Ordinul ANRE nr. 112/2014 - modificarea şi completarea Metodologiei de stabilire a tarifelor pt. serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobate prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 72/2013

AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

ORDINNr. 112/2014

pentru modificarea și completarea Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013

Monitorul Oficial nr. 805 din 05.11.2014

Având în vedere prevederile art. 75 alin. (1) lit. b), ale art. 76 alin. (1) și (3) și ale art. 79 alin. (3) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) și alin. (5) și ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Art. I.

Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 8 octombrie 2013, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 15 se introduc două noi alineate, alineatele (2) și (3), cu următorul cuprins:

"(2) În situații excepționale care conduc la necesitatea modificării semnificative a planurilor de investiții, cum ar fi: modificări importante ale legislației primare, schimbarea controlului asupra operatorului de distribuție din acționar majoritar de stat în acționar majoritar privat, reorganizare efectuată prin fuziune (comasare, absorbție) sau divizare (totală sau parțială), operatorii de distribuție au dreptul să solicite autorității competente, în primul an al unei perioade de reglementare, corectarea proiecției tarifelor de distribuție pentru acea perioadă de reglementare sau pentru un an.

(3) Autoritatea competentă analizează solicitarea operatorilor de distribuție și poate corecta proiecția tarifelor de distribuție, cu respectarea principiilor prezentei metodologii."

2. Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 39

Câștigul de eficiență obținut de operatorul de distribuție pe fiecare nivel de tensiune din realizarea unui CPT mai mic decât ținta aprobată este lăsat la dispoziția operatorilor de distribuție la sfârșitul perioadei de reglementare în proporție de 25% pentru nivelurile de înaltă și medie tensiune, respectiv de 50% pentru nivelul de joasă tensiune, dacă CPT realizat este mai mic decât ținta de CPT pentru fiecare nivel de tensiune și pentru fiecare an al perioadei de reglementare."

3. La articolul 54, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

"(11) Începând cu cea de-a patra perioadă de reglementare, valoarea BARp la data de 31 decembrie a anului de referință al unei perioade de reglementare p+1 nu se mai actualizează cu RI."

4. La articolul 56, alineatul (2) se abrogă.

5. La articolul 59 alineatul (4), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:

"d) înlocuiri ale unor părți componente ale mijloacelor fixe."

6. După articolul 61 se introduce un nou articol, articolul 611, cu următorul cuprins:

"Art. 611

(1) Operatorii de distribuție au dreptul să încadreze în categoria investițiilor cheltuielile aferente înlocuirii unor părți componente ale mijloacelor fixe care au ca rezultat îmbunătățirea parametrilor tehnici sau sunt indispensabile la intervale regulate, pentru a asigura continuarea exploatării mijloacelor fixe respective la parametrii normali.

(2) Investițiile prevăzute la alin. (1) se includ în programul de investiții anual și reprezintă cel mult 10% din valoarea totală aprobată anterior a acestuia.

(3) Valoarea investițiilor anuale de la alin. (1) reduce valoarea costurilor de operare și mentenanță controlabile recunoscute în venitul reglementat pentru anul respectiv.

(4) Pentru investițiile prevăzute la alin. (1) se aplică o rată reglementată a rentabilității redusă cu 3 puncte procentuale față de rata reglementată a rentabilității precizată la art. 122."

7. Articolul 62 se abrogă.

8. La articolul 68, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 68

(1) Începând cu cea de a treia perioadă de reglementare, rata reglementată a rentabilității (RRR) este aceeași pentru toți operatorii de distribuție."

9. La articolul 68, alineatul (2) se abrogă.

10. La articolul 68, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

"(4) Pentru evitarea recunoașterii în cadrul structurii tarifelor reglementate de distribuție a unor costuri de capital excesive, începând cu cel de-al doilea an al perioadei de reglementare, ANRE are dreptul să revizuiască valoarea RRR de la alin. (1) în funcție de evoluția valorilor parametrilor luați în considerare la determinarea acesteia."

11. La articolul 95 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

"(2) Pentru fiecare an t al unei perioade de reglementare p, ANRE aplică o corecție de venituri rezultată din aplicarea prevederilor art. 611 alin. (4)."

12. Articolul 122 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 122.

Rata Reglementată a Activelor (RRR) pentru operatorii de distribuție, exprimată în termeni reali, înainte de impozitare, este de 8,52% pentru cea de-a treia perioadă de reglementare (2014-2018)."

13. Anexa nr. 9, publicată pe site-ul ANRE, se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 9, care se publică pe site-ul ANRE, www.anre.ro, la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

Art. II.

(1) În termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, operatorii de distribuție au obligația de a transmite pentru fiecare an al celei de-a treia perioade de reglementare, valorile lucrărilor prevăzute la art. 611 alin. (1) din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, așa cum a fost modificată și completată prin prezentul ordin.

(2) În cazul neîndeplinirii obligației menționate la alin. (1), ANRE ia în considerare limita maximă de 10% din valoarea anuală a programului de investiții aprobat anterior, prevăzută la art. 611 alin. (2) din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, așa cum a fost modificată și completată prin prezentul ordin.

Art. III.

Operatorii economici din sectorul energiei electrice duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. IV.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Emil Calotă

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul ANRE nr. 112/2014 - modificarea şi completarea Metodologiei de stabilire a tarifelor pt. serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobate prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 72/2013