Decizia CCR nr. 19 din 22.01.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1 alin. 1 şi (4) din OUG nr. 47/2011 - reglementarea situaţiei juridice a unor săli şi grădini de spectacol cinematografic, precum şi a altor imobile, cu...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2011 privind reglementarea situației juridice a unor săli și grădini de spectacol cinematografic, precum și a altor imobile, excepție ridicată de Municipiul Slobozia, prin primar, în Dosarul nr. 5.946/98/2010 al Curții de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 976D/2012.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 22 ianuarie 2013, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5.946/98/2010, Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2011 privind reglementarea situației juridice a unor săli și grădini de spectacol cinematografic, precum și a altor imobile, excepție ridicată de Municipiul Slobozia, prin primar, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind obligarea Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor - "Româniafilm“ (denumită, în continuare, R.A.D.E.F. - "Româniafilm“) la încheierea protocolului prevăzut de dispozițiile articolului unic pct. 8 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, referitor la trecerea în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale a unor săli și grădini de spectacol cinematografic.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia invocă atât motive de neconstituționalitate extrinsecă, raportate la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție și ale art. 61 alin. (1), cât și motive de neconstituționalitate intrinsecă, prin invocarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4).

În ceea ce privește motivele de neconstituționalitate extrinsecă, autorul excepției arată că argumentele prezentate în preambulul ordonanței de urgență criticate nu reflectă existența unor situații extraordinare la data emiterii acesteia, astfel încât necesitatea și urgența reglementării acestor situații să nu poată fi amânată, în vederea reglementării pe calea procedurii obișnuite de legiferare. Dimpotrivă, expunerea de motive a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2011 reflectă mai degrabă aspecte ce țin de oportunitatea și/sau utilitatea reglementării, raportate la faptul că autoritățile administrației publice locale nu au întreprins măsurile legale și procedurale pentru preluarea cinematografelor în domeniul public al acestora.

Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, invocarea expresă a elementului de oportunitate, "prin definiție de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficiență contributivă determinantă a urgenței, ceea ce, implicit, îl convertește în situație extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar și univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie și unor factori subiectivi, de oportunitate, în a căror considerare, de altfel, reglementarea în cauză a fost adoptată pe calea ordonanței“.

În opinia autorului excepției, susținerile Guvernului, cuprinse în preambulul ordonanței de urgență criticate, referitoare la "situația administrativă și juridică incertă“ a imobilelor ce fac obiectul de reglementare a actului normativ criticat, nu este reală, dat fiind faptul că tot Guvernul, în cuprinsul art. 1 al aceluiași act normativ, arată că acele imobile care nu au fost preluate în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale se află în domeniul privat al statului și în administrarea R.A.D.E.F. - "Româniafilm“. În consecință, "prejudiciile și consecințele negative imediate în ceea ce privește asigurarea integrității și exploatării cinematografelor“, respectiv "starea avansată de degradare“, sau chiar "pericolul prăbușirii“, se datorează exclusiv managementului defectuos asigurat de menționata regie autonomă, deținătoare a dreptului de administrare.

Astfel, în opinia autorului excepției, motivarea necesității emiterii ordonanței de urgență criticate reprezintă, în fapt, o invocare a propriei culpe a Guvernului, pentru a justifica situația extraordinară, precum și urgența reglementării.

Mai mult, atitudinea Guvernului este în totală contradicție cu voința autorității legiuitoare, care a adoptat o măsură legislativă (respectiv articolul unic pct. 8 din Legea nr. 303/2008), prin care a transferat autorităților administrației publice locale dreptul de proprietate asupra sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, în vederea reabilitării, dotării și modernizării acestora, în termen de 4 ani.

Se mai arată că atât Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1.505 din 7 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 17.758/3/2009, cât și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, au statuat că sălile și grădinile de spectacol cinematografic au trecut, prin efectul legii, în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, indiferent de existența sau inexistența unui protocol de predare/primire.

Referitor la invocarea încălcării dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, referitor la rolul Parlamentului, se arată că măsurile legislative instituite prin emiterea unei ordonanțe de urgență nu pot fi opuse celor deja adoptate de Parlament, prin lege. Astfel, atribuțiile legislative delegate Guvernului nu se pot constitui în piedici împotriva punerii în aplicare a unui act de reglementare adoptat de către puterea legiuitoare în exercitarea competenței sale primare de legiferare. Invocă, în acest sens, deciziile Curții Constituționale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, nr. 842 din 2 iunie 2009, nr. 984 și nr. 989 din 30 iunie 2009.

În ceea ce privește motivele de neconstituționalitate intrinsecă, relevate prin invocarea dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituție, se arată că principiul separației puterilor în stat presupune echilibru și colaborare între acestea, iar nu poziții iremediabil antagonice. A accepta punctul de vedere contrar, în sensul că Guvernul, prin adoptarea ordonanțelor de urgență, este legitimat din punct de vedere constituțional să contracareze măsurile legislative adoptate de Parlament, ar echivala cu transformarea competenței sale excepționale de legiferare într-una generală, lucru de neadmis într-un stat de drept.

În subsidiar, se mai arată că adoptarea Legii nr. 303/2008, prin care toate sălile și grădinile de spectacol cinematografic, enumerate în anexa nr. 1 cuprinsă în Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, au trecut, prin efectul legii (fără a mai fi necesară o hotărâre de Guvern, așa cum prevedea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia), din domeniul privat al statului și din administrarea RAD.E.F. - "Româniafilm“ în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale respective, a fost determinată de necesitatea urgentării reformării domeniului cinematografiei, fiind constatată ineficienta practică a modalității de realizare, prin hotărâre de Guvern, a transferului sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic.

În acest context, se mai arată că, prin emiterea ordonanței de urgență criticate, Guvernul încearcă să blocheze, prin exces de putere, aplicarea concretă a Legii nr. 328/2006, modificată prin Legea nr. 303/2008, prin interzicerea încheierii protocoalelor de preluare efectivă în posesie a imobilelor respective, în scopul readucerii acestora în domeniul privat al statului, în vederea vânzării către entitățile private ce le dețin în prezent în calitate de chiriaș sau de locatar.

Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, fiind încălcate dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) și art. 61 alin. (1).

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. În acest sens arată că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează aspecte de interpretare și aplicare a legii în vigoare de către instanța de judecată, autorul excepției fiind nemulțumit de refuzul "nejustificat“ al R.A.D.E.F. - "Româniafilm“ de a încheia protocolul de predare/primire al bunurilor la care face referire art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare.

În subsidiar, se apreciază că nu sunt întemeiate susținerile referitoare la faptul că scopul ordonanței de urgență criticate ar fi fost acela de contracarare a unei măsuri de politică legislativă adoptată de Parlament. Dimpotrivă, adoptarea acestei ordonanțe de urgență s-a impus ca urmare a realizării doar parțiale a măsurilor impuse prin lege, în speță, art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006, precum și a necesității adoptării unor măsuri legislative în vederea clarificării regimului juridic al imobilelor rămase în domeniul privat al statului și în administrarea R.A.D.E.F. - "Româniafilm“, după expirarea termenului de 6 luni în care se putea încheia protocolul de predare/primire între reprezentantul mandatat de regia autonomă și, respectiv, primarul unității administrativ-teritoriale beneficiare.

Avocatul Poporului arată că prevederile legale criticate sunt neconstituționale. În acest sens, apreciază că emiterea ordonanței de urgență criticate nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul cinematografiei adoptate de Parlament. Așa fiind, în condițiile în care legiuitorul primar a stabilit deja, prin Legea nr. 303/2008, lista sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic aflate în administrarea R.A.D.E.F. - "Româniafilm“, Guvernul, prin intervenția sa ulterioară, intră în conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2011 privind reglementarea situației juridice a unor săli și grădini de spectacol cinematografic, precum și a altor imobile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 25 mai 2011.

Analizând cererea de chemare în judecată și având în vedere conținutul normativ al ordonanței de urgență, Curtea reține, pe de o parte, că litigiul de fond vizează imobilele prevăzute la pozițiile nr. 82 și 83 din anexa nr. 1 care face parte integrantă din ordonanța de urgență criticată, iar, pe de altă parte, că situația juridică a acestora, precum și a tuturor imobilelor prevăzute în anexa nr. 1 este reglementată prin art. 1 alin. (1) și (4) al aceluiași act normativ. De asemenea, din motivarea autorului excepției rezultă că acesta este nemulțumit de ipoteza normativă a acelor dispoziții ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2011 care se referă la imobilele nominalizate în cadrul anexei nr. 1 cuprinse în același act normativ. În aceste condiții, Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2011, prevederi care vizează regimul juridic al imobilelor prevăzute la anexa nr. 1 și, implicit, al celor de la pozițiile nr. 82 și 83 din actul normativ criticat. În consecință, Curtea urmează a se pronunța asupra acestor dispoziții, care au următorul cuprins: "(1) Pentru sălile și grădinile de spectacol cinematografic, împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, prevăzute în anexa nr. 1, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "Româniafilm“, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu mai pot fi încheiate protocoale între primarul unității administrativ-teritoriale beneficiare și reprezentantul mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "Româniafilm“, astfel cum prevăd dispozițiile art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările și completările ulterioare. (_)

(4) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.“

Textul de lege criticat face referire la prevederile art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 27 iulie 2006, astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. 8 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 30 decembrie 2008, care au următoarea redactare:

"5. Punerea în aplicare a dispozițiilor pct. 1-4 se face pe baza unui protocol încheiat între primarul unității administrativ-teritoriale beneficiare și reprezentantul mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "România-Film“, în acest scop, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Protocolul încheiat va fi asumat de către consiliile locale respective prin hotărâre.“

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 61 alin. (1) referitor la rolul Parlamentului și art. 115 alin. (4) privind situațiile în care Guvernul are competența de a emite ordonanțe de urgență. De asemenea, deși autorul excepției nu menționează în mod expres, din motivarea excepției rezultă că acesta se referă și la încălcarea dispozițiilor art. 136 alin. (2) referitoare la proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este întemeiată și urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:

I. Autorul excepției de neconstituționalitate susține, în esență, că imobilele vizate prin art. 1 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2011, cu referire la anexa nr. 1 cuprinsă în același act normativ, au intrat în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale în temeiul articolului unic pct. 8 din Legea nr. 303/2008. În aceste condiții, includerea acelorași imobile în domeniul privat al statului și în administrarea R.A.D.E.F. - "Româniafilm“ echivalează, în opinia autorului excepției, cu contracararea măsurilor legislative adoptate de Parlament, în speță articolul unic pct. 8 din Legea nr. 303/2008, transformând competența excepțională de legiferare pe care Guvernul o deține, prin intermediul ordonanțelor de urgență, într-una generală, lucru de neadmis într-un stat de drept.

În legătură cu regimul juridic al sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, Curtea reține că imobilele cu destinația de cinematografe au trecut în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale locale și în administrarea consiliilor locale respective prin efectul Legii nr. 303/2008, iar protocolul de predare-primire care se încheia, punctual, pentru fiecare imobil în parte, între unitatea administrativ-teritorială și administratorul R.A.D.E.F. - "Româniafilm“ nu avea natura juridică a unui titlu de proprietate, fiind, așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții, modalitatea practică de preluare a acestor imobile.

În acest sens sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 269 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 aprilie 2010, nr. 980 și nr. 981^**) din 22 noiembrie 2012, nepublicate încă la data pronunțării prezentei decizii prin care s-a statuat că, în conformitate cu prevederile art. II pct. 1 din Legea nr. 328/2006, modificată prin Legea nr. 303/2008, sălile și grădinile de spectacol cinematografic au trecut din domeniul privat al statului în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale. Mai mult, în legătură cu natura juridică a protocolului de predare/primire a imobilelor în cauză, reglementat prin dispozițiile art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare, s-a statuat, în deciziile menționate, că acesta reprezintă "modalitatea practică prin care unitatea administrativ-teritorială preia în proprietate publică și spre administrare bunurile mobile și imobile prevăzute la pct. 1-4 din actul normativ criticat“, adică obligația de predare a acestor imobile.

II. În ceea ce privește cadrul legal prin care au fost reglementate modalitățile de desfășurare a activităților din domeniul cinematografiei, în general, precum și administrarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cinematografiei naționale, în special, Curtea reține următoarele:

Inițial, potrivit prevederilor art. 65 din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 4 august 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 328/2006, sălile și grădinile de spectacol cinematografic, precum și terenurile aferente acestora, se aflau în proprietatea privată a statului și în administrarea R.A.D.E.F. - "Româniafilm“.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 15 februarie 2008, legiuitorul a modificat Legea nr. 328/2006 și a instituit posibilitatea trecerii, prin hotărâre a Guvernului, a imobilelor cu destinația de cinematografe din domeniul privat al statului și din administrarea R.A.D.E.F. - "Româniafilm“ în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și în administrarea autorităților publice locale.

Ulterior a fost adoptată Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, prin care s-a prevăzut, în articolul unic pct. 8, că sălile și grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările și completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea R.A.D.E.F. - "Româniafilm“, împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale și al sectoarelor municipiului București, după caz, și în administrarea consiliilor locale respective. Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, s-a pronunțat asupra acestei modalități de trecere a bunurilor imobile respective în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, statuând că aceasta s-a făcut prin efectul legii, ca mod de dobândire a proprietății (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 269 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 aprilie 2010).

Dar, potrivit acelorași dispoziții legale, predarea imobilelor se face pe baza unui protocol încheiat între primarul unității administrativ-teritoriale beneficiare și reprezentantul mandatat de către conducerea R.A.D.E.F. - "Româniafilm“ în acest scop, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2008, și aprobat de către consiliile locale respective prin hotărâre.

În acest context legislativ, emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2011, criticată în prezenta cauză, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2011 privind reglementarea situației juridice a unor imobile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 9 septembrie 2011, este de natură să creeze un climat de instabilitate juridică, care generează o stare de incertitudine în privința subiectelor de drept vizate de aceste măsuri legislative.

Curtea constată că emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2011, fără a ține seama de efectele juridice deja produse de reglementarea anterioară, respectiv Legea nr. 303/2008, și fără respectarea regimului juridic al proprietății publice a unităților administrativ-teritoriale, în general, precum și a procedurii de trecere din domeniul public al acestora în domeniul public al statului, astfel cum este reglementată prin prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în special, obligație care incumbă și legiuitorului delegat, înfrânge principiul securității raporturilor juridice civile, ca urmare a lipsei de coerență, claritate și previzibilitate a normei legale, în condițiile existenței unor soluții legislative contradictorii.

În acord cu jurisprudența sa (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 980 și nr. 981 din 22 noiembrie 2012, nepublicate la data pronunțării prezentei decizii), Curtea reține că principiul securității raporturilor juridice civile constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat în mod expres prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

Cu privire la acest aspect, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că principiul securității raporturilor juridice decurge implicit din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și constituie unul dintre principiile fundamentale ale statului de drept. În acest sens sunt hotărârile din 20 octombrie 2011 sau din 6 decembrie 2007, pronunțate în cauzele Nejdet Șahin și Perihan Șahin împotriva Turciei, paragraful 56, respectiv Beian împotriva României (nr. 1), paragraful 39. De asemenea, prin Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Păduraru împotriva României, (paragraful 92), instanța de la Strasbourg a statuat că "(_) odată ce Statul adoptă o soluție, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluții.“

În acest sens, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, trecerea unui bun din proprietatea publică a unei unități administrativ-teritoriale în proprietatea publică al statului se face, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local.

Așadar, nerespectarea acestei proceduri legale este de natură să contravină dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 136 alin. (2) referitoare la proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, și pe cale de consecință, și dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept și alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției și a legilor.

Prin urmare, Curtea constată că, pentru considerentele reținute mai sus, prevederile art. 1 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2011 privind reglementarea situației juridice a unor săli și grădini de spectacol cinematografic, precum și a altor imobile, cu referire la imobilele menționate la pozițiile nr. 1-12, nr. 14-91, nr. 93-156 și nr. 158-166 din anexa nr. 1, care face parte integrantă din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2011, sunt neconstituționale.

Așadar, neconstituționalitatea astfel constatată se referă la imobilele menționate în anexa nr. 1 din actul normativ criticat, iar nu și la anexa nr. 2.

Față de cauza de neconstituționalitate astfel reținută, Curtea constată că nu mai este cazul să se examineze și celelalte motive de neconstituționalitate invocate de către autorul excepției.

III. De asemenea, Curtea constată că, prin deciziile nr. 980 și nr. 981 din 22 noiembrie 2012, nepublicate la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2011 privind reglementarea situației juridice a unor săli și grădini de spectacol cinematografic, precum și a altor imobile, cu referire la imobilele menționate în anexa nr. 1, pozițiile nr. 13, 92 și 157, astfel încât, cu privire la aceste prevederi legale, prezenta excepție de neconstituționalitate a devenit inadmisibilă.

IV. Ținând cont de dispozițiile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în caz de admitere a excepției, Curtea este competentă să se pronunțe și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care în mod necesar și evident nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. Astfel de prevederi sunt cele ale art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2011, care reglementează trecerea din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a statului și în administrarea R.A.D.E.F. - "Româniafilm“ a imobilelor prevăzute la pozițiile 134-166 din anexa nr. 1, care face parte integrantă din aceeași ordonanță de urgență.

Prin urmare, Curtea constată că cele reținute cu privire la neconstituționalitatea prevederilor art. 1 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2011 sunt aplicabile mutatis mutandis și prevederilor art. 1 alin. (2) din aceeași ordonanță de urgență.

V. Având în vedere inconsecvența reglementării legale privind regimul juridic al bunurilor din domeniul cinematografiei, în general, precum și regimul juridic al bunurilor imobile - săli și grădini de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, respectiv în anexa nr. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 47/2011, și a bunurilor mobile aflate în inventarul sălilor și al grădinilor de spectacol cinematografic, în special, Curtea constată că este necesară elaborarea unei reglementări unitare în domeniu, care să țină cont de toate actele normative emise anterior, precum și de jurisprudența Curții Constituționale în această materie (în acest sens, pe lângă prezenta decizie, a se vedea, cu titlu exemplificativ, deciziile nr. 227 din 13 martie 2007, nr. 847 din 8 iulie 2008, nr. 1.217 din 12 noiembrie 2008, nr. 269 din 16 martie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, nr. 605 din 14 august 2008, nr. 808 din 3 decembrie 2008, și, respectiv, nr. 265 din 23 aprilie 2010, precum și deciziile nr. 980 și nr. 981 din 22 noiembrie 2012, nepublicate încă la data pronunțării prezentei decizii).