Legea nr. 173/2016 - acordarea unor drepturi persoanelor care nu mai au cetăţenie română, dar care au fost persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6.09.1940 până la 6.03.1945 din motive etnice
Comentarii |
|
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
SENATUL
LEGE
privind acordarea unor drepturi persoanelor care nu mai au cetăţenie română, dar care au fost persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. — (1) Beneficiază de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoanele care, la data depunerii cererii, nu mai au cetăţenia
română, indiferent de domiciliul acestora, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de dispoziţiile acestei ordonanţe.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1), care au domiciliul în străinătate, pot depune cererea personal, la casele judeţene de pensii, respectiv a municipiului Bucureşti, în funcţie de ultimul domiciliu din România sau, prin mandatar desemnat prin procură specială, la casele judeţene de pensii în a căror rază teritorială domiciliază mandatarul.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
FLORIN IORDACHE
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 7 octombrie 2016.
Nr. 173.
← Legea nr. 172/2016 - completarea art. 158 din Legea nr. 263/2010... | Legea nr. 176/2016 - modificarea alin. (1) al art. 139 din Legea... → |
---|
sapira maier supravietuitor al holocaustului nascut in iasi la data de 8 iulie 1939
tatal meu sapira huna a fost luat de acasa
pe data de 29 iunie 1941 la chestura din iasi batut cu tocul de arma si imbarcat in trenul mortii
pe traseul iasi podul iloaie insa a supravietuit si luat la munca obligatory
eu locuiesc azi in Israel acum 10 ani am recuperat cetatenia romana si intrebarea mea este:
daca eu ma incadrez in categoria persoanelor care primesc pensie in acias orgine
tin sa va informez ca sotia mea lia sapira(nascuta enciu) la data de 5 3 1944 si tatal ei a fost obligat sa
Citește mai mult
presteze munca obligatory va rog daca se poate sa primesc raspuns ce trebuie sa intreprindemptr a obtine drepturile aprobate de lege
multumir anticipat
lia si maier sapira