Anexa 1 - PROTOCOL. - HG nr. 958/2014 - aprobarea Protocolului dintre Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România şi MAI din Statul Israel - recrutarea lucrătorilor români pt. lucrări temporare în domeniul construcţiilor...

Index
HG nr. 958/2014 - aprobarea Protocolului dintre Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România şi MAI din Statul Israel - recrutarea lucrătorilor români pt. lucrări temporare în domeniul construcţiilor...
Anexa 1 - PROTOCOL.
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE
24 iunie 2014
Ierusalim

PROTOCOL

între

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din România

și

Ministerul Afacerilor Interne din Statul Israel privind recrutarea lucrătorilor români pentru lucrări temporare în domeniul construcțiilor în Statul Israel

Preambul

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din România și Ministerul Afacerilor Interne din Statul Israel (denumite în continuare părțile):

având în vedere dorința comună a Guvernului României și a Guvernului Statului Israel de a consolida prietenia și cooperarea dintre cele două țări,

având în vedere dorința celor două guverne de a facilita angajarea temporară a lucrătorilor români calificați în domeniul construcțiilor în Statul Israel, sub rezerva politicii Guvernului în ceea ce privește cotele anuale pentru angajarea lucrătorilor străini, legislația în vigoare și normele administrative atât ale Statului Israel, cât și ale României,

întrucât părțile declară poziția lor comună împotriva traficului de ființe umane, a migrației ilegale și a practicilor ilegale de recrutare a forței de muncă, precum și a angajării ilegale a lucrătorilor străini,

întrucât părțile împărtășesc dorința comună de a elimina costurile ilegale de recrutare a lucrătorilor străini, în vederea facilitării trimiterii de lucrători calificați din România pentru a efectua lucrări temporare în domeniul construcțiilor în Statul Israel și pentru a asigura o procedură de recrutare legală, corectă și bine informată și de ședere legală a lucrătorilor, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice din România și Ministerul Afacerilor Interne din Statul Israel au convenit următoarele:

ARTICOLUL 1

Autorități competente

1. Punerea în aplicare a prezentului protocol se va efectua de către următoarele autorități competente (denumite în continuare autorități competente):

a) pentru România, țara de origine: Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM);

b) pentru Statul Israel, țara de destinație: Autoritatea pentru Populație și Imigrație din Israel (PIBA).

2. PIBA poate fi asistată în punerea în aplicare a prezentului protocol de către un organism competent în numele Guvernului

Statului Israel și/sau un organism competent autorizat de Guvernul Statului Israel.

ARTICOLUL 2

Domeniul de aplicare

Punerea în aplicare a prezentului protocol și orice activitate legată de aceasta vor trebui să fie în conformitate cu legile aplicabile, regulamentele, normele, procedurile și mecanismele în vigoare în fiecare stat și nu vor afecta obligațiile asumate de părți în cadrul altor tratate internaționale la care părțile sau statele lor sunt parte.

ARTICOLUL 3

Prevederi generale

1. Lucrătorii care urmează să fie recrutați în baza prezentului protocol trebuie să îndeplinească condițiile prealabile convenite de către ANOFM și PIBA, așa cum se prevede în anexa 1 la prezentul protocol.

2. Lucrătorii care sosesc în Statul Israel în baza prezentului protocol vor primi o viză și un permis de muncă care să le permită Să stea în Statul Israel ca lucrători străini temporari în domeniul construcțiilor.

3. Angajarea temporară înseamnă că cetățeanul român este angajat în mod legal în domeniul construcțiilor de către un angajator israelian autorizat, care este un contractor de forță de muncă ce deține un permis valabil eliberat de Guvernul Statului Israel pentru a angaja un lucrător străin în construcții, conform legislației israeliene, pentru o perioadă de timp determinată, așa cum va fi specificat în cererea Israelului conform articolului 5 din prezentul protocol, la sfârșitul căreia lucrătorul român trebuie să părăsească Israelul.

Durata angajării temporare în Israel nu va depăși durata maximă permisă, în conformitate cu legislația națională relevantă a Israelului, precum și conform rezoluțiilor relevante ale Guvernului israelian privind cotele anuale pentru lucrătorii străini temporari în domeniul construcțiilor.

4. O astfel de angajare temporară nu dă dreptul salariatului să efectueze orice altă activitate lucrativă plătită sau să se angajeze în orice alt domeniu decât cel al construcțiilor pentru care i-au fost emise o viză și un permis de muncă în Israel.

5. În prezentul protocol, termenul "contractor de forță de muncă" sau "angajator" se referă la o companie autorizată de către Guvernul Israelului, conform Legii din 1996 cu privire la angajarea lucrătorilor prin contractorii de forță de muncă, pentru a angaja lucrători străini temporari în domeniul construcțiilor de către beneficiarii de muncă ce sunt antreprenori de construcții înregistrați.

6. Numărul de lucrători recrutați în cadrul prezentului protocol nu va depăși numărul specificat în cererea trimisă de PIBA, conform articolului 1 din anexa 2, și va fi în funcție de numărul de oferte de muncă primite de la angajatorii din Israel, precum și de cotele anuale pentru lucrătorii străini temporari în domeniul construcțiilor.

7. Nicio parte a prezentului protocol nu va fi interpretată ca o obligație a Statului Israel de a recruta lucrători din România sau de a acorda exclusivitate pentru recrutarea lucrătorilor din România.

8. Nicio parte a prezentului protocol nu va fi interpretată ca o obligație a României de a furniza lucrători din România sau de a acorda exclusivitate pentru recrutarea de lucrători pentru Statul Israel.

ARTICOLUL 4

Selecția lucrătorilor

1. Lucrătorii români care depun cerere pentru a lucra în Statul Israel vor fi selectați numai dintre lucrătorii calificați care vor fi incluși în baza de date a ANOFM care urmează să fie creată așa cum este prevăzut în articolul 5 al prezentului protocol. Solicitanții vor trebui să întrunească criteriile prevăzute în anexa 1 a prezentului protocol.

2. Procedura de selecție a lucrătorilor români se va efectua conform procedurii descrise în anexa 2 a prezentului protocol.

3. Lucrătorii selectați vor fi supuși unei examinări medicale în România, conform cerințelor stipulate în articolul 4 paragraful 10 din anexa 2.

4. Recrutarea în România a lucrătorilor temporari români va fi făcută de ANOFM în colaborare cu PIBA, conform prezentului protocol, fără a implica agenții de recrutare private.

ARTICOLUL 5

Obligațiile părților

1. ANOFM:

a) va administra aplicarea procedurii într-o manieră transparentă așa cum este menționat în anexa 2 și va lua toate măsurile necesare pentru a asigura o implementare rapidă a procedurii de recrutare în termenul stipulat în cererea primită de la PIBA, așa cum este prevăzut în continuare;

b) va crea baze de date pentru toți solicitanții care îndeplinesc criteriile de muncă pentru domeniul construcțiilor din Statul Israel și va pune aceste baze de date la dispoziția PIBA;

c) va lua toate măsurile rezonabile pentru a asigura faptul că lucrătorii temporari români recrutați în baza acestui protocol au documentele necesare care le atestă competențele, pregătirea și experiența necesare pentru munca în domeniul construcțiilor și documentele necesare care să certifice că sunt sănătoși din punct de vedere fizic și mental;

d) va consilia lucrătorii referitor la drepturile și obligațiile pe care le au, precum și la condițiile de viață și de muncă din Statul Israel, înaintea plecării lor către Statul Israel;

e) va informa lucrătorii cu privire la plățile și cheltuielile maxime admise în legătură cu recrutarea lor. Aceste plăți și cheltuieli nu vor depăși suma permisă stabilită în legislația israeliană cu privire la procedurile de recrutare. Această sumă va include următoarele: costurile pentru examinarea medicală, taxa de emitere a cazierului judiciar, cheltuieli de traducere pentru documentele oficiale, după caz, transport local în România și orice plată suplimentară aprobată în scris de către cele două autorități competente în limita sumei admise conform legislației israeliene pentru procedurile de recrutare. în plus față de suma stabilită mai sus, lucrătorul va suporta costul biletelor sale de avion către și din Israel;

f) va informa lucrătorii că, în cursul procesului de recrutare și plasare, nu pot fi percepute de la ei, direct sau indirect, în niciun stat, nicio taxă în afara costurilor permise stabilite în paragraful 1 litera e) din acest articol;

g) va primi aprobarea pentru solicitanții corelați cu ofertele de locuri de muncă primite de la angajatorii israelieni/contractorii de forță de muncă și înaintată ANOFM de către PIBA [conform articolului 5 paragraful 2 litera b) de mai jos] și se va asigura că fiecare solicitant semnează contractul de muncă după ce a luat la cunoștință prevederile și termenii din acesta într-o limbă pe care o înțelege. Contractele vor fi condiționate de eligibilitatea solicitantului pentru a intra în Israel, conform articolului 4 paragraful 2 din anexa 2.

2. PIBA:

a) va transmite ANOFM o cerere care va conține o descriere generală a locului de muncă (denumită în continuare cerere), conform articolului 1 din anexa 2;

b) va corela în mod aleatoriu ofertele de locuri de muncă primite de la angajatorii israelieni/contractorii de forță de muncă cu lucrătorii calificați din bazele de date create de ANOFM. Raportul între numărul de solicitanți care urmează să fie corelați nu va depăși un anumit procent din numărul total de lucrători

înscriși în bazele de date, conform articolului 4 paragraful 8 din anexa 2;

c) va întreprinde acțiuni rezonabile pentru a se asigura că angajatorii furnizează asigurare medicală privată pentru lucrători, în conformitate cu legislația în vigoare în Statul Israel. Această asigurare nu acoperă aspectele medicale provenite din afecțiuni medicale preexistente.

Asigurarea pentru prejudiciul suferit ca urmare a unor atacuri ostile va fi în conformitate cu Legea israeliană 5730-1970 privind prestațiile pentru victimele ostilităților.

d) în cooperare cu instituțiile competente relevante israeliene vor întreprinde toți pașii rezonabili pentru:

1. a proteja drepturile lucrătorilor români în conformitate cu legile și reglementările relevante israeliene, inclusiv condițiile de viață și de muncă;

2. a investiga plângerile cetățenilor români și informațiile referitoare la încălcări primite de ANOFM și/sau PIBA, cu privire la încălcări ale drepturilor în domeniul muncii ale lucrătorilor.

3. Ambele părți sunt de acord:

a) să ia toate măsurile necesare pentru a asigura implementarea rapidă a procedurii de recrutare;

b) să ia toate măsurile necesare pentru a asigura faptul că procedura de recrutare este transparentă, că toate informațiile relevante sunt oferite solicitanților (inclusiv obligațiile acestora privind șederea și angajarea în condiții legale în Israel și revenirea în România, la încheierea perioadei de angajare temporară legală în Israel) și că nicio altă taxă sau plată, altele decât taxele sau plățile permise stabilite în acest protocol nu se colectează de la solicitanți sau de la lucrători în legătură cu recrutarea lor, direct sau indirect, în oricare dintre țări, în cursul procesului de recrutare și de plasare.

ARTICOLUL 6

Prevederi privind revenirea în țară

1. Înainte de plecarea în Israel, lucrătorii români vor semna o declarație prin care se angajează să respecte condițiile pentru ședere și angajare cu forme legale în Israel și să se întoarcă în România după încheierea perioadei de angajare cu forme legale în Israel.

2. La expirarea șederii autorizate pentru angajare, lucrătorul va părăsi imediat Israelul.

3. Israelul își rezervă dreptul de a dispune unui lucrător temporar român să părăsească teritoriul său, în conformitate cu legislația, reglementările, regulile, procedurile și mecanismele israeliene, printre altele, în cazul în care se dovedește că o astfel de persoană a încălcat condițiile prevăzute de viza sa, permisul de muncă sau declarația semnată de aceasta, conform paragrafului 1 al prezentului articol, sau dacă încalcă prezentul protocol ori dacă Israelul decide că prezența sa ar putea constitui o amenințare la adresa securității naționale, ordinii sau a sănătății publice sau, în cazul în care aceasta nu părăsește Israelul, la sfârșitul șederii sale autorizate.

4. Părțile vor coopera, după caz, pentru a permite întoarcerea rapidă și efectivă în România a oricăror lucrători temporari români care stau ilegal în Israel.

5. La cererea ANOFM, PIBA va furniza statistici generale cu privire la numărul de lucrători români expulzați care au sosit în Israel în baza prezentului protocol.

ARTICOLUL 7

Solicitarea vizei

Procedurile de solicitare a vizei conform prezentului protocol sunt cele stabilite în anexa 2 la prezentul protocol.

ARTICOLUL 8

Drepturile generale ale lucrătorilor

În conformitate cu legile, regulamentele, normele, procedurile și mecanismele aplicabile în Statul Israel se vor aplica următoarele:

a) Lucrătorii români se vor bucura de aceeași protecție juridică în ceea ce privește drepturile de proprietate și interesele, precum și accesul la curțile și tribunalele administrative, ca și cetățenii locali. Ei se vor bucura, de asemenea, de egalitatea de tratament, în conformitate cu legislația muncii în Israel, cu privire la intrarea în vigoare, durata și încetarea contractului de muncă, remunerare, condiții de muncă, inclusiv orele de muncă și de odihnă, legislația privind securitatea și sănătatea la locul de muncă.

b) Drepturile lucrătorilor români, după cum s-a stabilit prin contractul individual de muncă, se vor acorda printre altele, în conformitate cu legislația muncii din Israel referitoare la salariul minim.

c) Lucrătorii români în Israel vor fi angajați numai pe baza unui contract individual de muncă încheiat cu un angajator israelian, care va include prevederi referitoare la drepturile și obligațiile angajatului și, respectiv, angajatorului, în conformitate cu legislația Statului Israel.

d) Responsabilitățile în ceea ce privește securitatea la locul de muncă, inclusiv instruirea lucrătorilor, furnizarea echipamentului de protecție, investigarea și înregistrarea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, precum și orice alte aspecte referitoare la protecția muncii, vor fi în conformitate cu prevederile și cerințele legale ale Statului Israel.

e) Litigiile care pot apărea între angajatori și lucrătorii români, inclusiv litigiile referitoare la încălcări ale contractului de muncă, vor fi soluționate în Israel, în conformitate cu prevederile legale, mecanismele și procedurile naționale relevante în vigoare în Israel.

f) Lucrătorii români pot depune plângeri la șeful departamentului din cadrul Ministerului Economiei, responsabil cu drepturile de muncă ale lucrătorilor străini (denumit în continuare Ombudsman) care le va gestiona potrivit autorității sale conform legislației israeliene.

ARTICOLUL 9

Plângeri

Ministerul român al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ANOFM, Ministerul israelian al Afacerilor Interne prin PIBA și Ministerul israelian al Economiei sau autoritățile relevante din fiecare stat vor verifica în mod rezonabil plângerile privind încălcările prezentului protocol în statele respective.

ARTICOLUL 10

Comitetul mixt de lucru

1. Autoritățile competente vor face schimb de informații relevante și de actualizări cu privire la legislația și procedurile existente care reglementează relațiile de muncă și infracțiunile, precum și intrarea, șederea, angajarea, obligațiile angajatorilor și plecarea lucrătorilor străini, care pot afecta procedurile stabilite în prezentul protocol.

2. Un comitet mixt de lucru (denumit în continuare Comitetul mixt de lucru) va fi înființat, cuprinzând reprezentanți ai fiecărei părți.

3. Autoritățile competente vor desemna membrii Comitetului mixt de lucru. Membrii desemnați vor fi reprezentanți ai autorităților relevante din fiecare stat.

4. Comitetul mixt de lucru se va reuni anual, dacă este solicitat de către oricare dintre părți, în fiecare stat alternativ sau, în cazul în care ambele părți sunt de acord, prin videoconferințe, pentru a discuta aspecte legate de aplicarea prezentului protocol și, printre altele, pentru a rezolva orice probleme care decurg din aplicarea acestuia.

5. Părțile se vor informa reciproc, în scris, cu privire la aspectele pe care doresc să le discute cu minimum 30 de zile înainte de data fiecărei reuniuni.

6. După fiecare ședință se vor întocmi procese-verbale cu privire la cele convenite.

7. În cazul unor aspecte urgente pot avea loc întâlniri speciale suplimentare sau discuții ale Comitetului mixt de lucru, la solicitarea oricăreia dintre părți.

ARTICOLUL 11

Securitate socială și asigurări

1. Conform legislației române relevante, înainte de a pleca în Israel, lucrătorii români:

a) se pot asigura în România în sistemul asigurărilor pentru șomaj;

b) se pot asigura în România în sistemul de asigurări de sănătate.

2. Angajatorul va fi responsabil de a-l asigura pe lucrător în domeniul securității sociale în Israel, conform legislației israeliene relevante și Acordului dintre România și Statul Israel în domeniul securității sociale, semnat la Ierusalim pe 28 februarie 2011.

ARTICOLUL 12

Protecția datelor cu caracter personal

"Date cu caracter personal", în prezentul protocol, reprezintă orice date referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă: o persoană identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un identificator, cum ar fi un nume, un număr de identificare, datele de localizare, identificator on-line sau la unul sau mai mulți factori specifici identității fizice, psihologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale a acelei persoane sau prin referire la orice alte informații.

Următoarele prevederi se vor aplica schimbului de date cu caracter personal și utilizării datelor cu caracter personal transmise în baza prezentului protocol:

1. Datele personale vor fi transmise între părțile acestui protocol numai după obținerea consimțământului posesorului datelor, așa cum este stipulat în articolul 3 paragraful 3 din anexa 2.

2. Transmiterea, păstrarea și procesarea datelor cu caracter personal vor fi supuse legislației interne cu privire la protecția vieții private și a datelor cu caracter personal a statului fiecărei părți.

3. Datele cu caracter personal care au fost transmise în baza prezentului protocol pot fi folosite numai în scopurile pentru care au fost transmise și nu vor fi transmise mai departe către state terțe.

4. Fiecare parte va adopta măsurile tehnice necesare pentru a proteja datele cu caracter personal obținute în conformitate cu prezentul protocol de distrugerea accidentală sau ilegală, pierderea, dezvăluirea sau modificarea accidentală, accesul neautorizat sau orice tip de prelucrare neautorizată.

5. Fiecare parte va păstra înregistrări cu privire la transmiterea, primirea și distrugerea datelor.

6. Datele cu caracter personal schimbate între părți vor fi protejate în virtutea acelorași standarde aplicate datelor naționale, în conformitate cu legislația internă a statelor părților.

ARTICOLUL 13

Impozitarea

Impozitarea lucrătorilor români în Statul Israel va fi supusă prevederilor Convenției dintre Guvernul Statului Israel și Guvernul României pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Ierusalim la 15 iunie 1997.

ARTICOLUL 14

Soluționarea disputelor

Orice dispută, controversă sau revendicare decurgând din ori în legătură cu prezentul protocol, inclusiv încălcarea sau încetarea acestuia, va fi soluționată pe cale amiabilă, prin discuții și negocieri între părți.

ARTICOLUL 15

Cooperarea juridică

Părțile vor coopera șl își vor furniza asistență în cursul investigațiilor și anchetelor pentru infracțiuni cu privire la aspectele prevăzute în prezentul protocol ce se supun legislației ambelor state,

ARTICOLUL 16

Comunicarea dintre autoritățile competente

1. Fiecare parte va desemna o persoană de contact pentru comunicarea directă între autoritățile competente.

2. Comunicarea va fi în limba engleză si poate include comunicarea prin mijloace electronice.

ARTICOLUL 17

Clauze finale

1. Aplicarea prezentului protocol nu va aduce prejudicii statutului teritoriilor care au intrat sub administrarea israeliană după iunie 1967.

2. Prezentul protocol va intra în vigoare la data ultimei notificări scrise prin care părțile se informează reciproc, prin canale diplomatice, cu privire la încheierea procedurilor interne legale pentru intrarea în vigoare a prezentului protocol.

3. Prezentul protocol este încheiat pentru o perioadă de un (1) an și va fi prelungit automat pentru perioade suplimentare de câte un (1) an fiecare.

4. Părțile pot modifica prezentul protocol, în scris, de comun acord. Orice astfel de modificare va intra în vigoare în conformitate cu procedura menționată la paragraful 2 al prezentului articol,

5. Anexele fac parte integrantă din prezentul protocol.

6. Fără a aduce atingere prevederilor paragrafului 4 al prezentului articol, amendamentele la anexe se efectuează în scris, prin acordul reciproc al autorităților competente și notificate prin canale diplomatice.

7. Oricare dintre părți poate denunța prezentul protocol, în orice moment, prin notificarea celeilalte părți cu 6 (șase) luni înainte, prin intermediul canalelor diplomatice, privind intenția sa de a înceta prezentul protocol.

8. Fără a aduce atingere prevederilor paragrafului 7 de mai sus, oricare dintre părți poate înceta sau suspenda prezentul protocol, cu efect imediat, în cazul în care se constată că taxe de recrutare sau plăți, altele decât taxele sau plățile permise așa cum sunt prevăzute la articolul 5 paragraful 1 litera e), au fost colectate de la solicitanți sau de la lucrători, direct sau indirect, în oricare stat, pe tot parcursul procesului de recrutare și plasare. În cazul unei astfel de încetări sau suspendări se vor aplica dispozițiile articolului 10 paragraful 7 din prezentul protocol.

9. Orice persoană care, la data încetării sau suspendării, deține deja o viză și/sau un permis de muncă eliberat în cadrul prezentului protocol nu va fi afectată de încetarea sau suspendarea prezentului protocol.

Drept care subsemnații, autorizați în mod corespunzător, au semnat prezentul protocol.

Semnat la Ierusalim la data de 24 iunie 2014 care corespunde zilei de 26 Sivan anul 5774, conform calendarului ebraic, în două exemplare originale, în limbile română, ebraică și engleză. În cazul oricărei divergențe de interpretare, textul în limba engleză va prevala.

Pentru Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale

și Persoanelor Vârstnice din România,

Rovana Plumb,

ministrul muncii,

familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice

Pentru Ministerul Afacerilor Interne din Statul Israel,

Gideon Sa’ar,

ministrul afacerilor interne

Anexa 1

Criterii de selecție

În baza dispozițiilor articolului 3 paragraful 1 al prezentului protocol, ANOFM și PIBA au convenit asupra următoarelor criterii de selecție a lucrătorilor români calificați în domeniul construcțiilor pentru a desfășura muncă temporară în Israel:

1. Cerințe generale

a) Cetățeni ai României.

b) Vârstă recomandată, conform celor specificate în cerere.

c) Nu au mai lucrat în Israel.

d) Nu au rude de gradul I care lucrează în Israel (cu excepția fraților).

e) Nu au cazier.

f) Psihic și fizic sunt apți de muncă intensă în aer liber, în condițiile climatice specifice Israelului, în domeniul construcțiilor, inclusiv muncă la înălțime și manipulare de greutăți.

g) Sunt sănătoși și nu suferă de boli cronice, precum: tuberculoză, hepatită, sifilis, gonoree, SIDA.

2. Calificări profesionale minime

a) Au competențe profesionale dovedite, experiență și abilități de nivel înalt în una sau mai multe din următoarele specialități:

1. Lucrări de construcții - cofraje de clădiri industriale, cofraje din lemn (capacitatea de citire a planurilor de construcție este obligatorie);

2. Metalurgie (capacitatea de citire a planurilor de construcție este obligatorie);

3. Lucrări de aplicare a gresiei și a faianței;

4. Lucrări de tencuire;

5. Orice altă specializare sau calificare convenită de autoritățile competente.

b) Procentul estimat de lucrători necesari în specialitățile de mai sus va fi specificat în cererea PIBA, conform articolului 1 din anexa 2.

Anexa 2

Procedura de recrutare

ARTICOLUL 1

Cererea de lucrători

1. PIBA poate solicita printr-o scrisoare oficială, transmisă prin fax și/sau prin e-mail către ANOFM, cooperarea în scopul recrutării de lucrători în domeniul construcțiilor pentru a munci în Israel (denumită în continuare cerere). Cererea va stabili numărul maxim de lucrători necesari, durata maximă a angajării temporare în Israel, perioada relevantă de recrutare a lucrătorilor, informații generale cu privire la condițiile de muncă și de viață, incluzând salariul minim și alte precondiții relevante.

2. Informațiile necesare cu privire la legislația relevantă aplicabilă în domeniul construcțiilor, precum și un model de contractele muncă trebuie atașate fiecărei astfel de cereri.

3. ANOFM va informa PIBA prin scrisoare oficială în termen de 21 de zile calendaristice dacă procedura a fost lansată și cu privire la acțiunile specifice întreprinse.

4. Dacă ANOFM nu răspunde sau nu răspunde în totalitate cererii PIBA, conform paragrafului 3 de mai sus, în termen de 21 de zile calendaristice, PIBA poate anula cererea.

5. Dacă numărul maxim de lucrători solicitat nu este recrutat în perioada de timp menționată în cerere, PIBA poate notifica ANOFM că recrutarea de lucrători suplimentari potrivit cererii este întreruptă.

ARTICOLUL 2

Publicarea posibilității de a aplica pentru un loc de muncă

1. ANOFM va desfășura campanii de informare pe scară largă și va întreprinde activitățile necesare pentru a informa potențialele persoane calificate aflate în căutarea unui loc de muncă cu privire la posibilitatea de a depune cereri pentru a lucra în Israel. Textul anunțurilor va fi stabilit de comun acord între ANOFM și PIBA, conform cererii. PIBA poate solicita colaborarea cu ANOFM privind planificarea și implementarea campaniilor de informare.

2. Informațiile care trebuie puse la dispoziția persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă vor include, printre altele, următoarele:

a) numărul de lucrători solicitat, calificările solicitate lucrătorilor, salariile minime estimate, descrierea locului de muncă cu specificarea responsabilităților acestuia (numai dacă este cazul), durata contractelor de muncă și condițiile generale de muncă și de viață, precum ore de muncă și de odihnă, durata perioadei de probă, procedura de recrutare și condițiile climatice;

b) detalii cu privire la costurile pentru lucrător pentru orice servicii conexe în legătură cu recrutarea, în conformitate cu articolul 5 paragraful 1 litera e) din Protocol, o explicație a faptului că acestea sunt singurele taxe sau plăți permise legate de procesul de recrutare și o descriere generală a procesului de selecție aleatorie pentru lucrătorii calificați;

c) un număr de telefon și/sau adresa de e-mail a PIBA sau a unei entități locale ce acționează în numele acesteia și numărul de telefon și adresa de e-mail a ANOFM pentru întrebări și plângeri, inclusiv raportări cu privire la solicitări ilegale de plăți suplimentare de orice fel în legătură cu procesul de recrutare. Numărul de telefon operat de PIBA sau de entitatea locală ce acționează în numele acesteia va fi operat în România în limba română.

ARTICOLUL 3

Procedura de aplicare

1. Procedura de aplicare va fi administrată de către părți într-un mod transparent. Vor fi luate măsuri pentru a preveni cererile ilegale de plăți sau taxe de orice fel de la solicitanți și vor include următoarele:

2. Solicitanții vor aplica personal la agențiile locale pentru ocupare ale ANOFM cele mai apropiate de adresa lor conform documentelor lor de înregistrare a adresei. Fiecare solicitant va primi la depunere o ștampilă cu numărul de înregistrare și data depunerii cererii sale.

3. Solicitanților li se va cere acordul scris referitor la faptul că:

a) datele cu caracter personal necesare în scopul aplicării prezentului protocol pot fi transmise între ANOFM și PIBA și pot fi introduse într-o bază de date pe care ANOFM o împarte cu PIBA și/sau cu organismele competente de aplicare menționate la articolul 1 paragraful 2 al prezentului protocol;

b) un cod numeric personal și numărul de pașaport al unui solicitant care a trecut controalele preliminare conform articolului 4 paragraful 2 al prezentei anexe și care poate fi invitat la testare (examinări profesionale și/sau interviuri) pot fi folosite în comun de către ANOFM și PIBA cu organismele de aplicare din partea ANOFM sau PIBA în scopul aplicării prezentului protocol;

c) datele cu caracter personal, excluzând codul numeric personal întreg, cerute în baza prezentului protocol, ale solicitanților care au trecut testarea (examinările profesionale și/sau interviurile) și care au fost corelați angajatorilor conform articolului 4 paragraful 13 al prezentei anexe pot fi transmise de către ANOFM și PIBA altor autorități publice și angajatorilor, doar în măsura în care acest lucru este necesar în scopul aplicării prezentului protocol;

d) PIBA va fi responsabilă în a întreprinde toți pașii rezonabili pentru protejarea datelor cu caracter personal transmise în baza prezentului protocol și făcute comune cu organismele competente de aplicare menționate în articolul 1 paragraful 2 al protocolului, precum și cu angajatorii.

În plus, solicitanților le va fi cerut să declare în scris că nu au mai lucrat niciodată în Israel și că nu au rude de gradul I în Israel (cu excepția fraților).

4. Agențiile locale pentru ocupare ale ANOFM vor verifica dacă documentele solicitanților sunt în conformitate cu cererea și cu cerințele generale ale PIBA. Solicitanții vor fi înregistrați în baze de date conform specializărilor profesionale specificate în cerere.

5. Agențiile locale pentru ocupare ale ANOFM vor informa solicitanții cu privire la cerințele legate de șederea în Israel și le vor înmâna broșuri de informare cu informații de bază privind procesul de recrutare și condițiile de muncă. Conținutul broșurilor, stabilit împreună cu ANOFM, va fi furnizat în engleză de către PIBA și va fi tradus de ANOFM în limba română.

6. Solicitanții care nu îndeplinesc cerințele sau care nu au prezentat la timp setul de documente necesare nu vor fi înregistrați și vor fi informați în acest sens.

ARTICOLUL 4

Procedura de selecție

1. Detaliile tuturor solicitanților care îndeplinesc cerințele PIBA în conformitate cu anexa 1 și care și-au exprimat acordul voluntar, în scris, conform articolului 3 paragraful 3 al prezentei anexe, vor fi introduși într-o bază de date computerizată. Următoarele detalii ale fiecărui solicitant vor fi comunicate către PIBA: număr de înregistrare conform articolului 3 paragraful 2 al prezentei anexe, numele complet (împărțit pe două coloane: prenume și nume), numele tatălui, data de naștere, sexul, starea civilă, experiența de muncă și specializarea profesională, codul numeric personal și orice alte informații care urmează a fi convenite de către autoritățile competente.

2. PIBA va efectua verificări preliminare ale eligibilității solicitanților introduși în baza de date computerizată conform reglementărilor și procedurilor referitoare la viza israeliană și va notifica ANOFM prin e-mail cu privire la solicitanții care sunt respinși, precum și motivele respingerii.

Acești solicitanți vor fi informați în scris de către ANOFM cu privire la motivul respingerii solicitării lor.

ANOFM va șterge acești solicitanți din baza de date computerizată.

3. Solicitanții din baza de date computerizată corectată vor fi contactați de ANOFM în colaborare cu PIBA și vor fi invitați la testare (examinări profesionale și/sau interviuri), ce va fi efectuată pe șantiere convenite din România.

4. Examinările și/sau interviurile pot fi efectuate de Guvernul Statului Israel sau de către o entitate profesională nonguvernamentală israeliană, așa cum a fost solicitat de PIBA, în colaborare și sub supravegherea autorităților competente. ANOFM și PIBA vor stabili împreună măsurile ce trebuie luate pentru transparența acestor examinări profesionale și/sau interviuri, precum și pentru confirmarea identității fiecărui solicitant evaluat.

5. PIBA va informa ANOFM cu privire la rezultatele examinării solicitanților care au fost supuși examinării profesionale și/sau interviului, inclusiv specialitatea profesională testată.

6. Detaliile solicitanților care nu au promovat examinarea profesională și/sau interviul vor fi șterse din baza de date. Aceștia vor fi informați de către ANOFM și de agenția locală pentru ocupare cu privire la faptul că nu au promovat examinarea profesională și/sau interviul.

7. Baza de date cu solicitanții care au promovat examinarea profesională și/sau interviul va fi partajată de către ANOFM și PIBA.

8. PIBA nu are obligația de a selecta toți solicitanții calificați din baza de date a solicitanților care au promovat examinarea profesională și/sau interviul. Indiferent de numărul solicitat de lucrători și de numărul de solicitanți calificați furnizat, numărul maxim de lucrători români pe care PIBA îi va selecta nu va depăși 75% din numărul total de solicitanți înregistrați în această bază de date.

9. PIBA va efectua o selecție aleatorie computerizată a solicitanților și va trimite ANOFM lista finală a solicitanților calificați selectați aleatoriu.

10. Fiecare solicitant selectat va fi trimis de către ANOFM la o examinare medicală, pe cheltuială proprie, conform unui formular solicitat de Guvernul Statului Israel, la clinici medicale convenite. În plus, ANOFM va informa solicitantul cu privire la cerința de a deține un pașaport valid pentru o perioadă de minimum 18 luni.

11. Un solicitant care nu trece examinarea medicală va fi șters din baza de date și PIBA va selecta un altul în locul său.

12. ANOFM va transmite PIBA informațiile complete din baza de date ale solicitanților selectați care au trecut examinarea medicală, inclusiv număr întreg de pașaport al fiecărui solicitant și data expirării (dacă este cazul), adresa și numărul de telefon și dacă sunt frați cu alți solicitanți înregistrați în baza de date.

13. PIBA va corela solicitanții calificați selectați în baza de date finală cu ofertele de locuri de muncă primite de PIBA de la contractorii de forță de muncă.

PIBA poate combina lucrătorii selectați în echipe de lucru.

ARTICOLUL 5

Contractul de muncă

1. Un contract de muncă, o declarație, așa cum este menționat în articolul 6 paragraful 1 al protocolului, și o broșură cu drepturile lucrătorului pregătită de PIBA vor fi întocmite de autoritățile israeliene relevante în limbile română, ebraică și engleză și se vor conforma legislației și procedurilor israeliene relevante. Versiunea în limba engleză a contractului de muncă și declarația vor prevala în caz de divergențe privind interpretarea.

2. PIBA va transfera către ANOFM și către secția consulară a Ambasadei României în Israel o copie scanată a contractului de muncă semnat de angajator și parafat pe fiecare pagină de către angajator. Autoritățile competente pot revizui procedura menționată mai sus și pot conveni proceduri alternative.

3. ANOFM va supraveghea semnarea copiei scanate a contractului de muncă de către lucrător și a declarației menționate în articolul 6 paragraful 1 al protocolului. ANOFM îi va explica lucrătorului, în limba română, termenii și condițiile contractului și ale declarației.

4. ANOFM va efectua un instructaj al lucrătorilor înainte de plecare, în coordonare cu PIBA, în cadrul căruia lucrătorii vor primi o copie a broșurii pregătite de PIBA cu drepturile lor, tradusă de ANOFM în limba română, precum și informații cu privire la:

a. detaliile contractului de muncă;

b. drepturile și obligațiile lucrătorului/angajatorului în Israel;

c. cultura din Israel;

d. informații după sosire și privind contactele de urgență din Israel, inclusiv numărul de telefon al Ombudsman.

5. În plus față de cele de mai sus, solicitanții selectați trebuie:

a. să îndeplinească cerințele românești interne;

b. să fi suspendat sau să fi încetat angajarea lor în România, conform legislației românești.

ARTICOLUL 6

Solicitarea de viză și rezervarea biletului de avion

1. ANOFM va oferi asistență solicitanților selectați care au fost compatibili cu ofertele de locuri de muncă în completarea cererii de viză și îi va informa și asista în colectarea documentelor solicitate, inclusiv vor certifica faptul că solicitantul nu are antecedente penale și că are certificat de sănătate, două poze tip pașaport ale solicitantului, precum și că pașaportul solicitantului este valabil pentru o perioadă minimă de 18 luni.

2. PIBA, în cooperare cu un organism competent, în numele Guvernului Statului Israel, și/sau un organism autorizat de către Guvernul Statului Israel sau de către PIBA, va transmite documentele solicitate la Ambasada Israelului în București.

3. După examinarea cererii, Ambasada Israelului în București va elibera o viză corespunzătoare fiecărui solicitant care îndeplinește criteriile relevante.

4. PIBA, în cooperare cu un organism competent, în numele Guvernului Statului Israel, și/sau un organism autorizat de către Guvernul Statului Israel sau de către PIBA, va asista lucrătorii în ceea ce privește aranjamentele de călătorie de grup, inclusiv prin rezervarea biletelor de avion plătite de către lucrătorii care sosesc în Israel în zilele convenite în prealabil cu PIBA.

5. PIBA, în cooperare cu un organism competent, în numele Guvernului Statului Israel, și/sau cu un organism autorizat de către Guvernul Statului Israel sau de către PIBA, va informa lucrătorul și ANOFM cu privire la data itinerarului de călătorie a lucrătorului și orice modificări în itinerar.

6. La sfârșitul perioadei inițiale a vizei, conform legislației și procedurilor israeliene relevante, angajatorul actual al lucrătorului va asista lucrătorul în primirea unei vize extinse de muncă, de obicei, pentru o perioadă de până la un (1) an. Viza și permisul de muncă pot fi prelungite cu perioade suplimentare de până la un (1) an prin cererea angajatorului supusă reglementărilor PIBA. În conformitate cu prezentul protocol, totalul șederii extinse a lucrătorului în Israel nu va depăși perioada maximă, conform legii israeliene sau cererii Israelului, în conformitate cu articolul 1 din prezenta anexă, cea mai scurtă dintre cele două.

ARTICOLUL 7

Sosirea și plasarea lucrătorilor în Israel

1. Lucrătorii vor fi primiți la sosirea pe Aeroportul Ben-Gurion din Israel de către reprezentanții PIBA și de către reprezentanții contractorului de forță de muncă și vor primi următoarele:

a) o viză B/1 și un permis de muncă valabile până la sfârșitul anului calendaristic, care vor fi înregistrate în pașapoartele lor;

b) în plus, la sosire, ei trebuie să prezinte o copie a examinării medicale conform articolului 4 paragraful 10 din prezenta anexă și o copie a declarației lor conform articolului 6 paragraful 1 din protocol;

c) la sosirea în Statul Israel, lucrătorului i se va cere să semneze sub supravegherea PIBA două exemplare originale ale contractului de muncă pe care l-a semnat conform articolului 5 paragraful 3 din prezenta anexă. Un reprezentant al Ambasadei României în Israel poate fi, de asemenea, prezent pentru a supraveghea semnarea. Un exemplar original i se va da contractorului de forță de muncă și al doilea exemplar original i se va da lucrătorului;

d) contractorul de forță de muncă va furniza lucrătorului un document de asigurare medicală privată.

2. Reprezentanții contractorului de forță de muncă vor transporta lucrătorii la spațiile lor de locuit.

3. PIBA va furniza asistență, după sosire, în limba română, printr-o linie telefonică.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 958/2014 - aprobarea Protocolului dintre Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România şi MAI din Statul Israel - recrutarea lucrătorilor români pt. lucrări temporare în domeniul construcţiilor...