Când se retrage atestatul de pază? Decizie ÎCCJ: Doar după trimiterea în judecată.

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 11

din 23 iunie 2025

Dosar nr. 715/1/2025

1. Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 715/1/2025 este legal constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (2) din codul de procedură civilă și ale art. 31 alin. (4) lit. a) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare („Regulamentul”).

2. Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

3. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-șef al Secției judiciare.

4. La ședința de judecată participă doamna Elena-Mădălina Ivănescu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Regulament.

5. Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați, ce formează obiectul Dosarului nr. 715/1/2025.

6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general, pentru prezentarea punctului de vedere cu privire la recursul în interesul legii, cu referire la soluția propusă prin raportul întocmit în cauză de judecătorii-raportori.

7. Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin solicită admiterea recursului în interesul legii și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii în problema de drept sesizată, conform argumentelor expuse în punctul de vedere formulat în scris, arătând că Ministerul Public apreciază ca fiind în litera și în spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudențială prezentată în memoriul de recurs în interesul legii, achiesând, totodată, la opinia și la argumentele expuse în raport.

8. Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

I. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și obiectul recursului în interesul legii

9. Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită, prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați, cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 46 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru luarea măsurii retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp este necesară existența unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție sau este suficientă doar începerea urmăririi penale pentru o infracțiune în legătură cu serviciul sau o infracțiune cu intenție?

10. Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 28 martie 2025, formându-se Dosarul nr. 715/1/2025.

II. Dispozițiile legale supuse interpretării Înaltei Curți de

Casație și Justiție

11. Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 18 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 333/2003”)

„Art. 36. — Persoana care urmează să îndeplinească atribuții de pază sau protecție trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: a) să fie cetățean român sau cetățean al unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European și să aibă vârsta de cel puțin 18 ani; b) să fie apt medical pentru exercitarea funcției; c) să nu aibă antecedente penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție; d) să fie atestat profesional, potrivit prevederilor prezentei legi.

Art. 37. — (1) Angajarea personalului cu atribuții de pază sau gardă de corp se face pe baza atestatului eliberat în condițiile prevăzute la art. 39 și a certificatului de cazier judiciar. (...)

Art. 38. — (1) Atestarea personalului pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și de gardă de corp se face de către direcția Generală de poliție a Municipiului bucurești sau, după caz, de inspectoratul de poliție județean în raza căruia persoana își are domiciliul sau reședința, după absolvirea cursurilor de calificare profesională de bază și promovarea examenului, pe baza documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 36 lit. a)-c). (2) Atestatul eliberat potrivit alin. (1) acordă dreptul persoanei deținătoare de a practica ocupația de bază în domeniul reglementat de prezenta lege. (...)

Art. 53. — În scopul asigurării pazei și a siguranței obiectivelor, bunurilor și valorilor, Poliției Române îi revin următoarele atribuții principale: (...) d) eliberează atestate pentru încadrarea personalului de pază sau retrage atestatul acordat, când nu mai sunt îndeplinite condițiile legale care au stat la baza eliberării acestuia; (...)

Art. 61. — (1) Măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp revine direcției Generale de poliție a Municipiului bucurești sau, după caz, inspectoratului de poliție județean în raza căruia persoana își are domiciliul ori reședința și se ia în mod obligatoriu în următoarele situații: a) persoana a săvârșit o infracțiune în legătură cu serviciul sau o infracțiune cu intenție; (...) (4) Cererea de reprimire a atestatului se poate face după un an de la luarea măsurii, cu excepția situației în care instanța de judecată constată nevinovăția persoanei. (...)”.

12. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 17 mai 2012, cu modificările și completările ulterioare („Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012”)

„Art. 46. — (...) (3) Retragerea atestatului personalului de pază sau gardă de corp se dispune de către conducerea inspectoratului de poliție județean sau, după caz, a Direcției Generale de poliție a municipiului bucurești în a cărui/cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana sancționată, după caz, pe baza: a) actului prin care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru o infracțiune în legătură cu serviciul sau o infracțiune cu intenție; (...)”.

III. Orientările jurisprudențiale divergente

13. Autorul sesizării a arătat că, în practica judiciară, s-au evidențiat două orientări cu privire la problemele de drept în discuție.

14. Într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 impun

ca, pentru a se dispune măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gardă de corp, este imperios necesar ca persoana față de care s-a luat măsura retragerii atestatului să fi săvârșit o infracțiune în legătură cu serviciul ori cu intenție, constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, în acord cu dispozițiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, care arată că o condamnare se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, până la acest moment acționând principiul prezumției de nevinovăție reglementat de art. 4 alin. (1) din Codul de procedură penală.

15. Așadar, atâta vreme cât nu s-a dovedit săvârșirea vreunei infracțiuni în legătură cu serviciul ori cu intenție în accepțiunea prevederilor art. 15 alin. (1) din Codul penal, nu se poate dispune retragerea atestatului personalului de pază sau gărzii de corp.

16. În argumentarea acestei orientări jurisprudențiale s-a reținut că punerea în mișcare a acțiunii penale în cursul urmăririi penale și dobândirea calității de inculpat nu echivalează și nu fac dovada existenței infracțiunii. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția de a condiționa retragerea atestatului de punerea în mișcare a acțiunii penale/dobândirea calității de suspect, ca act de inculpare a persoanei cercetate penal, ar fi prevăzut în mod expres aceasta, în schimb, prin textul legal invocat, s-a făcut referire la existența infracțiunii, așadar la întrunirea tuturor elementelor constitutive ale acesteia ce atrag tragerea la răspundere penală în baza unei hotărâri definitive de condamnare.

17. Prin neaplicarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 s-ar nesocoti principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, precum și normele de tehnică legislativă prevăzute de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 24/2000”), potrivit cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Un act normativ de putere inferioară legii, cum este Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, nu poate modifica dispoziția legală și nu poate introduce alte condiții sau un alt termen de la care să se aplice dispoziția legală pe care vine să o pună în aplicare.

18. În privința art. 46 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, s-a considerat că acesta nu face decât să arate în baza cărui act se dispune măsura retragerii atestatului profesional, nu și că aceasta se dispune imediat după începerea urmării penale față de titular, întrucât dispoziția este una procedurală, și nu una de drept material. Data de la care se dispune măsura este cea indicată prin art. 61 din Legea nr. 333/2003, respectiv data la care există certitudinea săvârșirii infracțiunii de către titularul atestatului.

19. În cadrul acestei orientări jurisprudențiale, acțiunile reclamanților având ca obiect anularea actului administrativ prin care s-a dispus retragerea atestatului personalului de pază sau gardă de corp au fost admise ca urmare a constatării faptului că prin actul prin care s-a dispus începerea urmăririi penale nu se poate reține săvârșirea unei infracțiuni de către reclamant.

20. În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost atașate sesizării hotărâri judecătorești definitive pronunțate de următoarele instanțe: Curtea de Apel Alba Iulia — Secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Bacău — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Timișoara — Secția contencios administrativ și fiscal.

21. În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că retragerea atestatului personalului de pază sau gardă de corp se dispune pe baza actului prin care s-a dispus începerea

urmăririi penale, atunci când persoana a săvârșit o infracțiune în legătură cu serviciul sau o infracțiune cu intenție. Atât timp cât norma metodologică este în vigoare și nu a fost anulată, aceasta nu poate fi înlăturată de la aplicare.

22. S-a subliniat că actele administrative normative, precum Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, au drept scop organizarea executării legii și, într-adevăr, în privința forței juridice, aceste acte normative au o forță juridică inferioară legii, ceea ce presupune că reglementările juridice pe care le conțin trebuie să fie conforme dispozițiilor legale existente. Însă măsura în care actul normativ menționat se conformează sau nu unui act normativ cu forță juridică superioară se verifică de către instanța de judecată. În acest sens, art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare („Legea nr. 554/2004”) reglementează acțiunea în anulare, dând astfel posibilitatea persoanelor care se consideră vătămate de un act normativ apreciat ca fiind nelegal să solicite anularea actului vătămător.

23. S-a reținut că aplicarea art. 61 alin. (4) din Legea nr. 333/2003 impune concluzia că sintagma „persoană care a săvârșit o infracțiune”, utilizată la art. 61 alin. (1) lit. a), se referă la ipoteza în care persoana în cauză este vizată de o cercetare penală, fiind astfel suspectată că a săvârșit o infracțiune, fără a fi necesară o hotărârea penală definitivă de condamnare.

24. Dispozițiile art. 61 alin. (1)-(4) din Legea nr. 333/2003 nu prevăd condiția condamnării definitive a agentului de pază și nici trimiterea lui în judecată pentru retragerea atestatului, ci doar faptul săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul ori a unei infracțiuni cu intenție.

25. În cadrul acestei orientări jurisprudențiale, acțiunile reclamanților au fost respinse, considerându-se că este suficient să existe un act de începere a urmăririi penale pentru o infracțiune în legătură cu serviciul sau o infracțiune cu intenție față de făptuitor, pentru a se dispune retragerea atestatului profesional, și că nu este necesară o hotărâre definitivă de condamnare.

26. În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost atașate sesizării hotărâri judecătorești definitive pronunțate de: Curtea de Apel Alba Iulia — Secția de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Brașov — Secția contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Cluj — Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Iași — Secția contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Oradea — Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Ploiești — Secția de contencios administrativ și fiscal.

IV. Opinia titularului sesizării

27. Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați invocă existența soluțiilor divergente în practica instanțelor judecătorești, fără a exprima un punct de vedere asupra chestiunii de drept.

V. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție

28. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat punctul său de vedere, în sensul că sesizarea este admisibilă și că cea de-a doua orientare jurisprudențială este în acord cu litera și spiritul legii, pentru argumentele ce vor fi redate, în sinteză, în cele ce urmează.

29. Din interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 în raport cu dispozițiile art. 61 alin. (4) din același act normativ rezultă că nu este necesară pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare pentru a fi luată măsura retragerii atestatului față de persoana care a săvârșit o infracțiune în legătură cu serviciul sau o infracțiune cu intenție, pentru că, dacă acesta ar fi fost sensul art. 61 alin. (1) lit. a), nu s-ar mai fi justificat dispozițiile de

la art. 61 alin. (4) din aceeași lege, referitoare la constatarea nevinovăției de către instanța de judecată.

30. Această interpretare este susținută de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare.

31. Având în vedere că dispozițiile art. 46 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, nu au fost anulate, produc efecte juridice până în momentul abrogării exprese de către emitentul actului normativ sau al anulării lor de către o instanță de judecată.

32. Nu se poate vorbi de un conflict între cele două acte normative deoarece din analiza comparativă a normelor cuprinse în art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 și a celor cuprinse în art. 46 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, rezultă că normele cuprinse în actul normativ cu forță juridică inferioară nu modifică dispoziția de nivel superior cuprinsă în Legea nr. 333/2003, nu introduc alte condiții sau un alt termen de la care să se aplice dispoziția legală și nici nu completează legea,ci explicitează modalitatea de aplicare a legii, arătând modul în care se retrage atestatul, fiind astfel respectat principiul conformității normelor juridice inferioare cu norma juridică de nivel superior.

33. Fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție și dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 333/2003, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, se limitează la a indica atât etapa din procesul penal de la care se poate lua măsura preventivă, cât și înscrisul ce stă la baza luării măsurii de retragere a atestatului, și anume actul prin care s-a dispus începerea urmăririi penale.

34. Dacă legiuitorul ar fi avut intenția de a condiționa retragerea atestatului de agent de securitate de o hotărâre penală definitivă de condamnare, înscrisul menționat în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, ar fi fost decizia penală de condamnare definitivă, nu ordonanța de începere a urmăririi penale față de o persoană.

35. Dispunerea acestei măsuri provizorii urmărește evitarea comiterii unor infracțiuni cu violență, grave, prin folosirea armelor de foc de către o persoană care, deși nu a fost condamnată definitiv, este cercetată pentru astfel de infracțiuni, în acele ipoteze în care fie nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea procesual penală pentru luarea unor măsuri preventive, fie procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, după caz, instituie măsura controlului judiciar, în al cărui conținut nu intră și obligația de a nu deține, a nu folosi și a nu purta arme, prevăzută de art. 215 alin. (2) lit. j) din Codul de procedură penală.

36. Ținând seama de faptul că această măsură nu are un caracter punitiv, ci eminamente preventiv, prezumția de nevinovăție nu este încălcată prin stabilirea condiției retragerii atestatului de desfășurare a unei activități de la momentul începerii urmăririi penale împotriva deținătorului acestui atestat.

37. Din contră, caracterul provizoriu, rezultat din prevederile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 333/2003, și posibilitatea prevăzută de lege de a reprimi atestatul, atunci când instanța de judecată constată nevinovăția persoanei, garantează respectarea prezumției de nevinovăție.

38. De asemenea, a fost invocată Decizia Curții Constituționale nr. 287 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 16 august 2022, susținându-se că măsura retragerii atestatului profesional nu încalcă dispozițiile constituționale referitoare la restrângerea

unor drepturi sau libertăți și, implicit, nici pe cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât aceasta se impune pentru apărarea ordinii publice.

VI. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

39. Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la problema de drept ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii.

VII. Jurisprudența Curții Constituționale

40. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 287 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 16 august 2022: a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 sunt constituționale în raport cu criticile formulate; a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 46 alin. (3) lit. a) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 301/2012.

41. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 553 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 21 februarie 2024, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

VIII. Opinia judecătorilor-raportori

42. Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnați, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor art. 46 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp se dispune după trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție.

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

IX. 1. Admisibilitatea recursului în interesul legii

43. Verificarea regularității învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție impune analiza condițiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 514 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești”, precum și ale art. 515 din același cod, care prevăd că „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii”.

44. Analiza implică verificarea cerințelor de admisibilitate în ceea ce privește titularul dreptului, obiectul, în sensul că acestea trebuie să se circumscrie dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, precum și sub aspectul cerinței de ordin formal prevăzute de dispozițiile art. 515 din același act normativ.

45. Sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii, condiția este îndeplinită, întrucât autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați, se regăsește printre titularii dreptului de sesizare, prevăzuți de art. 514 din Codul de procedură civilă.

46. Sub aspectul obiectului recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispozițiilor art. 514

din Codul de procedură civilă, respectiv să privească o problemă de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești, cerința de admisibilitate trebuie analizată din perspectiva scopului reglementării mecanismului de unificare, întrucât finalitatea acestei instituții juridice o constituie asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora „Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale”.

47. Recursul în interesul legii reprezintă un mijloc procedural specific de interpretare cu forță generalizatoare a unei norme juridice pentru ca, deslușindu-i înțelesul, toate instanțele să o înțeleagă și să o aplice în același mod, asigurându-se astfel coerența jurisprudenței și previzibilitatea acesteia (Decizia nr. 10 din 25 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 6 august 2015).

48. Admisibilitatea recursului în interesul legii presupune ca problema de drept supusă dezbaterii pe calea recursului în interesul legii să fie reală, legată de interpretarea diferită a unui text de lege, de clarificarea unei norme juridice care este echivocă, lacunară, necorelată cu alte dispoziții legale, susceptibilă de interpretare ori aplicare diferită și care a generat o practică judiciară neunitară.

49. Condiția referitoare la obiectul recursului în interesul legii este îndeplinită, prin sesizare fiind indicată o problemă de drept rezultată din interpretarea și aplicarea diferită a unor dispoziții din acte normative, art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 și art. 46 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, cu modificările și completările ulterioare, și anume dacă pentru luarea măsurii retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp este necesară existența unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție sau este suficientă doar începerea urmăririi penale pentru o infracțiune în legătură cu serviciul sau o infracțiune cu intenție.

50. În cadrul primei orientări jurisprudențiale s-a apreciat că, pentru a se dispune măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gardă de corp, potrivit art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, este imperios necesar ca persoana față de care s-a luat măsura retragerii atestatului să fi săvârșit o infracțiune în legătură cu serviciul ori cu intenție, constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, iar, potrivit celei de-a doua orientări jurisprudențiale, aceste dispoziții se referă la ipoteza în care persoana în cauză este vizată de o cercetare penală, fără a fi necesară o hotărârea penală definitivă de condamnare, fiind suficient să existe un act de începere a urmăririi penale pentru o infracțiune în legătură cu serviciul sau o infracțiune cu intenție, față de făptuitor, pentru a se dispune retragerea atestatului profesional.

51. Problema de drept este reală, rezultă din interpretarea diferită a acestor dispoziții de către instanțele de judecată și este determinată de o omisiune de reglementare, de caracterul incomplet al acesteia, astfel cum rezultă din cele două opinii jurisprudențiale menționate, întrucât nu este determinat de emitentul actului conținutul concret al sintagmei „a săvârșit o infracțiune”, dispoziția legală care o prevede nefiind corelată în mod direct cu alte dispoziții din lege care să ofere posibilitatea unei interpretări unitare.

52. Sub aspectul cerinței de ordin formal prevăzute de dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, dovada că problema de drept care formează obiectul sesizării a fost soluționată în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii, condiția de admisibilitate este

Îndeplinită, având în vedere jurisprudența anexată sesizării, hotărâri judecătorești definitive prin care s-au dat dezlegări diferite problemei de drept, reflectate în cele două opinii jurisprudențiale.

IX.2. Analiza problemei de drept soluționate în mod neunitar de instanțele judecătorești

53. Sesizarea în recurs în interesul legii privește dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, act normativ al Parlamentului, și art. 46 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, act administrativ cu caracter normativ emis de Guvernul României.

54. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că niciuna dintre cele două opinii jurisprudențiale identificate de autorul sesizării nu rezultă din interpretarea gramaticală, logică, sistematică și istorico-teleologică a acestor dispoziții. Pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 333/2003 și a dispozițiilor art. 46 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, rezultă că măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp se dispune după trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție.

55. Este de subliniat, în prealabil, având în vedere problema de drept soluționată neunitar și dispozițiile a căror interpretare se solicită, dintr-un act normativ emis de Parlament și un act administrativ cu caracter normativ emis de Guvernul României, faptul că dispozițiile din lege nu se interpretează prin raportare la prevederile din actul normativ cu forță juridică inferioară, prin care au fost adoptate norme metodologice de aplicare, aflat în raport de subordonare față de actul normativ pe baza și pentru aplicarea căruia a fost emis, în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. (2) din Constituția României, republicată, privind regimul constituțional al hotărârilor Guvernului, și dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare, privind principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative.

56. Din analiza jurisprudenței atașate sesizării rezultă că problema de drept soluționată neunitar, cu privire la care s-a constatat că întrunește cerințele de admisibilitate, privește, în mod concret, măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp, prevăzută de dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, care se ia în mod obligatoriu în situația în care persoana a săvârșit o infracțiune în legătură cu serviciul sau o infracțiune cu intenție.

57. În raport cu argumentele din cele două opinii jurisprudențiale se observă faptul că dispozițiile legale nu se referă, în ceea ce privește retragerea atestatului, la condamnarea definitivă sau la începerea urmăririi penale, ci doar la săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul ori a unei infracțiuni cu intenție.

58. În absența unei norme exprese în cadrul legii care să precizeze ce se înțelege prin săvârșirea unei infracțiuni, care să lămurească intenția legiuitorului, în conformitate cu art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, care prevede că semnificația unei noțiuni sau a unui termen în context „se stabilește prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatoriu pentru actele normative din aceeași materie”, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a reținut faptul că, atunci când este necesar, interpretarea sistematică a normelor juridice sau a unei sintagme dintr-un text legal cuprins într-o lege specială

presupune determinarea sensului conceptual al acestora în contextul actului normativ în care sunt integrate, plasarea respectivei norme sau noțiuni în ansamblul reglementării generale (Decizia nr. 3 din 7 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 8 aprilie 2022).

59. Soluționarea problemei de drept invocate prin sesizare impune interpretarea dispozițiilor legale care se referă la retragerea atestatului, prin clarificarea înțelesului normei juridice și a câmpului său de aplicare, în primul rând din perspectiva legislației în care este prevăzută, în ansamblul actului normativ în care se regăsește, și apoi să se analizeze legăturile cu celelalte norme ale legii și cu dispoziții din alte acte normative.

60. Analiza cadrului normativ care reglementează retragerea atestatului personalului de pază sau gărzii de corp relevă faptul că atestarea personalului pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și de gardă de corp se realizează de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București sau, după caz, de inspectoratul de poliție județean în raza căruia persoana își are domiciliul sau reședința, după absolvirea cursurilor de calificare profesională de bază și promovarea examenului, pe baza documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 36 lit. a)-c) din Legea nr. 333/2003, și anume „a) să fie cetățean român sau cetățean al unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European și să aibă vârsta de cel puțin 18 ani; b) să fie apt medical pentru exercitarea funcției; c) să nu aibă antecedente penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție; (...)”.

61. Atestatul acordă persoanei deținătoare dreptul de a practica ocupația de bază în domeniul reglementat de lege potrivit art. 38 alin. (2) din Legea nr. 333/2003. Persoana care urmează să îndeplinească atribuții de pază sau protecție trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute de art. 36 lit. a)-c) și pe cea de la lit. d) a aceluiași articol, să fie atestată profesional, potrivit prevederilor legii, iar angajarea personalului cu atribuții de pază sau gardă de corp se face pe baza atestatului eliberat în condițiile prevăzute la art. 38 și a certificatului de cazier judiciar, potrivit art. 37 alin. (1) din același act normativ.

62. Atribuțiile Ministerului Afacerilor Interne, care asigură, prin structurile de specialitate, coordonarea, îndrumarea și controlul activităților de pază și protecție pe teritoriul României, în scopul asigurării pazei și a siguranței obiectivelor, bunurilor și valorilor prin Poliția Română, sunt prevăzute de art. 53 lit. d) din Legea nr. 333/2003, și anume eliberează atestate pentru încadrarea personalului de pază sau retrage atestatul acordat, când nu mai sunt îndeplinite condițiile legale care au stat la baza eliberării acestuia.

63. Aspectele de ordin procedural cu privire la retragerea atestatului sunt prevăzute de art. 61 din Legea nr. 333/2003. Măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp revine Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau, după caz, inspectoratului de poliție județean în raza căruia persoana își are domiciliul ori reședința și se poate contesta în justiție în condițiile legii [art. 61 alin. (2) și (3)]. Cererea de reprimire a atestatului se poate face după un an de la luarea măsurii, cu excepția situației în care instanța de judecată constată nevinovăția persoanei [art. 61 alin. (4)]. La nivelul Inspectoratului General al Poliției Române este organizată o evidență informatizată a tuturor persoanelor care au fost atestate pentru serviciul de pază, precum și a celor cărora le-au fost retrase atestatele [art. 61 alin. (5)].

64. Aplicarea măsurii retragerii atestatului are ca situație premisă, așadar, săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție. Retragerea atestatului constituie o măsură administrativă pe care o dispune emitentul

acesteia, în mod obligatoriu în situațiile expres prevăzute de lege, prin emiterea unui act administrativ, și este justificată de apărarea unui interes public, având în vedere că, potrivit art. 1 din Legea nr. 333/2003, paza și protecția sunt activități desfășurate prin forțe și mijloace specifice, în scopul asigurării siguranței obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existența materială a acestora, precum și al protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața, integritatea fizică sau sănătatea.

65. În aceste coordonate privind acordarea și retragerea atestatului, divergența de jurisprudență privește sintagma „a săvârșit o infracțiune” din cuprinsul dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, în condițiile în care nu este prevăzută explicit data luării acestei măsuri, raportat la săvârșirea infracțiunii, iar instanțele de judecată au interpretat diferit aceste dispoziții.

66. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că legea oferă elemente din care rezultă că măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp se dispune după trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție, iar, în limitele normelor de nivel superior care le guvernează, trebuie aplicate și normele metodologice de aplicare, adoptate pe baza și în executarea legii.

67. Infracțiunea este definită de art. 15 alin. (1) din Codul penal, ca fiind „fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o”.

68. Raportat la aceste dispoziții, deși sintagma ar putea fi interpretată în sensul că se referă la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, o asemenea concluzie, contrar argumentelor din prima opinie jurisprudențială, nu rezultă din ansamblul actului normativ, ale cărui dispoziții trebuie coroborate, ținând seama de voința legiuitorului, de natura măsurii și finalitatea urmărită.

69. Textul legal nu se referă la condamnarea pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție, iar, dacă ar fi dorit să se refere la o asemenea situație, legiuitorul ar fi prevăzut-o, astfel cum a procedat prin dispozițiile art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, privind acordarea avizului conducătorului societății specializate de pază și protecție dacă „nu a suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție”, respectiv prin cele ale art. 60 alin. (3) din același act normativ, privind anularea licenței de funcționare în baza căreia funcționează societatea specializată de pază și protecție, potrivit cărora „(...) anularea licenței se dispune după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare a făptuitorului”.

70. În aceste situații, legiuitorul s-a referit explicit la condamnări pentru săvârșirea unei infracțiuni. În același sens a procedat și atunci când a prevăzut, pentru persoana care urmează să îndeplinească atribuții de pază sau protecție, respectiv pentru atestarea personalului pentru executarea activităților de pază și de gardă de corp, condiția lipsei antecedentelor penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție.

71. În contextul dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 333/2003, în situația în care legiuitorul s-ar fi referit la o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție, ar rămâne fără efecte juridice prevederea de la alin. (4) al art. 61 din lege, potrivit căreia „Cererea de reprimire a atestatului se poate face după un an de la luarea măsurii, cu excepția situației în care instanța de judecată constată nevinovăția persoanei”.

72. Potrivit acestei dispoziții, se poate formula o cerere pentru un nou atestat după un an de la luarea măsurii, însă de la acest termen este exceptată situația în care instanța de judecată a constatat nevinovăția persoanei. Teza a doua a alin. (4)

al art. 61 din Legea nr. 333/2003 nu poate fi aplicabilă decât situației în care retragerea atestatului s-a dispus anterior pronunțării unei hotărâri, în sensul că cererea de reprimire poate fi făcută mai devreme de un an dacă instanța de judecată constată nevinovăția persoanei.

73. Dacă retragerea atestatului ar fi avut loc la momentul pronunțării hotărârii judecătorești de condamnare, nu s-ar mai fi justificat dispoziția de la art. 61 alin. (4) din Legea nr. 333/2003, referitoare la constatarea nevinovăției de către instanța de judecată, nu s-ar mai fi prevăzut situația de excepție, întrucât ar fi existat o hotărâre judecătorească prin care s-ar fi stabilit nevinovăția, iar atestatul nu ar mai fi fost retras.

74. Or, în virtutea principiului de drept potrivit căruia norma juridică trebuie interpretată în sensul în care produce efecte juridice, aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, arată că legiuitorul nu a avut în vedere condamnarea persoanei care deține atestatul.

75. Considerentele menționate conduc la concluzia, în ceea ce privește conținutul sintagmei „a săvârșit o infracțiune”, de la art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, că pentru retragerea atestatului personalului de pază sau gărzii de corp nu este necesară existența unei hotărâri judecătorești de condamnare, astfel cum s-a reținut în prima opinie jurisprudențială.

76. Argumentul privind prezumția de nevinovăție invocat în cadrul primei opinii jurisprudențiale nu conduce la o altă concluzie. În acest sens se rețin considerentele deciziilor prin care Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate cu privire la dispozițiile art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003, prin care s-a arătat că măsura retragerii atestatului nu privește stabilirea vinovăției persoanei care exercită ocupația de personal de pază sau gardă de corp cu privire la săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție, că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 23 alin. (11) din Constituție, care instituie prezumția de nevinovăție, ce va trebui respectată pe tot parcursul desfășurării procesului penal pornit împotriva persoanei supuse măsurii retragerii atestatului până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare (Decizia Curții Constituționale nr. 287 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 16 august 2022, și Decizia Curții Constituționale nr. 553 din 24 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 21 februarie 2024).

77. În ceea ce privește data de la care este obligatorie măsura retragerii atestatului, raportat la săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție, legea nu prevede explicit, însă modalitatea de reglementare a măsurii administrative, justificată de apărarea unui interes public, denotă faptul că legiuitorul, contrar argumentelor reținute în cea de a doua opinie jurisprudențială, fără a opta inițial pentru o eventuală suspendare a atestatului, ci direct pentru retragerea acestuia, a avut în vedere existența unor circumstanțe certe care să reflecte în mod obiectiv săvârșirea unei fapte ce constituie infracțiune, întrucât în caz contrar măsura nu ar mai corespunde scopului urmărit.

78. Dispozițiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 333/2003 prevăd explicit faptul că, ulterior retragerii atestatului, se poate formula cerere pentru reprimirea acestuia, însă nu mai devreme de un an de la luarea măsurii retragerii.

79. În același timp, însă, este reglementată o excepție de la termenul minim de un an, calculat de la luarea măsurii retragerii atestatului personalului de pază și gărzii de corp, în care se poate formula cerere pentru reprimirea atestatului, în situația în care instanța de judecată constată nevinovăția persoanei. Excepția de la termenul de un an este instituită pentru ipoteza când instanța de judecată constată nevinovăția persoanei care

a îndeplinit atribuții de pază sau protecție, cercetată pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție.

80. Durata termenului de un an și excepția de la acesta constituie argumente pentru dispunerea măsurii privind retragerea atestatului numai după momentul procesual al trimiterii în judecată.

81. Termenul de un an arată faptul că legiuitorul a considerat suficient, ca măsură de prevenire, o durată de timp de minimum un an, în care personalul de pază sau garda de corp să nu desfășoare activitățile vizate prin atestatul retras, în cazul săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție, ulterior căreia se poate formula cererea de reprimire a atestatului.

82. Aceasta, cu atât mai mult, în contextul în care deținerea atestatului constituie una dintre condițiile pentru angajarea personalului cu atribuții de pază sau gardă de corp [art. 37 alin. (1) din Legea nr. 333/2003], acordă dreptul persoanei deținătoare de a practica ocupația de bază în domeniul reglementat de Legea nr. 333/2003 [art. 38 alin. (2)], iar, potrivit art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, retragerea atestatului necesar pentru exercitarea profesiei este prevăzută ca fiind una dintre cauzele de încetare de drept a contractului individual de muncă.

83. Excepția de la termenul de un an evidențiază însă faptul că, atunci când se constată nevinovăția de către instanța de judecată, termenul de un an nu mai este necesar.

84. Fără a nesocoti durata rezonabilă a procesului penal, care, potrivit art. 1 alin. 1 din vechiul Cod de procedură penală, „are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală”, trebuie evidențiat faptul că procesul penal presupune parcurgerea, mai întâi, a fazei urmăririi penale, iar ulterior a fazei cercetării judecătorești, finalizate cu pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prin care se constată vinovăția sau nevinovăția persoanei.

85. Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată (art. 285 din Codul de procedură penală). Mai exact, când actul de sesizare îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârșită ori a cărei săvârșire se pregătește, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. Doar atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect (art. 305 din Codul de procedură penală).

86. Sesizarea instanței are loc atunci când procurorul constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate. În acest caz emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal. În caz contrar, emite ordonanță prin care clasează sau renunță la urmărire, potrivit dispozițiilor legale (art. 327 din Codul de procedură penală).

87. În aceste condiții și față de scopul reglementării măsurii retragerii atestatului, o altă interpretare decât cea potrivit căreia măsura retragerii atestatului se poate lua după trimiterea în judecată ar conduce la inaplicabilitatea excepției din cuprinsul art. 61 alin. (4) din Legea nr. 333/2003, determinată obiectiv de structura și, implicit, durata procesului penal. Or, astfel cum s-a reținut și anterior, norma juridică trebuie interpretată în sensul în care produce efecte juridice.

88. În raport cu cele reținute este de subliniat că nevinovăția (în sens larg) a unei persoane, în procesul penal, poate fi constatată de instanța de judecată care pronunță o soluție de achitare, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la unul dintre cazurile de la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, dar și de procuror când adoptă o soluție de clasare, în baza art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la unul dintre cazurile de la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din același cod. Atât timp cât soluția de clasare dispusă prin ordonanța procurorului nu a fost infirmată, revocată sau desființată, aspectele de legalitate și temeinicie analizate se bucură de o forță echivalentă autorității de lucru judecat.

89. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 8 iulie 2019, Mihalache contra României) și a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 5 iunie 2014, M., C-398/12, Hotărârea din 29 iunie 2016, Kossowski, C486/14, Hotărârea din 11 februarie 2003, Hüseyin Gözütok și klaus Brügge, cauzele conexate C-187/01 și C-385/01) relevă faptul că principiul ne bis in idem, consacrat de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nu trebuie legat numai de hotărârile judecătorești definitive și se aplică și în privința soluțiilor definitive asupra fondului cauzei dispuse prin actele procurorului, prin care se pune capăt procedurii judiciare, atunci când acesta s-a pronunțat asupra fondului cauzei în urma unei investigații aprofundate.

90. În ambele ipoteze, indiferent că cercetarea penală se oprește în fața procurorului sau a instanței de judecată, în urma examinării fondului cauzei, se stabilește cu autoritate de lucru judecat (chiar dacă provizorie/relativă în cazul clasării, fiind posibilă redeschiderea urmăririi penale în condițiile restrictive ale art. 335 din Codul de procedură penală) nevinovăția persoanei care a îndeplinit atribuții de pază sau protecție, sub aspectul comiterii infracțiunii în legătură cu serviciul sau a infracțiunii cu intenție, prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003.

91. În aceste condiții, împrejurarea că art. 61 alin. (4) din Legea nr. 333/2003 nu trimite și la soluția clasării dispuse de procuror pentru același motiv, al nevinovăției persoanei, arată opțiunea legiuitorului pentru dispunerea obligatorie a măsurii retragerii atestatului numai după momentul trimiterii în judecată prin rechizitoriu.

92. O interpretare contrară ar conduce la o diferență de tratament între persoana față de care instanța de judecată pronunță o soluție de achitare și altă persoană dintre cele de referință, față de care se dispune de procuror o soluție de clasare fundamentată pe același temei de drept, aceasta din urmă fiind chiar mai îndreptățită a beneficia de reducerea termenului de un an, prevăzut de art. 61 alin. (4) din Legea nr. 333/2003, din moment ce cercetarea penală s-a finalizat, în ceea ce o privește, mai rapid, în faza urmăririi penale, prin constatarea de către organele de urmărire penală a nevinovăției sale.

93. Interpretarea reținută prin prezenta decizie se impune având în vedere importanța dispoziției procesual penale a trimiterii în judecată, moment procesual care reliefează că, potrivit materialului de urmărire penală, fapta există, a fost săvârșită de inculpat și acesta răspunde penal, conform art. 327 lit. a) din Codul de procedură penală.

94. De altfel, și sintagma prin care se prevede excepția de la termenul de un an, din cuprinsul art. 61 alin. (4) din Legea nr. 333/2003, se referă expres și limitativ la un singur organ judiciar care constată nevinovăția persoanei, și anume la instanța de judecată. De la data de 1 februarie 2014, când noul Cod de procedură penală a intrat în vigoare, legiuitorul a instituit separația funcțiilor judiciare (art. 3), instanța de judecată fiind singura abilitată să soluționeze pe fond cauza dedusă judecății, cu respectarea principiilor oralității, nemijlocirii, contradictorialității și publicității ședinței de judecată.

95. Or, este edificator faptul că Legea nr. 333/2003 este în vigoare într-o formă revizuită de legiuitor ca urmare a dispozițiilor noului Cod de procedură penală, fiind modificată prin art. 65 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013 („Legea nr. 255/2013”), și republicată, ca urmare a acestor modificări, în temeiul art. 107 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 18 martie 2014, ulterior datei 1 februarie 2014, când noul Cod de procedură penală a intrat în vigoare.

96. În acest context legislativ, dacă legiuitorul considera necesar să modifice dispozițiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 333/2003, proceda de o asemenea manieră, astfel cum a intervenit cu modificări la art. 48 lit. d) și i) și la art. 50 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 333/2003, prin art. 65 din Legea nr. 255/2013.

97. Ca atare, prin sintagma „instanța de judecată” regăsită la art. 61 alin. (4) din Legea nr. 333/2003 se înțelege exclusiv acest organ judiciar (art. 30 din Codul de procedură penală), nefiind relevant faptul că Legea nr. 333/2003 a intrat în vigoare în anul 2003, de vreme ce a fost modificată și republicată ulterior, la 18 martie 2014, în considerarea dispozițiilor noului Cod de procedură penală.

98. Față de motivele privind succesiunea legii penale în timp, rămâne fără relevanță că potrivit Codului de procedură penală din 1968, care nu reglementa separația funcțiilor judiciare, rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată emise de procuror erau verificate de instanța de judecată, important fiind și faptul că, după 1 februarie 2014, competența verificării soluțiilor de clasare adoptate de procuror aparține judecătorului de cameră preliminară, care exercită o funcție judiciară distinctă de cea a instanței de judecată și cea a organelor de urmărire penală.

99. În consecință, dacă voința legiuitorului ar fi fost ca retragerea atestatului să poată fi realizată inclusiv anterior momentului trimiterii în judecată, atunci ar fi prevăzut, în cuprinsul art. 61 alin. (4) din Legea nr. 333/2003, faptul că excepția de la termenul de un an, stabilită pentru formularea unei noi cereri de atestare, vizează și situația în care nevinovăția este constatată de procuror (eventual, verificată sau nu de judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală). Norma legală face trimitere însă, expres și exclusiv, la instanța de judecată care constată nevinovăția, ceea ce înseamnă că retragerea atestatului poate interveni numai după trimiterea în judecată a personalului de pază sau gărzii de corp.

100. Invocarea gravității infracțiunilor în legătură cu serviciul sau a infracțiunii cu intenție de care ar putea fi acuzat personalul de pază sau garda de corp, în faza de urmărire penală, nu este de natură să conducă la o altă concluzie. Dacă gradul de pericol social al infracțiunii o impune și sunt întrunite celelalte cerințe legale, se poate dispune măsura arestării preventive sau a arestului la domiciliu, condiții în care, evident, nu mai pot fi desfășurate activitățile pentru care a fost primit atestatul

prevăzut de art. 38 din Legea nr. 333/2003, iar măsura preventivă a controlului judiciar poate avea în conținutul său obligații, precum cea reglementată de art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care impune persoanei să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit infracțiunea.

101. Este de subliniat faptul că o asemenea interpretare și aplicare a dispozițiilor legale corespunde rolului preventiv al măsurii administrative de retragere a atestatului, subliniat de Curtea Constituțională, care, învestită cu excepții de neconstituționalitate prin care s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 41 din Constituție privind dreptul la muncă, a reținut, prin Decizia nr. 287 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 806 din 16 august 2022, faptul că „16. (...) instituirea, prin dispozițiile de lege criticate, a măsurii de retragere a atestatului în situația săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție dă expresie opțiunii legiuitorului de a reglementa măsuri cu rol preventiv, care să corespundă naturii și finalității ocupației de personal de pază sau gardă de corp. Justificarea trebuie analizată și prin prisma unei cerințe generale, care se referă, în mod esențial, la principiul proporționalității. Conform acestui principiu, orice măsură luată trebuie să fie adecvată — capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară — nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea scopului și proporțională — corespunzătoare scopului urmărit. Astfel, din perspectiva specificului ocupației de personal de pază sau gardă de corp, care implică activități desfășurate prin forțe și mijloace specifice, în scopul de a asigura siguranța obiectivelor, bunurilor și valorilor împotriva oricăror acțiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existența materială a acestora, precum și al protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile care le pot periclita viața, integritatea fizică sau sănătatea, măsura criticată, astfel cum este reglementată, corespunde scopului urmărit, fiind totodată adecvată și necesară. 17. (...) măsura este justificată de realizarea unui just echilibru între drepturile în concurs, anume dreptul la muncă și dreptul angajatorului de a întreprinde măsurile necesare bunei desfășurări a activității de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și de protecție a persoanelor (...)”.

102. În acest context, în considerarea principiului proporționalității, ca cerință generală, se conturează în mod necesar și echilibrul care trebuie să existe între condiția sine qua non pentru obținerea atestatului pentru executarea activităților de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și de gardă de corp, reprezentată de lipsa antecedentelor penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție [cerința cumulativă impusă de art. 36 lit. c) din Legea nr. 333/2003 se referă la lipsa antecedentelor penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, condiție întrunită până la o condamnare definitivă], și retragerea atestatului în situația săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție [art. 61 alin. (1) lit. a) din aceeași lege].

103. Modalitatea de reglementare, în ansamblu, prin Legea nr. 333/2003, a acordării, respectiv a retragerii atestatului impune concluzia că retragerea atestatului pentru situația prevăzută la art. 61 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 333/2003 se ia în mod obligatoriu după trimiterea în judecată a persoanei, întrucât la acest moment procesual, după epuizarea primei faze a procesului penal, de urmărire penală, se constată de către procuror, din materialul de urmărire penală, că fapta există, a fost săvârșită de inculpat și acesta răspunde penal, ceea ce justifică (fără răsturnarea prezumției de nevinovăție) obiectiv și rezonabil și scopul legitim al măsurii, determinat de afectarea serioasă a datelor referitoare la îndeplinirea uneia dintre condițiile expres prevăzute de legiuitor pentru acordarea atestatului.

104. În ceea ce privește art. 46 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, care prevede că retragerea atestatului personalului de pază sau gardă de corp se dispune pe baza actului prin care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru o infracțiune în legătură cu serviciul sau o infracțiune cu intenție, aspect neprevăzut de dispozițiile legii, trebuie să se țină seama de faptul că hotărârile Guvernului, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituția României, republicată, „se emit pentru organizarea executării legilor”. Aceste dispoziții au fost reiterate de legiuitor prin dispozițiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, în vigoare la data adoptării Hotărârii Guvernului nr. 301/2012, și ulterior prin art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care a abrogat Legea nr. 90/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.

105. De asemenea, potrivit art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 24/2000, cu privire la normele de tehnică legislativă, actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte, iar actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

106. Hotărârile Guvernului sunt acte de reglementare secundară, se emit pentru adoptarea unor măsuri sau a unor reguli subsecvente care să asigure punerea în aplicare, crearea cadrului general necesar atingerii obiectivelor concrete stabilite de legiuitor, numai pe baza și în executarea legii, fără a modifica sau completa legea, a crea limitări sau a adăuga condiții care nu au temei în actul normativ pentru aplicarea căruia au fost emise și de natură să aducă atingere drepturilor substanțiale stabilite prin lege. Art. 58 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 precizează faptul că evenimentele legislative precum modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior.

107. Prevederile cuprinse în art. 46 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, emisă de Guvernul României în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, privind actele Guvernului, și al art. 5 („Documentele specifice necesare executării și evidenței serviciului de pază, cu excepția celui executat cu efective de jandarmi, și modelele acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”) și art. 67 („Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului”) din Legea nr. 333/2003, se află în raport de subordonare față de actul normativ cu forță juridică superioară pe baza și pentru aplicarea căruia au fost emise, astfel că, în aplicarea principiului ierarhiei actelor normative, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 24/2000, interpretarea și aplicarea acestora trebuie să țină seama, prioritar, de limitele actului normativ în executarea căruia a fost emisă hotărârea Guvernului.

108. Or, aplicarea acestui articol în sensul că pentru luarea măsurii retragerii atestatului este suficientă începerea urmăririi penale pentru o infracțiune în legătură cu serviciul sau o infracțiune cu intenție, în condițiile în care norma legală nu prevede data de la care se dispune retragerea atestatului, iar o asemenea concluzie nu rezultă nici din interpretarea acesteia și, mai mult, astfel cum s-a arătat anterior, reliefează faptul că măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp se dispune după trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție, este contrară regimului constituțional al hotărârilor

Guvernului, consacrat de art. 108 alin. (2) din Constituția României, republicată, și principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative reglementat prin Legea nr. 24/2000.

109. În jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut, cu privire la actele administrative cu caracter normativ, faptul că nu pot să excedeze domeniului organizării executării actelor de reglementare primară:

„57. Relațiile sociale sunt reglementate primar prin legi/ordonanțe de urgență/ordonanțe, în timp ce actele administrative cu caracter normativ pot organiza punerea în executare sau executarea acestora, după caz, fără ca ele însele să fie izvor primar de drept. Reglementarea unor norme primare în corpul unui act de reglementare secundară reprezintă o contradicție în termeni. Astfel, acest din urmă act trebuie să se limiteze strict la organizarea punerii în executare sau la executarea dispozițiilor primare, și nu să reglementeze el însuși astfel de dispoziții. De aceea, actele administrative cu caracter normativ, fie ele hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniștrilor, nu pot, prin conținutul lor normativ, să excedeze domeniului organizării executării actelor de reglementare primară [art. 108 alin. (2) din Constituție], respectiv a executării acestora sau a hotărârilor Guvernului (art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010), după caz, pentru că, printr-un atare procedeu, s-ar ajunge la modificarea/completarea însăși a legii” (Decizia nr. 498 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 26 iulie 2010).

110. De asemenea, în cadrul mecanismelor de unificare a jurisprudenței, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat importanța principiului ierarhiei actelor normative.

111. Prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut următoarele:

„Înalta Curte consideră că trebuie să se țină cont de actul normativ cu forță juridică superioară, respectiv Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, și nu de ordinul emis în aplicarea legii. Prin urmare, Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale nr. 340/2001 are natura juridică a unui act normativ adoptat în executarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât trebuia aplicat numai în limitele actului normativ cu forță juridică superioară.

Această soluție decurge și din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (...)”.

112. În același sens, prin Decizia nr. 19 din 11 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 16 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut următoarele:

„145 . Conformitatea cu legea a tuturor actelor juridice, fiind o consecință a principiului supremației legii, se aplică oricărui act ce emană de la alte organe. Cât privește actele administrative, acestea fiind acte de executare a legii, condiția de conformitate este indiscutabilă.

146. Întrucât hotărârea Guvernului se adoptă în baza legii și urmărește organizarea și executarea în concret a legii, aceasta nu poate institui norme derogatorii de la lege, posibilitate rezervată doar actelor normative de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază. Tocmai de aceea, atunci când o hotărâre a Guvernului încalcă legea sau adaugă la lege, ea poate fi anulată pe calea controlului de legalitate în contencios administrativ. (...)

148. Făcând aplicarea acestor principii în scopul dezlegării chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, nefiind admisibil ca o lege în accepțiunea stricto sensu, de act al Parlamentului, să fie modificată, printr-o normă metodologică de aplicare conținută într-o hotărâre de Guvern, se impune a se ține cont de actul normativ cu forță juridică superioară, respectiv Legea nr. 263/2010, și nu de normele metodologice care nu pot cuprinde prevederi mai restrictive decât legea sau deroga de la textul acesteia.

149. Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 are natura juridică a unui act normativ adoptat în executarea prevederilor Legii nr. 263/2010, astfel încât trebuie aplicat numai în limitele actului normativ cu forță juridică superioară.”

113. În raport cu cele reținute, în aplicarea principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, contrar argumentelor din cadrul celei de a doua opinii jurisprudențiale, că aplicarea prevederilor art. 46 alin. (3) lit. a) din actul administrativ normativ adoptat în executarea legii, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, este de natură, în condițiile în care actul normativ nu cuprinde o dispoziție în acest sens, să lipsească de efecte juridice

dispozițiile din actul de reglementare primară, art. 61 alin. (1) lit. a), coroborate cu cele ale alin. (4) din Legea nr. 333/2003, și să conducă la neaplicarea acestora, astfel că se impune, pentru soluționarea problemei de drept, aplicarea cu prioritate a dispozițiilor din lege și aplicarea prevederilor din normele metodologice exclusiv în limitele actului normativ cu forță juridică superioară pe baza căruia au fost adoptate.

114. Pentru considerentele expuse, instanța supremă reține că sesizarea este admisibilă, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă și se impune admiterea recursului în interesul legii, în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 333/2003 și a dispozițiilor art. 46 alin. (3) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 301/2012, măsura retragerii atestatului personalului de pază sau gărzii de corp se dispune după trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni în legătură cu serviciul sau a unei infracțiuni cu intenție.

← NORMĂ pentru modificarea și completarea Normei ASF nr. 34/2016...

Publicate în același Monitor Oficial:

REGULAMENT de organizare și funcționare al ANI. Ordinul nr. 14231/2025 NORMĂ pentru modificarea și completarea Normei ASF nr. 34/2016 privind sistemul de raportare contabilă semestrială în domeniul pensiilor private