Ordinul MECS nr. 5559/2015 - aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2016—2017

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

ORDIN

pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2016—2017

în baza prevederilor art. 18, 19, 61, 62, 63, 68, 89, 90, 93, 94, 95, 97, 99, 100, art. 149 alin. (3), art. 234, 247, 248, 252, 253, 254, 2541, 255, 262, art. 263 alin. (1)—(10), art. 268, 279, 280, 281, 282 şi 284 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. IV—VI din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie—31 decembrie 2013,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,

ministrul educaţiei si cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

Art. 1. — Se aprobă Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2016—2017 prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. — Direcţia generală management şi reţea şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, 

Gigel Paraschiv, 

secretar de stat

Bucureşti, 27 octombrie 2015.

Nr. 5.559.

ANEXĂ

METODOLOGIA - CADRU
PRIVIND MOBILITATEA PERSONALULUI DIDACTIC DE PREDARE DIN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ÎN ANUL ŞCOLAR 2016-2017
 

  *) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MECS nr. 5559/2015 - aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2016—2017