Decizia CCR nr. 491 din 25.09.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 200 alin. (3) din C. pr. civ. şi ale OUG nr. 80/2013 - taxele judiciare de timbru în ansamblul său, precum şi, în special, ale art. 9 lit. f) din aceasta

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ilie Gheorghe Vasile Cornel în Dosarul nr. 16.710/303/2013/a1 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 214D/2014.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin încheierea din 12 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 16.710/303/2013/a1, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Ilie Gheorghe Vasile Cornel cu ocazia soluționării unei cereri de reexaminare formulate, potrivit art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă, împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă aduc atingere principiilor fundamentale privind respectarea obligatorie a Constituției, a supremației sale și a legilor, universalitatea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la apărare, protecția persoanelor cu handicap, condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, exercitarea cu bună-credință a drepturilor și a libertăților constituționale și stabilirea impozitelor, taxelor și a altor contribuții, întrucât cererea sa de chemare în judecată referitoare la un drept de moștenire a fost, în mod greșit, anulată de către instanță.

6. Autorul excepției consideră că dispozițiile art. 9 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 încalcă prevederile constituționale privind respectarea obligatorie a Constituției, a supremației sale și a legilor, universalitatea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la ocrotirea sănătății, dreptul la un mediu sănătos, dreptul de asociere, dreptul de proprietate privată, dreptul la moștenire, nivelul de trai, protecția persoanelor cu handicap, dreptul de petiționare, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, fidelitatea față de țară și exercitarea cu bună-credință a drepturilor șl a libertăților constituționale. De asemenea susține că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, în ansamblul său, încalcă prevederile constituționale ale art. 115 alin. (4) referitor la condițiile adoptării ordonanțelor de urgență și ale art. 139 privind stabilirea impozitelor, taxelor și a altor contribuții. Arată că, pe de o parte, ordonanța de urgență criticată "nu a avut temeiul juridic de argumentare când a fost emisă", iar, pe de altă parte, că Guvernul, potrivit art. 139 din Constituție, nu poate să emită acte normative privind veniturile la bugetul de stat și la cele locale. Consideră că Guvernul a dat Ordonanța de urgență nr. 80/2013 pentru a suplimenta fondurile consiliilor locale și cu scopul de a restrânge și chiar de a împiedica accesul la justiție.

7. Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă apreciază că dispozițiile art. 9 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 încalcă prevederile art. 139 coroborat cu art. 115 alin. (6) din Constituție. În ceea ce privește încălcarea art. 139 din Legea fundamentală prin emiterea Ordonanței de urgență nr. 80/2013 de către Guvern, instanța reține că, potrivit textului constituțional invocat, "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". În cazul de față, potrivit art. 40 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, o cotă de 30% din sumele încasate cu titlu de taxă judiciară de timbru se virează în contul de venituri al bugetului local, restul rămânând în contul distinct de venituri al bugetului de stat - "Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru". Astfel, instanța apreciază că regimul taxelor judiciare de timbru ar fi trebuit, într-adevăr, să fie stabilit printr-o lege de către Parlament. În acest sens, instanța reține și prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, respectiv ale alin. (6) al aceluiași articol 115, potrivit cărora ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție. Or, art. 21 din Legea fundamentală, ce consacră accesul liber la justiție al cetățenilor, face parte din titlul II al Constituției-"Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale", astfel încât Guvernul nu ar fi trebuit să emită o ordonanță de urgență privind taxele judiciare de timbru, întrucât aceste taxe pot afecta dreptul de acces la instanță, aducând atingere înseși esenței dreptului, sau nu există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Referitor la dispozițiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că acestea nu aduc nicio atingere prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 9 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituționale. Menționează că prevederile art. 34,art. 35,art. 40,art. 46,art. 47,art. 50,art. 51,art. 52,art. 57 si art. 139 din Constituție nu au incidență în cauza de față.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 9 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, și ale art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Din susținerile autorului excepției consemnate în încheierea de sesizare reiese, însă, că excepția de neconstituționalitate privește atât dispozițiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă și ale art. 9 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, cât și dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 în ansamblul său. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 9 lit. f) din ordonanța de urgență. Textele de lege criticate separat au următorul cuprins:

- Art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă:"Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.";

- Art. 9 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013: "Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel: [...]f) cereri de reexaminare împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, formulate potrivit art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă - 20 iei;".

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind respectarea obligatorie a Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 15 referitor la universalitatea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, ale art. 35 referitor la dreptul la un mediu sănătos, ale art. 40 privind dreptul de asociere, ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, ale art. 46 privind dreptul la moștenire, ale art. 47 referitor la nivelul de trai, ale art. 50 privind protecția persoanelor cu handicap, ale art. 51 referitor la dreptul de petiționare, ale art. 52 cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 54 referitor la fidelitatea față de țară, ale art. 57 privind exercitarea cu bună - credință a drepturilor și a libertăților constituționale, ale art. 115 alin. (4) referitor la condițiile adoptării ordonanțelor de urgență și ale art. 139 privind stabilirea impozitelor, taxelor și a altor contribuții.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate referitor la dispozițiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de interpretare și aplicare a acestor dispoziții de lege de către instanța de judecată. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanțelor judecătorești în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă este inadmisibilă.

15. Referitor la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederi din Constituție invocate și în prezenta cauză și față de critici similare. Astfel, în ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă raportată la art. 115 alin. (4) din Constituție privind regimul adoptării ordonanțelor de urgență și care se referă, astfel, la întreaga ordonanță de urgență, prin Decizia nr. 46 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, precum și, în special, ale art. 10 alin. (2) din ordonanța de urgență, prilej cu care a statuat că, pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție, este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public. În raport cu obiectul criticii de neconstituționalitate formulate, Curtea a reținut că, în nota de fundamentare a ordonanței de urgență criticate, existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată și urgența acesteia sunt justificate de Guvern prin următoarele argumente: modificarea cadrului legal de desfășurare a procesului civil prin adoptarea Codului de procedură civilă, precum și punerea în aplicare a noilor instituții adoptate prin Codul civil, faptul că evoluția în plan legislativ menționată nu s-a reflectat într-un mod adecvat și la nivelul cadrului normativ privind taxele judiciare de timbru, care au rămas în principal la nivelul stabilit în anul 1997, actualizat în anul 2010 prin aplicarea indicelui de inflație, necesitatea ca sistemul de taxare să reflecte noua structură și dinamică a procesului civil, noile garanții procedurale acordate părților pentru asigurarea unui proces echitabil, precum și acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii și pentru asigurarea logisticii necesare punerii în aplicare a noilor prevederi legale, de necesitatea asigurării, pe de o parte, a unui echilibru corespunzător între eforturile bugetare de asigurare a unui serviciu public calitativ și obligația cetățeanului care folosește acest serviciu de a contribui la susținerea costurilor, dar și, pe de altă parte, a transparenței aplicării normelor în materie implicând o evidență clară asupra tuturor operațiunilor pe care le implică sistemul de taxare, luarea în considerare a faptului că neadoptarea în regim de urgență a prezentului act normativ ar conduce la conservarea unui sistem de taxare neadecvat față de liniile trasate prin regândirea sistemului juridic românesc odată cu adoptarea noului cod civil și a noului Cod de procedură civilă, cu consecințe negative pe planul situației justițiabililor și al nevoilor acute ale sistemului judiciar, dar și al transparenței și disciplinei financiare impuse de exercițiul colectării la buget a sumelor derivând din plata taxelor judiciare de timbru. Analizând toate motivele invocate de către Guvern în preambulul ordonanței de urgență, în mod cumulat, Curtea a ajuns la concluzia că există un grad mare de abatere de la obișnuit, și anume condițiile concrete în care urmează să se desfășoare activitatea sistemului judiciar, având în vedere adoptarea noilor coduri, Codul civil și Codul de procedură civilă, și necesitatea finanțării optime a acestui sistem prin raportare la nevoile sale reale, astfel încât Curtea a considerat că există o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție. Pentru toate aceste motive, Curtea a constatat ca reglementarea criticată nu aduce atingere dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție, îndeplinind exigențele urgenței și ale situației extraordinare.

16. În ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă raportată la prevederile art. 139 din Constituție privind stabilirea impozitelor, taxelor și a oricăror altor venituri ale bugetelor centrale, respectiv locale - și care vizează, de asemenea, întreaga ordonanță de urgență -, din formularea constituțională "se stabilesc numai prin lege" se deduce că nu este de conceput să se prevadă impozite, taxe sau alte contribuții la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale de stat prin hotărâre de Guvern sau prin ordine ale miniștrilor, ci numai prin acte normative cu putere de lege. Prin urmare, stabilirea taxelor judiciare de timbru prin ordonanță de urgență a Guvernului nu aduce nicio atingere prevederilor art. 139 din Constituție.

17. Referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă formulate de autorul excepției, acestea sunt raportate la prevederile art. 1 alin. (5), art. 15,art. 16,art. 21. art. 35,art. 44,art. 46,art. 47,art. 50,art. 51,art. 52,art. 53,art. 54,art. 57 din Constituție și privesc dispozițiile art. 9 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013.

18. Faptul că prin norma criticată se stabilește cuantumul unei taxe judiciare de timbru nu este de natură a afecta accesul liber la justiție. În acest sens, Curtea s-a pronunțat în numeroase rânduri, de exemplu, prin Decizia nr. 808 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 23 iunie 2009, și Decizia nr. 358 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 decembrie 2013, prin care a statuat că accesul liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii. Atât obligația de plată a taxelor judiciare, cât și excepțiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor aflați în situații identice, precum și tuturor litigiilor de aceeași natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție. Totodată, prin Decizia nr. 1.247 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 28 noiembrie 2011, Curtea a constatat că în același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. Prin urmare, dispozițiile art. 9 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 nu încalcă prevederile art. 16 și art. 21 din Constituție privind egalitatea în drepturi și accesul liber la justiție.

19. Pentru aceleași motive arătate mai sus, dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere nici principiilor privind respectarea obligatorie a Constituției, a supremației sale și a legilor, universalitatea drepturilor, a libertăților și a îndatoririlor fundamentale, respectiv garantarea dreptului de proprietate privată, principii consacrate de art. 1 alin. (5), art. 15 și art. 44 din Legea fundamentală.

20. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin dispozițiile art. 9 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, ale art. 53 din Constituție, aceasta nu poate fi reținută, prevederile constituționale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care nu s-a constatat.

21. Prevederile art. 34,art. 35,art. 40,art. 46,art. 47,art. 50,art. 51,art. 52,art. 54 și art. 57 din Constituție nu au incidență în cauza de fată.