativ ce instituie regulile sociale cărora subiectul de drept trebuie să se conformeze. Ca atare, nu se poate pretinde că lipsa precizării cu privire la caracterul legii - organică sau ordinară - ar fi de natură să afecteze calitatea acesteia, cu toate componentele sale, respectiv accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate, astfel cum acestea au fost conturate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

23. Curtea nu poate reține nici pretinsa nesocotire a dreptului cetățenilor de acces la informațiile de interes public, drept consacrat de art. 31 din Legea fundamentală, deoarece acesta este pe deplin asigurat prin mijloace lesne utilizabile.

24. În ce privește prevederile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, Curtea observă că a mai fost sesizată și a analizat constituționalitatea acestora prin prisma unor argumente asemănătoare celor formulate în cauza de față. Astfel, prin Decizia nr. 422 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 9 decembrie 2013, Curtea a reținut că nu există obligația constituțională a statului de a asigura personalului bugetar compensare bănească pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. Un argument în sprijinul acestei concluzii l-a reprezentat și faptul că nici Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299 din 18 noiembrie 2003, nu prevede compensarea bănească a muncii suplimentare și a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, ci doar compensare cu timp liber corespunzător. Curtea Constituțională a constatat, totodată, că atâta vreme cât această modalitate de compensare se aplică întregului personal bugetar, fără privilegii sau discriminări, nu se încalcă principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție.

25. De asemenea, prin Decizia nr. 1.457 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 16 ianuarie 2012, referindu-se la susținerea potrivit căreia dispoziții de lege similare cuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009 ar crea discriminări între salariații din sectorul bugetar și celelalte categorii de salariați a căror muncă în zilele libere, în temeiul dispozițiilor Codului muncii, poate fi compensată prin acordarea unui spor la salariul de bază, Curtea a constatat că cele două categorii de salariați se află în situații obiectiv diferite, determinate de sursa care asigură plata salariilor. Vizând realizarea unor obiective bugetare - la fel ca și prin prevederile criticate în cauza de față - legiuitorul nu putea aplica aceste măsuri decât acelor salariați ale căror salarii își aveau sursa în bugetul de stat, iar nu și celor plătiți din alte surse.

26. Tot astfel, nu este relevantă nici comparația cu situația condamnaților la pedepse privative de libertate care beneficiază de o remunerație pentru munca prestată în timpul executării pedepsei, fiind vorba de categorii distincte de persoane, cărora li se aplică regimuri juridice diferite, nesusceptibile de a fi supuse unei comparații.

27. Curtea observă, totodată, că prevederile art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009 potrivit cărora munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru și care se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite nu se compensează și cu timp liber corespunzător reprezintă, de fapt, din perspectiva învederată de autorul excepției, un reper legal prin raportare la care își argumentează critica referitoare la neconstituționalitatea prevederilor art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010. Curtea a reținut în jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 44 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 10 iunie 2013, că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. În cauza de față nu se pune, așadar, problema concordanței prevederilor art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009 cu dispoziții sau principii constituționale.

28. În fine, Curtea reține că invocarea celorlalte texte din Legea fundamentală nu este relevantă în soluționarea prezentei excepții, acestea neavând incidență în cauză.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marin Șerbănescu, prin Sindicatul Polițiștilor din România "Diamantul" în Dosarul nr. 16.158/3/2012 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și legea în ansamblul său, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum și prevederile art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 septembrie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR nr. 445 din 16.09.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 20 teza a doua din Legea-cadru nr. 330/2009 - salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi a legii în ansamblul său, a Legii-cadru nr....