Legea nr. 177/2016 - instituirea Zilei Limbii Sârbe
Comentarii |
|
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
SENATUL
LEGE
pentru instituirea Zilei Limbii Sârbe
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. — Se instituie ziua de 21 noiembrie ca Ziua Limbii Sârbe.
Art. 2. — (1) Anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Sârbe, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii sârbe se organizează manifestări dedicate acestei zile.
(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale şi alte instituţii pot sprijini logistic şi/sau financiar, după caz, sărbătorirea acestei zile.
Art. 3. — În instituţiile de învăţământ în care este studiată limba sârbă, în ziua de 21 noiembrie se organizează programe cultural-artistice dedicate acestei sărbători.
Art. 4. — Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor momente sau aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
FLORIN IORDACHE
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTONPOPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 7 octombrie 2016.
Nr. 177.
← Legea nr. 175/2016 - modificarea art. 15 din Legea nr. 78/2014... | Legea nr. 178/2016 - aprobarea OG nr. 2/2016 pentru modificarea... → |
---|