Ordinul ANCPI nr. 1333/2017 - modificarea art. 20 din Normele tehnice privind procedurile de lucru specifice Registrului electronic naţional al nomenclaturilor stradale, aprobate prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 448/2017
Comentarii |
|
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE cadastru ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ
ORDIN
pentru modificarea art. 20 din Normele tehnice privind procedurile de lucru specifice Registrului electronic naţional al nomenclaturilor stradale, aprobate prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 448/2017
Având în vedere:
— dispoziţiile art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 777/2016 privind structura, organizarea şi funcţionarea Registrului electronic naţional al nomenclaturilor stradale;
— dispoziţiile art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.
Art. I. —Articolul 20 din Normele tehnice privind procedurile de lucru specifice Registrului electronic naţional al nomenclaturilor stradale, aprobate prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 448/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 16 mai 2017, se modifică după cum urmează:
„Art. 20. — Un număr administrativ este întotdeauna compus dintr-un număr, care poate fi suplimentat cu o literă mare de la A la Z. Din cauza riscului de a crea confuzii, literele Ă, Â, I, î, O, Q, S și T nu vor fi folosite.”
Art. II. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,
Ileana Spiroiu
Bucureşti, 10 octombrie 2017.
Nr. 1.333.
← Decizia Prim-ministrului nr. 665/2017 - încetarea exercitării,... | Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1527/2017 - aprobarea... → |
---|