ANEXĂ - REGULAMENT. - Ordinul Ministerului Mediului nr. 2947/2013 - aprobarea Regulamentului de administrare a Fondului naţional de date meteorologice al Administraţiei Naţionale de Meteorologie
Index |
---|
Ordinul Ministerului Mediului nr. 2947/2013 - aprobarea Regulamentului de administrare a Fondului naţional de date meteorologice al Administraţiei Naţionale de Meteorologie |
ANEXĂ - REGULAMENT. |
REGULAMENT
de administrare a Fondului național de date meteorologice al Administrației Naționale de Meteorologie
CAPITOLUL I
Definiții
Fondul național de date meteorologice - FNDM
Art. 1
(1) Fondul național de date meteorologice al Administrației Naționale de Meteorologie, denumit în continuare FNDM, cuprinde totalitatea datelor și informațiilor cantitative și calitative obținute pe teritoriul României în cadrul Rețelei naționale de supraveghere meteorologică.
(2) FNDM este organizat sub formă de arhive de documente de date meteorologice pe suport hârtie și/sau pe suport magnetic.
(3) Realizarea, întreținerea și administrarea FNDM intră, conform reglementărilor legale, în atribuțiile Administrației Naționale de Meteorologie și se realizează prin personal calificat, după metodologii și practici specifice, conform prezentului regulament.
Date meteorologice
Art. 2
(1) Datele meteorologice reprezintă valori ale parametrilor meteorologici, fizici și chimici, care, în ansamblu, descriu starea atmosferei într-un anumit loc și la un moment de timp dat. Datele meteorologice sunt rezultate din observații și măsurători efectuate în condiții standard, conform recomandărilor Organizației Meteorologice Mondiale, denumită în continuare OMM.
(2) Datele meteorologice naționale sunt rezultatul tuturor observațiilor și măsurătorilor obținute pe teritoriul României, la stațiile meteorologice din cadrul Rețelei naționale de supraveghere meteorologică, conform Programului național de veghe meteorologică.
Tipuri de date meteorologice
Art. 3
Datele meteorologice se împart în mai multe categorii:
1. în funcție de nivelul de prelucrare:
a) date meteorologice brute ca rezultat nemijlocit al activităților de observare și măsurare desfășurate în cadrul Rețelei naționale de supraveghere meteorologică;
b) date meteorologice preliminare rezultate în urma verificării și validării operative (în flux rapid) a datelor meteorologice brute;
c) date meteorologice primare ce rezultă în urma verificării și validării finale a datelor meteorologice brute sau preliminare;
d) date meteorologice derivate ce rezultă din datele meteorologice primare prin aplicarea unor algoritmi specializați.
2. în funcție de momentul de observare și măsurare:
a) date meteorologice curente - date meteorologice brute și preliminare disponibile în timp cvasireal sau care au fost obținute în ultimele 24 de ore;
b) date meteorologice recente - date meteorologice preliminare și derivate care au fost obținute în ultimele 60 de zile și care nu au fost încă supuse validării finale, în flux lent.
c) date meteorologice istorice - date meteorologice primare și derivate, mai vechi de 60 de zile și care în urma validării finale se includ în Fondul național de date meteorologice.
3. în funcție de frecvența datelor:
a) date meteorologice suborare (mai multe valori pe oră);
b) date meteorologice orare (o singură valoare pe oră);
c) date meteorologice zilnice (o singură valoare pe zi);
d) date meteorologice lunare (o singură valoare pe lună);
e) date meteorologice anuale (o singură valoare pe an).
Informații meteorologice
Art. 4
Informațiile meteorologice reprezintă totalitatea rezultatelor de tip conceptual sau material, analogic sau numeric, diagnostic sau prognostic, care se obțin în urma prelucrării de date meteorologice (primare și/sau derivate) și reprezintă informații meteorologice, indiferent de complexitatea conținutului lor și/sau a procedurii de prelucrare folosite.
Produse meteorologice
Art. 5
Produsele meteorologice înglobează date și informații meteorologice.
Date meteorologice complete
Art. 6
(1) Pentru orice stație meteorologică, șirurile de date complete sunt constituite din valorile măsurate și observate ale următorilor parametri meteorologici: temperatura aerului, viteza și direcția vântului, umezeală relativă a aerului, presiune atmosferică, precipitații, nebulozitate și durata de strălucire a soarelui.
(2) Un șir de date meteorologice corespunzător oricărui parametru meteorologic este complet dacă valorile lipsă din șir nu depășesc 10% din totalul valorilor corespunzătoare perioadei la care se face referire.
Date esențiale de la stațiile meteorologice din rețeaua RBSN (Regional Basic Synoptic Network)
Art. 7
Conform Rezoluției 40 a OMM, datele esențiale provenite din rețeaua națională de supraveghere meteorologică sunt date meteorologice măsurate la orele 00, 06, 12 și 18 UTC, de la 23 de stații meteorologice incluse în rețeaua RBSN, care se transmit în fluxul internațional de date.
CAPITOLUL II
Constituirea și organizarea FNDM în baze de date din punctul de vedere al datelor meteorologice
Art. 8
Arhivele de date meteorologice pe suport magnetic includ bănci de date, generale sau specializate, și programe de gestionare și securizare a datelor meteorologice.
Art. 9
În FNDM pot fi incluse și secvențe de date meteorologice provenite din activități meteorologice complementare desfășurate pe teritoriul României, conform legii.
CAPITOLUL III
Constituirea și organizarea FNDM pe suport hârtie
Art. 10
Arhivele meteorologice pe suport hârtie sunt colecții de date meteorologice, organizate pe subdomenii de activitate, și cuprind datele brute și primare, înregistrate începând de la instituționalizarea sistemului meteorologic național și care formează baza Fondului național de date meteorologice.
Art. 11
Arhivele meteorologice sinoptice, climatologice și agrometeorologice naționale s-au constituit și s-au completat permanent de la momentul înființării fiecărei stații din cadrul Rețelei naționale de supraveghere meteorologică și se prezintă sub formă de hărți și tabele, stocate fizic într-un mod organizat.
Art. 12
Arhivele meteorologice pe suport de hârtie sunt documente de uz intern și nu pot fi înstrăinate.
CAPITOLUL IV
Accesul la datele meteorologice din FNDM
Art. 13
(1) Accesul la datele meteorologice din FNDM, proprietate intelectuală a Administrației Naționale de Meteorologie, este garantat în sensul că niciunei persoane fizice sau juridice nu i se poate interzice sau refuza accesul cu condiția respectării legislației în domeniul meteorologiei și a prevederilor prezentului regulament.
(2) Accesul direct la arhivele meteorologice existente în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie se realizează numai prin personal autorizat.
(3) Dreptul de acces la datele meteorologice se suspendă sau se pierde în toate cazurile în care sunt încălcate prevederile legale în vigoare sau ale prezentului regulament.
Art. 14
(1) Accesul la șiruri complete de date meteorologice pentru orice stație din rețeaua meteorologică națională este restricționat astfel:
a) maximum 10 ani pentru date suborare;
b) maximum 15 ani pentru date orare;
c) maximum 20 de ani pentru date zilnice;
d) maximum 50 de ani pentru date lunare și anuale.
(2) Pentru șirurile de date meteorologice incomplete, în ceea ce privește accesul la acestea, extinderea în timp admisibilă nu poate depăși cu mai mult de 30% numărul de ani prevăzuți la alin. (1) lit. a)-d).
Art. 15
(1) Șirurile de date meteorologice complete de la orice stație meteorologică cu frecvență zilnică, orară și suborară, mai mari de 20 de ani, ce fac parte din FNDM, sunt incluse în clasa secret de serviciu și sunt protejate/gestionate conform legislației în domeniu.
(2) De la prevederile alin. (1) se exclud șirurile de date esențiale.
CAPITOLUL V
Furnizarea datelor meteorologice din FNDM
Art. 16
Furnizarea de secvențe din șirurile de date meteorologice din FNDM se face cu titlu gratuit sau contra cost, după caz.
Art. 17
Furnizarea cu titlu gratuit se aplică în următoarele cazuri:
1. pentru fundamentarea strategiei naționale în diverse sectoare de activitate se pot furniza șiruri de date meteorologice derivate administrației publice centrale;
2. pentru scopuri de cercetare și cooperare științifică:
a) la nivel internațional se pot furniza, la schimb, date meteorologice în conformitate cu obligațiile asumate în cadrul organismelor internaționale de către România prin Administrația Națională de Meteorologie; sau
b) la nivel național, în cadrul consorțiilor și colaborărilor cu organisme și institute științifice, universități etc., se pot furniza date meteorologice în volum limitat și stabilit între Administrația Națională de Meteorologie și parteneri.
3. în scopuri strict educaționale, se pot furniza date meteorologice în volum limitat, pe bază de convenții de colaborare, unităților de învățământ universitar acreditate. Aceste date se furnizează pentru elaborarea lucrărilor de finalizare a studiilor, ale căror subiecte sunt din domeniul meteorologiei sau conexe acestuia, cu condiția interdicției de redistribuire a datelor meteorologice respective sau a folosirii lor în contracte economice. În acest caz, utilizatorii plătesc strict costurile generate de operațiile de căutare, extragere și livrare a datelor meteorologice din FNDM.
4. pentru scopuri de informare se pot furniza date meteorologice istorice izolate (un an de date lunare, o lună de date zilnice, o zi de date orare și o oră de date din 10 în 10 minute) pentru o singură stație meteorologică oricărei persoane fizice sau juridice.
Art. 18
Orice altă categorie de utilizatori, persoane fizice sau juridice, care nu se încadrează în prevederile art. 17, poate obține datele meteorologice solicitate contra cost conform legislației în vigoare și în condițiile prezentului regulament.
CAPITOLUL VI
Dispoziții finale
Art. 19
Extragerea și reutilizarea neautorizate ale ansamblului sau ale unei părți substanțiale a conținutului bazei de date din FNDM al Administrației Naționale de Meteorologie constituie acte care au consecințe economice și tehnice grave, astfel încât prezentul regulament reprezintă un ghid de adaptare și de protecție a sistemului meteorologic național.
Art. 20
Restricțiile de acces și de furnizare a datelor și informațiilor meteorologice prevăzute în prezentul regulament decurg din specificul datelor meteorologice ce constituie FNDM și corespund legislației naționale privind drepturile patrimoniale și accesul la informații clasificate.
Art. 21
În aria economică europeană, comercializarea datelor meteorologice este reglementată de către "grupul de interes economic al serviciilor meteorologice naționale - ECOMET“ (the Economic Interest Grouping of the National Meteorological Services) din care Administrația Națională de Meteorologie face parte.
Art. 22
Schimbul de date în comunitatea meteorologică internațională se face sub incidența Rezoluției 40 a OMM, adoptată la cel de-al 12-lea Congres meteorologic internațional din anul 1995.
← Ordinul ANRE nr. 97/2013 - aprobarea regulilor privind... |
---|