Ordinul Ministerului Muncii nr. 31/2015 - aprobarea Instrucţiunilor - completarea fişelor de autoevaluare pt. serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi pt. realizarea protecţiei speciale a copilului separat,...

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECȚIEI SOCIALE ȘI PERSOANELOR VÂRSTNICE

ORDINNr. 31/2015

pentru aprobarea Instrucțiunilor privind completarea fișelor de autoevaluare pentru serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinții săi, precum și pentru realizarea protecției speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinții săi

Monitorul Oficial nr. 86 din 02.02.2015

Având în vedere:

- art. 9 din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare;

- art. 16, 19 și 50 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 118/2014,

în temeiul art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, precum și pentru modificarea unor acte normative,

ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice emite următorul ordin:

Art. 1.

Se aprobă Instrucțiunile privind completarea fișelor de autoevaluare pentru serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinții săi, precum și pentru realizarea protecției speciale a copilului separat, temporar sau definitiv, de părinții săi, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul Ministerului Muncii nr. 31/2015 - aprobarea Instrucţiunilor - completarea fişelor de autoevaluare pt. serviciile destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi pt. realizarea protecţiei speciale a copilului separat,...