ANEXĂ - REGULAMENT. - Ordinul Consiliului Concurenței nr. 438/2014 - punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea Regulamentului privind concentrările economice, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 365/2010
REGULAMENT
pentru modificarea Regulamentului privind concentrările economice, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 385/2010
În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Concurenței adoptă prezentul regulament.
Art. I
Regulamentul privind concentrările economice, pus în aplicare prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 385/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 și 553 bis din 5 august 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 6, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Cu cel puțin două săptămâni anterior notificării, se recomandă ca părțile notificatoare să solicite Consiliului Concurenței desfășurarea unor consultări la sediul autorității de concurență, în scopul lămuririi unor aspecte esențiale privind o concentrare economică. În acest scop, părțile vor pune la dispoziția Consiliului Concurenței, cu 5 zile anterior datei întâlnirii, informații exacte cu privire la concentrarea economică: părțile la concentrare, piețele pe care acestea activează, o descriere sumară a modului de realizare a concentrării și a modalității de exercitare a controlului."
2. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
"ARTICOLUL 11
Publicarea informării cu privire la o notificare
În cazurile în care Consiliul Concurenței constată că o concentrare economică notificată intră în sfera de aplicare a legii, va publica pe pagina web și/sau în presă o informare privind notificarea primită, menționând în același timp și numele întreprinderilor implicate, țările lor de origine, natura concentrării, sectoarele economice implicate și data primirii notificării. Eventualele completări sau modificări ale informațiilor care privesc concentrarea respectivă vor putea fi publicate. Consiliul Concurenței va ține cont de interesul legitim al întreprinderilor privind protejarea secretelor de afacerii și a altor informații confidențiale ale acestora. Părțile notificatoare pot solicita ca nicio informare să nu fie publicată până la adoptarea deciziei, indicând motive întemeiate pentru justificarea unei asemenea solicitări, cu excepția situației în care complexitatea cazului și efectele anticipate asupra concurenței determină Consiliul Concurenței să solicite observații de la terți."
3. La articolul 13, litera c) va avea următorul cuprins:
"c) două sau mai multe întreprinderi fuzionează ori una sau mai multe întreprinderi dobândesc controlul unic sau în comun al unei alte întreprinderi și:
c.1. - cota de piață combinată a tuturor părților la concentrare care desfășoară activități comerciale pe aceeași piață a produsului și pe aceeași piață geografică (relații pe orizontală) este mai mică de 20%; și
c.2. - niciuna dintre cotele de piață individuale sau combinate ale tuturor părților la concentrare care desfășoară activități comerciale pe o piață a produsului care se găsește în amonte sau în aval față de o piață a produsului pe care își desfășoară activitatea orice altă parte la concentrare (relații pe verticală) nu este egală cu 30% sau mai mare5."
4. La articolul 14, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Pentru a stabili dacă o concentrare economică se încadrează în una dintre categoriile prezentate la art. 13, Consiliul Concurenței se va asigura că toate circumstanțele relevante sunt stabilite suficient de clar. în cazurile în care definirea piețelor este un element cheie al evaluării respective, părțile vor transmite Consiliului Concurenței informații privind tranzacția și toate definițiile posibile ale piețelor relevante cu cel puțin 5 zile anterior datei consultării prealabile. Părțile notificatoare sunt obligate să descrie toate piețele relevante ale produsului și geografice alternative asupra cărora concentrarea economică ar putea avea un impact și să furnizeze datele și informațiile legate de definirea piețelor respective."
5. La articolul 14 alineatul (4), litera b) va avea următorul cuprins:
"b) concentrările economice în care cel puțin două dintre părțile la concentrare sunt prezente pe piețe învecinate strâns legate6, în special atunci când una sau mai multe dintre părțile la concentrare dețin în mod individual o cotă de piață de cel puțin 30% pe orice piață a produsului pe care nu există relații pe orizontală sau pe verticală între părți, dar care este o piață învecinată cu o altă piață pe care își desfășoară activitatea o altă parte implicată în concentrare; ".
6. La articolul 15, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"(1) Contactele prealabile notificării permit Consiliului Concurenței și părților notificatoare stabilirea informațiilor necesare pentru o analiză adecvată a concentrării propuse. În interesul părților notificatoare, care intenționează să înainteze o notificare în forma simplificată, se recomandă inițierea de contacte prealabile notificării cu Consiliul Concurenței8. Contactele prealabile notificării trebuie inițiate cu cel puțin două săptămâni înainte de data la care părțile intenționează să depună la autoritatea de concurență formularul simplificat de notificare a concentrării economice. "
7. În anexa nr. I, punctul 6.1 va avea următorul cuprins:
"6.1. În sensul informațiilor solicitate în prezentul formular, piețele afectate constau în piețele relevante ale produselor în care, pe teritoriul României sau pe o parte a acestuia:
a) două sau mai multe părți la concentrare desfășoară activități pe aceeași piață a produsului, în cazul în care concentrarea va conduce la o cotă de piață combinată de 20% sau mai mult (relații pe orizontală);
b) una sau mai multe părți la concentrare desfășoară activități pe o piață a produsului situată în amontele sau în avalul unei piețe a produsului pe care operează oricare dintre celelalte părți la concentrare și oricare dintre cotele lor de piață individuale sau combinate la orice nivel reprezintă 30% sau mai mult, indiferent dacă există sau nu o relație furnizor/client între părțile la concentrare12 (relații pe verticală).
Pe baza definițiilor precedente și a cotelor de piață, identificați fiecare piață afectată în sensul subsecțiunii III. "
8. În anexa nr. I, punctul 6.3 va avea următorul cuprins:
"6.3. (1) Pe baza definițiilor precedente, descrieți, în funcție de produse și de întinderea geografică, piețele, altele decât cele afectate prevăzute la pct. 6.1, pe care operațiunea notificată poate avea un impact semnificativ, spre exemplu, în cazul în care:
a) oricare dintre părțile la concentrare are o cotă de piață mai mare de 30% și orice altă parte la concentrare este un concurent potențial pe acea piață13;
b) oricare dintre părțile la concentrare are o cotă de piață mai mare de 30%, iar orice altă parte la concentrare deține importante drepturi de proprietate intelectuală pentru acea piață;
c) oricare dintre părțile la concentrare este prezentă pe o piață a produsului care este o piață învecinată strâns legată de o piață a produsului pe care acționează orice altă parte la concentrare, iar cotele de piață individuale sau combinate ale părților pe oricare dintre aceste piețe sunt de 30% sau mai mult14;
în cazul în care aceste piețe includ o parte sau întregul teritoriu al României.
(2) Pentru a permite autorității de concurență să analizeze impactul concurențial al concentrării pe piețele prevăzute la alin. (1), părțile notificatoare trebuie să prezinte informațiile solicitate pentru piețele afectate la secțiunile 7 și 8, inclusiv pentru aceste piețe."
Art. II
Orice procedură întreprinsă de Consiliul Concurenței, în materia concentrărilor economice, având ca obiect o investigație deschisă anterior datei intrării în vigoare a prezentului regulament sau o notificare cu privire la care nu a fost emisă o decizie până la această dată, va fi îndeplinită cu respectarea condițiilor și cerințelor prevăzute de Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a celor prevăzute în prezentul regulament.
Art. III
Prezentul regulament se pune în aplicare prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței și intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
← HG nr. 949/2014 - aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli... |
---|