HG nr. 35/2013 - aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor produse şi a acordării ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru populaţia din judeţele Constanţa, Galaţi şi Iaşi

Index
HG nr. 35/2013 - aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor produse şi a acordării ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru populaţia din judeţele Constanţa, Galaţi şi Iaşi
ANEXĂ - REPARTIZAREA CANTITĂȚII DE MOTORINĂ.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 35/2013

privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor produse și a acordării ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, pentru populația din județele Constanța, Galați și Iași

Monitorul Oficial nr. 83 din 07.02.2013

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, ale art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, și ale art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1

Prin derogare de la prevederile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 928/2012 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a benzinei și motorinei și de introducere a unui mecanism de monitorizare și reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă scoaterea din rezervele de stat și acordarea ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, în limita sumei de 480 mii lei, necesare desfășurării acțiunilor de intervenție în sprijinul populației din județele Galați (130 mii lei) și Iași (210 mii lei) afectate de căderile abundente de zăpadă însoțite de viscol, respectiv a populației din județul Constanța (140 mii lei) pentru evitarea deversării acumulării Hazarlâc, constând în 68 tone motorină, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2

(1) Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va scădea din gestiune, la prețurile de înregistrare, prin debitarea contului 6891 "Cheltuieli privind rezerva de stat“, cantitățile de produs aprobate a fi scoase din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizelor de expediție și a proceselor-verbale de predare-primire semnate de împuterniciții desemnați de instituțiile prefectului din județele Constanta, Galați și Iași.

(2) Reîntregirea stocului cu cantitățile acordate se va face în anul 2014, finanțarea fiind asigurată din bugetul de stat.

Art. 3

(1) transportul produsului până la locurile indicate de instituțiile prefectului din județele Constanța, Galați și Iași se va efectua în regim de urgență cu mijloace auto din dotare și/sau ale unor societăți comerciale angajate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

(2) Cheltuielile legate de transportul produsului se suportă de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, în limita bugetului aprobat.

(3) Schimbarea, sub orice formă, a destinației produsului acordat ca ajutor umanitar de urgență, cu titlu gratuit, din rezervele de stat este interzisă și atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală.

Art. 4

(1) Instituțiile prefectului din județele Constanța, Galați și Iași vor justifica distribuirea produsului scos din rezervele de stat în condițiile prezentei hotărâri, potrivit prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în primă intervenție, a ajutoarelor umanitare populației afectate, ca urmare a unor situații excepționale.

(2) Documentele justificative privind distribuirea produsului vor fi păstrate la sediile instituțiilor prefectului din județele Constanța, Galați și Iași în vederea punerii lor la dispoziția organelor de control abilitate.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Radu Stroe

Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale,

Cătălin-Ștefăniță Zisu

Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice,

Daniel Chițoiu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat