Decizia CEDO - Cererea nr. 41.688/07 introdusă de S.C. „Alex Prod Com” — S.R.L. împotriva României

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A TREIA

DECIZIE

1 octombrie 2013

cu privire la Cererea nr. 41.688/07 introdusă de Societatea Comercială "Alex Prod Com" - S.R.L. împotriva României

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită la 1 octombrie 2013 într-o cameră compusă din: Alvina Gyulumyan, președinte, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, judecători, și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,

având în vedere cererea menționată anterior, introdusă la 14 august 2007,

având în vedere declarațiile prezentate de Guvernul pârât la 14 februarie 2013, solicitând Curții să scoată cererea de pe rol și răspunsul reclamantei la aceste declarații,

după ce a deliberat în acest sens, pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

Reclamanta este o societate română, reprezentată în fața Curții de domnul Tănase Marinescu Petre.

Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

A. Circumstanțele cauzei

Cererea are ca obiect pretinsa încălcare a dreptului reclamantei de acces la o instanță pe motiv că acțiunea acesteia a fost respinsă pe motivul neachitării taxei de timbru și întrucât cererea sa de scutire la plata taxei de timbru a fost respinsă de instanță.

B. Dreptul intern relevant

Extrase din dreptul intern relevant privind taxa de timbru, respectiv Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (cu modificările aduse de Legea nr. 195/2004) și Ordinul ministrului justiției nr. 2.214/1997, sunt prezentate în Iorga împotriva României (nr. 4.227/02, pct. 22-25, 25 aprilie 2007).

CAPĂT DE CERERE

Reclamantul se plânge în temeiul art. 6 § 1 din Convenție cu privire la lipsa accesului efectiv la o instanță din cauza sumei taxelor de timbru impuse. Dispozițiile relevante de la acest articol prevăd:

"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]"

ÎN DREPT

După eșecul încercărilor de a se ajunge la o soluționare pe cale amiabilă, prin scrisoarea din 14 februarie 2013, Guvernul a informat Curtea cu privire la propunerea de a formula o declarație unilaterală în vederea soluționării litigiului. Acesta a solicitat în continuare Curții să scoată cererea de pe rol în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Declarația prevede următoarele:

"Guvernul declară, pe calea acestei declarații unilaterale, că recunoaște existența unei încălcări a dreptului de acces la o instanță. Guvernul este pregătit să plătească reclamantei, ca reparație echitabilă, suma de 3.240 (trei mii două sute patruzeci) EUR, sumă pe care o consideră rezonabilă, având în vedere jurisprudența Curții. Această sumă este destinată acoperirii tuturor prejudiciilor și cheltuielilor de judecată și nu va fi supusă niciunor taxe care ar putea fi aplicabile. Această sumă se va plăti în lei românești în contul personal al reclamantei în decurs de trei luni de la data notificării deciziei, în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenție. în caz de neplată a acestei sume în termenul stabilit, Guvernul se obligă să plătească, de la expirarea termenului menționat și până la momentul plății, o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrată Europeană în timpul acestei perioade, majorată cu trei puncte procentuale. în consecință, Guvernul solicită Curții să constate examinarea prezentei cereri ca nemaifiind justificată și să scoată cererea de pe rol, în conformitate cu art. 37 § 1 lit. c) din Convenție".

Prin scrisoarea din 26 martie 2013, reclamanta a indicat pe fond că nu era satisfăcută de termenii declarației unilaterale pe motiv că suma oferită de Guvern cu titlu de compensație nu era satisfăcătoare.

Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice stadiu al procedurii, poate hotărî scoaterea unei cereri de pe rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile specificate la lit. a), b) sau c) ale primului paragraf al acestui articol. Art. 37 § 1 lit. c) permite Curții în special să scoată o cauză de pe rol dacă:

"pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică".

Aceasta reamintește, de asemenea, că în anumite împrejurări, poate să scoată o cerere de pe rol în temeiul art. 37 § 1 lit. c) pe baza unei declarații unilaterale a Guvernului pârât chiar dacă reclamanții doresc ca examinarea cauzei să fie continuată.

În acest scop, Curtea va examina atent declarația în lumina principiilor care reies din jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar [Tahsin Acar împotriva Turciei (MC), nr. 26.307/95, pct. 75-77, CEDO 2003-VI; WAZA Spólka z o.o. împotriva Poloniei (dec.), nr. 11.602/02, 26 iunie 2007; Sulwiñska împotriva Poloniei (dec.) nr. 28.953/03].

Curtea și-a stabilit practica într-un număr de cauze, inclusiv în cauzele formulate împotriva României, cu privire la cererile referitoare la încălcarea dreptului de acces la instanță [Weissman și alții împotriva României, nr. 63.945/00, pct. 39-43, CEDO 2006-VII (extrase); Iorga împotriva României, nr. 4.227/02, pct. 47-51, 25 aprilie 2007; Adam împotriva României, nr. 45.890/05, pct. 29-32, 3 noiembrie 2009, și Rusen împotriva României, nr. 38.151/05, pct. 35-4, 8 ianuarie 2009].

Ținând seama de natura celor admise în declarația Guvernului, precum și de sumele compensațiilor propuse - care sunt în concordanță cu sumele acordate în cauze similare- Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 § 1 lit. c)].

Mai mult, în lumina considerațiilor de mai sus și mai ales dată fiind jurisprudența clară și extinsă pe această temă, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului așa cum sunt definite în Convenție și în protocoalele la aceasta nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 in fine).

Drept consecință, cauza urmează a fi scoasă de pe rol.

În cele din urmă, Curtea reține că, în cazul în care Guvernul nu reușește să respecte termenii din declarația unilaterală, cererea poate fi repusă pe rol în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție [Josipoviae împotriva Serbiei (dec.), nr. 18.369/07,4 martie 2008].

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

- ia cunoștință de termenii declarației Guvernului pârât în temeiul art. 6 § 1 din Convenție cu privire la dreptul de acces la o instanță și modalitățile de asigurare a respectării angajamentelor la care se face referire în aceasta;

- decide să scoată cererea de pe rol în conformitate cu art. 37 § 1 lit. c) din Convenție.

Alvina Gyulumyan,

președinte

Marialena Tsirli,

grefier adjunct

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CEDO - Cererea nr. 41.688/07 introdusă de S.C. „Alex Prod Com” — S.R.L. împotriva României