Decizia CCR nr. 455 din 16.09.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 58 alin. (4) şi art. 167 alin. (3) din C. pr. civ., precum şi ale art. 48 din OUG nr. 80/2013 - taxele judiciare de timbru

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din codul de procedură civilă și art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de S.C. "Enel Energie Muntenia“ - S.A. din București în Dosarul nr. 24.538/300/2013 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 390D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 407D/2014 și nr. 408D/2014 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă și, în subsidiar, art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de S.C. "Enel Energie“ - S.A. din București în dosarele nr. 27.186/212/2013 și nr. 32.253/212/2013 ale Judecătoriei Constanța - Secția civilă.

4. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție problema conexării dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.

7. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 4070/2014 și nr. 408D/2014 la Dosarul nr. 390D/2014, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 364 din 25 iunie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarete:

9. Prin Încheierea din 31 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 24.538/300/2013, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă și art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de S.C. "Enel Energie Muntenia“ - S.A. din București într-o cauză având ca obiect pretenții, respectiv o ordonanță de plată.

10. Prin încheierile din 19 martie 2014, pronunțate în dosarele nr. 27.186/212/2013 și nr. 32.253/212/2013, Judecătoria Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă și, în subsidiar, art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de S.C. "Enel Energie“ - S.A. din București în cauze având ca obiect pretenții, respectiv obligarea la plata unor sume reprezentând contravaloarea energiei electrice, a penalităților de întârziere, precum și a taxei de deconectare și demontare contor.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia susțin că prevederile criticate sunt contrare drepturilor și intereselor ambelor părți din proces, întrucât, pe de o parte, reclamantul care promovează acțiunea pentru recuperarea creanței nu are certitudinea recuperării acesteia și a cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și onorariul curatorului, iar, pe de altă parte, pârâtul debitor este obligat, în situația în care cade în pretenții, să plătească pentru realizarea unor apărări pentru care nu și-a dat consimțământul și care pot fi contrare intereselor acestuia.

12. Astfel, arată că prevederile art. 167 din Codul de procedură civilă, cu excepția alin. (3), garantează, fără discriminare, dreptul la apărare și la un proces echitabil, atât al debitorului, cât și al creditorului, într-un termen rezonabil. Sub pretextul respectării de către stat a obligației de a asigura cetățenilor dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, prin prevederile criticate, legiuitorul a înțeles să transfere responsabilitatea statului în sarcina reclamantului creditor. De asemenea, sub pretextul dreptului la un proces echitabil și al interzicerii abuzului de drept, se încalcă accesul liber la justiție și este restrânsă exercitarea unor drepturi și libertăți ale părților în litigiu.

13. Legiuitorul, prin introducerea în Codul de procedură civilă și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 a prevederilor atacate, intervine în favoarea uneia dintre părți - debitorul obligației contractuale, obstrucționând accesul la justiție al celeilalte părți - creditorul - și restrângând acestuia exercitarea drepturilor rezultând dintr-un raport juridic. Partea care a promovat acțiunea - creditorul/reclamantul - și are interes în continuarea procesului trebuie să plătească pentru apărarea părții adverse - debitorul/pârâtul care, deși legal citat prin publicitate, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări, nici nu a dovedit că are dreptul să beneficieze de un curator numit de instanță și, pe lângă faptul că i-a produs creditorului un prejudiciu, beneficiază de apărările unui avocat plătit din chiar fondurile creditorului.

14. Statul transferă responsabilitatea asigurării fondurilor pentru plata curatorului special, asupra părților în litigiu, plată care, odată efectuată, nu mai poate fi recuperată de partea care cade în pretenții, fie că este vorba de reclamantă, fie de pârâtă. Or, legiuitorul nu a avut în vedere drepturile și interesele creditorului, care, deși are interes în continuarea procesului, nu dispune de fonduri să plătească onorariul pentru curator.

15. De asemenea susțin că sunt lezate drepturile și interesele debitorului, care, în situația în care este solvabil, va trebui sa plătească pentru apărări pe care le putea face singur sau putea negocia cu apărătorul ales cuantumul onorariului. În plus, este obligat și la plata cheltuielilor cu executarea silită, cheltuieli care, în unele cazuri, depășesc valoarea debitului și pe care le putea evita, dacă nu există prevederea legală atacată.

16. Numirea unui apărător pentru debitorul legal citat prin publicitate este nelegală și abuzivă prin punerea în sarcina creditorului a plății curatorului, de vreme ce acesta a învederat și a dovedit că a făcut toate demersurile necesare aflării noului sediu/domiciliu al debitorului, respectiv a înaintat adresă în acest sens către autoritățile statului cu atribuții de furnizare de date ale persoanelor fizice/persoane juridice, dar nu a putut afla adresa actuală a debitorului. Pentru îndeplinirea procedurii de citare cu debitorul se apreciază ca fiind suficientă punerea în sarcina creditorului a cheltuielilor pentru citarea prin publicitate în Monitorul Oficial sau într-un ziar central de largă răspândire.

17. În situația în care partea interesată citează cealaltă parte prin publicitate, cu rea-credință, își asumă riscul exercitării acțiunii sale, respectiv își asumă riscul de a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, amenzi și alte sancțiuni prevăzute de lege. Autoarea excepției de neconstituționalitate face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Decizia din 10 aprilie 2003, pronunțată în Cauza Nunes Dias împotriva Portugaliei.

18. În continuare se consideră că, în realitate, curatorii speciali numiți de instanță sunt aceia cărora le profită dispozițiile textelor atacate. Aceștia sunt cei care își încasează onorariul pentru activitatea desfășurată, fie din fondurile părților în litigiu, care au fost ținute de dispoziții neconstituționale să plătească uneori mult prea mult, fie din fondul bugetului statului. Se apreciază, astfel, că numirea curatorului special în spețele prezentate și similare favorizează o anumită categorie profesională, aceea a avocaților baroului.

19. În ceea ce privește dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, se apreciază că și acesta este încălcat prin tergiversarea procesului de către curatorul special al cărui interes principal este justificarea unui onorariu mai mare. Această tergiversare este în defavoarea creditorului în situația obținerii unui titlu executoriu, întrucât în timpul procesului și până la punerea în executare silită poate interveni starea de insolvabilitate și radierea de la Registrul Comerțului a debitorului persoană juridică, iar în cazul persoanelor fizice poate interveni decesul. Toate aceste consecințe se răsfrâng asupra patrimoniului creditorului, care este sancționat pentru că a fost de bună-credință în raportul juridic dedus judecății.

20. Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă consideră că prevederile criticate respectă dispozițiile constituționale invocate de creditoare. În acest sens arată că prevederile art. 95 din Codul de procedură civilă din 1865, potrivit cărora când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, iar, președintele instanței va dispune citarea prin publicitate, s-au aplicat deopotrivă și persoanelor fizice și persoanelor juridice, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție. Formele concrete în care citarea prin publicitate se obiectiva erau: citarea pârâtului la ușa instanței, iar în cazul în care instanța aprecia necesar, publicarea citației în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar de largă răspândire. Noua reglementare, respectiv art. 167 din noul Cod de procedură civilă, a adus elemente de noutate, pe lângă cele menționate anterior, și următoarele modalități cumulative și obligatorii de citare: citarea pe portalul instanței de judecată competente, citarea la ultimul domiciliu cunoscut și numirea unui curator dintre avocații baroului.

21. Menționează că practica actuală a instanțelor de judecată tinde să contureze două opinii în privința citării prin publicitate a persoanei juridice, prima care este majoritară, respectiv faptul că citarea prin publicitate se aplică exclusiv persoanei fizice, iar nu și celei juridice, întrucât, în lipsa mențiunilor prevăzute la art. 229 din Codul civil, stabilirea sau schimbarea denumirii și a sediului nu va putea fi opusă altor persoane, prevederi care vizează exclusiv inopozabilitatea schimbării sediului persoanei juridice în lipsa menționării în registrele de publicitate sau de evidență prevăzute de lege. O altă opinie este în sensul aplicării prevederilor legale criticate și persoanelor juridice.

22. Cu privire la constituționalitatea prevederilor criticate în speța de față, instanța reține, în primul rând, că, astfel cum s-a statuat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiție poate face obiectul unor limitări, care sunt implicit permise, deoarece acest drept necesită, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statelor, care poate să varieze în timp și spațiu, în funcție de nevoile și resursele de care dispune comunitatea. Opțiunea legiuitorului pentru o protecție sporită a dreptului la apărare ca și componentă a dreptului la un proces echitabil nu contravine liberului acces la justiție, întrucât aspecte precum lipsa unor fonduri sau eventualitatea nerecuperării cheltuielilor judiciare sunt inerente demarării demersului judiciar, fiind comune într-o anumită măsură procesului civil și procesului penal. Astfel, îndatorirea legiuitorului de a reglementa modalitatea concretă de apărare a drepturilor fundamentele nu presupune ca în sarcina statului să existe obligația de efectuare în concret și în fiecare cauză a tuturor demersurilor procesuale necesare în vederea garantării dreptului la apărare, cu exonerarea de orice obligație a participanților la proces.

23. Judecătoria Constanța - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care arată că, în ceea ce privește competența recunoscută instanței, potrivit art. 167 din noul Cod de procedură civilă, de a numi un curator în vederea reprezentării intereselor pârâtului, în situația în care domiciliul acestuia nu este cunoscut, acesta este un corolar firesc și necesar al învestirii sale cu soluționarea cauzei pe care este ținută să o finalizeze printr-o hotărâre legală și temeinică, cu respectarea dreptului constituțional la apărare. Dincolo de rațiunile care impun și justifică o atare prerogativă, consacrarea ei nu relevă însă niciun fine de neconstituționalitate.

24. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

25. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

26. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

27. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 58 alin. (4) și art. 167 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă:"(4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanță, prin încheiere, stabilindu-se totodată și modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încredințarea calității sale, ținându-se seama de activitatea desfășurată, remunerația va putea fi majorată.“;

- Art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă:"Odată cu încuviințarea citării prin publicitate, instanța va numi un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.“;

- Art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013: "(1) Avansarea remunerației curatorului special numit de instanță în condițiile art. 58 și 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului.

(2) Instanța poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remunerației curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului.

(3) Sumele avansate cu titlu de remunerație a curatorului special se includ în cheltuielile de judecată și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul.“

28. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

29. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

30. Prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și prevederi constituționale similarei sens în care este Decizia nr. 364 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 22 iulie 2014, și Decizia nr. 377 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 23 septembrie 2014, prin care instanța de contencios constituțional a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

31. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că instituția curatorului special a fost reglementată în art. 44 din Codul de procedură civilă din 1865, cu rolul de a preveni și înlătura anumite abuzuri ce ar fi putut apărea în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor prevăzute de aceste dispoziții. Astfel, în caz de urgență, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu avea reprezentant legal, instanța, la cererea părții interesate, putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanța putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant și cel reprezentat sau când o persoană juridică, chemată să stea în judecată, nu avea reprezentant legal. Aceste dispoziții se aplicau, în mod corespunzător, și persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă, iar numirea acestor curatori se făcea de instanța competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată.

32. Prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, a fost extinsă instituția curatelei speciale. Potrivit art. 58 alin. (1), "În caz de urgență, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal,instanța, la cererea părții interesate,va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanța va numi un curator specialîn caz de conflict de interese între reprezentantul legal și cel reprezentatsau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să stea în judecată, nu are reprezentant.“ În virtutea art. 58 alin. (3), "Numirea acestor curatori se va face de instanța care judecă procesul, dintre avocații anume desemnați în acest scop de barou pentru fiecare instanță judecătorească. Curatorul special are toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal.“

33. Este evident că această instituție, astfel cum este legiferată în Codul de procedură civilă, este menită să dea eficiență art. 24 din Constituție, dreptul la apărare fiind asigurat în plenitudinea sa. Astfel, această instituție vine să protejeze interesele celor chemați în judecată și care nu au capacitatea de exercițiu a drepturilor civile, intrând în această categorie nu numai minorii și interzișii - persoane fizice, ci și persoanele juridice ori entitățile prevăzute la art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

34. Potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situația în care reclamantul învederează, motivat, că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanța va putea încuviința citarea acestuia prin publicitate. Ca atare, citarea prin publicitate nu are loc de plano, ci este o acțiune subsecventă demersurilor nereușite efectuate în sensul aflării domiciliului pârâtului sau a unui alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii.

35. Într-o astfel de situație, instanța va putea încuviința, potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, citarea pârâtului prin publicitate, rămânând, așadar, la aprecierea instanței dacă recurge la această posibilitate. Însă, în cazul în care instanța încuviințează citarea părții pârâte prin publicitate, este obligată să numească un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58 din același Cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului [art. 167 alin. (3) "Odată cu încuviințarea citării prin publicitate, instanța va numi un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului“]. Astfel, legiuitorul a extins protecția prevăzută la art. 58 alin. (1) din Codul de procedură civilă și asupra celor chemați în judecată și al căror domicilju, cu toate eforturile depuse, nu a putut fi identificat.

36. Însă, în acest context, trebuie avute în vedere dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 12 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990 a societăților, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 6 mai 1991, cu modificările ulterioare, precum și alte acte normative care reglementează obligația legală a persoanelor fizice și a persoanelor juridice de a aduce la cunoștința autorităților însărcinate cu evidența persoanelor fizice/juridice schimbarea domiciliului/reședinței ori, după caz, a sediului.

37. În cauzele deduse judecății, dacă instanța a încuviințat, potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, citarea uneia dintre părți prin publicitate este obligată să numească un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58 din același Cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului [art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă], întrucât, în această ipoteză, prevederile legale fiind imperative nu lasă posibilitatea de apreciere a instanței în ceea ce privește numirea curatorului.

38. Totodată, potrivit art. 48 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, avansarea remunerației curatorului special numit de instanță în condițiile art. 58 și 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului. Instanța poate stabili, însă, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remunerației curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului. În mod excepțional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare, instanța va încuviința avansarea remunerației cuvenite curatorului special din bugetul statului, iar sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remunerație pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul [art. 49 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013]. Partea care avansează sumele cu titlu de remunerație a curatorului special are protecția drepturilor procesuale, nefiindu-i limitat accesul la justiție, întrucât la finalul judecății aceste sume ce reprezintă remunerația curatorului special se includ în cheltuielile de judecată și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul [art. 48 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013]. Având în vedere cele expuse, prevederile criticate nu aduc atingere dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și art. 24 din Legea fundamentală, fiind o transpunere a dispozițiilor constituționale privind garantarea dreptului la apărare și nu o piedică împotriva accesului la justiție, aplicându-se deopotrivă tuturor celor aflați în ipoteza normelor referitoare la instituția curatelei speciale.

39. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

40. Pentru argumentele expuse nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 21 și art. 24 din Constituția României, precum și ale art. 6 și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest context, Curtea constată că, nereținându-se restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, prevederile constituționale ale art. 53 nu au incidență în cauză.