Decizia ICCJ - RIL nr. 6 din 8.12.2014

Dosar nr. 3/2014

Iulia Cristina Tarcea - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Lavinia Curelea - președintele Secției I civilă

Roxana Popa - președintele delegat al Secției a II-a civilă

Ionel Barbă - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal

Corina Michaela Jîjîie - președintele Secției penale

Simona Lala Cristescu - judecător la Secția I civilă, judecător-raportor

Lavinia Dascălu - judecător la Secția I civilă

Aurelia Rusu - judecător la Secția I civilă

Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secția I civilă

Dragu Crețu - judecător la Secția I civilă

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secția I civilă

Tatiana Gabriela Năstase - judecător la Secția a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secția a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secția a II-a civilă

Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secția a II-a civilă

Lucia Paulina Brehar - judecător la Secția a II-a civilă

Constantin Brânzan - judecător la Secția a II-a civilă, judecător-raportor

Carmen Sîrbu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Zoița Milășan - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Iuliana Rîciu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Doina Duican - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Simona Camelia Marcu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal, judecător-raportor

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secția penală

Luciana Mera - judecător la Secția penală

Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (2) din codul de procedură civilă și ale art. 27² alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror șef adjunct al Secției judiciare.

La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009 și art. 169 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la persoanele care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977- 31 martie 2001 și pentru care, în procedura de recalculare a pensiei, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, s-a utilizat, pentru determinarea punctajului mediu anual, ca stagiu complet de cotizare, vechimea în muncă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, cu modificările și completările ulterioare.

Magistratul asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori.

Se învederează faptul că pentru acest dosar au fost transmise la 16 octombrie 2014, prin fax, Adresa nr. 1/14.084/S7 din 29 septembrie 2014 a Secției a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Curții de Apel București, precum și Hotărârea nr. 267 din data de 9 octombrie 2014 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București, din care rezultă că nu mai există practică neunitară la nivelul acestei curți de apel, solicitându-se retragerea recursului.

Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele completului de judecată, acordă cuvântul reprezentantului Colegiului de conducere al Curții de Apel București, pentru susținerea recursului în interesul legii, precum și reprezentantului procurorului general.

Doamna judecător Crina Bianca Trămîndan susține recursul în interesul legii, astfel cum a fost formulat în scris, punând concluzii de admitere a acestuia și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii, în sensul că stagiul complet de cotizare, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, cu modificările și completările ulterioare, este un stagiu special, derogator de la regula generală, prevăzută de art. 8 din aceeași lege, astfel că persoanele care au beneficiat, la recalcularea pensiei, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, de stagiul complet de cotizare menționat anterior, sunt exceptate de la acordarea punctajului suplimentar în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009, și a art. 169 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare. Arată că mandatul încredințat la momentul întocmirii sesizării, 22 aprilie 2013, și nemodificat până în prezent este în sensul susținerii recursului în interesul legii.

Doamna procuror Antonia Constantin, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, susține că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă, practica judiciară neunitară existând la nivelul unei singure curți de apel. In subsidiar, a apreciat că este în litera și în spiritul legii practica judiciară majoritară, potrivit căreia persoanele care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 și pentru care, în procedura de recalculare a pensiei prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, s-a utilizat, pentru determinarea punctajului mediu anual, stagiul complet de cotizare prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, nu pot beneficia de prevederile art. II lit. a) teza I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, și nici de cele cuprinse în art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.

Președintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept care a generat practica neunitară

Prin Sesizarea nr. 1/5.952/C din 22 aprilie 2013 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București a fost supusă examinării, în baza dispozițiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă, problema de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009, și art. 169 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la persoanele care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 și pentru care, în procedura de recalculare a pensiei, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, s-a utilizat, pentru determinarea punctajului mediu anual, ca stagiu complet de cotizare, vechimea în muncă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, cu modificările și completările ulterioare.

2. Examenul jurisprudențial

Prin actul de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a susținut că, în practica tribunalelor din circumscripția Curții de Apel București, precum și în practica Secției a IX-a civile și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale și a Secției a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cu competențe funcționale în materia asigurărilor sociale, problema de drept enunțată a fost soluționată neunitar.

Examenul jurisprudențial a relevat că în practica instanțelor judecătorești s-au conturat două orientări.

2.1. Într-o primă opinie (majoritară) au fost respinse cererile reclamanților, care beneficiaseră la recalcularea pensiei de stagiul complet de cotizare prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect aplicarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, respectiv ale art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, pentru următoarele argumente:

Scopul adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, este, astfel cum legiuitorul delegat a constatat în expunerea de motive, de a înlătura unele inechități în ceea ce privește cuantumul pensiilor calculate persoanelor pentru care bonusul acordat potrivit art. 14 alin. 1 lit. a) și b) din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare (câte 6 luni în plus pentru fiecare an lucrat în grupa I de muncă și, respectiv, câte 3 luni în plus pentru fiecare an lucrat în grupa a II-a de muncă), la stagiul de cotizare recunoscut de legislația anterioară datei de 1 aprilie 2001 nu reprezintă o perioadă contributivă. Pe această cale, persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupele speciale de muncă mai mici decât stagiul complet rezultat din aplicarea art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, li s-a acordat o majorare a punctajului mediu anual. Aceleași dispoziții sunt reluate în norma tranzitorie reprezentată de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

În aplicarea art. II lit. a) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, și a art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 au fost exceptați de la acordarea beneficiului majorării de punctaj prevăzută de această ordonanță de urgență și de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, cei în cazul cărora, la recalcularea pensiei dispusă în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual, s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special. Această dispoziție legală de excepție se aplică, pentru identitate de rațiune, și celor care au beneficiat de majorări ale punctajelor medii anuale pe baza dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, prin creșterea directă a punctajului rezultat din aplicarea algoritmului prevăzut la art. 77 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.

S-a arătat că, în aceste situații, activitatea desfășurată în grupele superioare de muncă a fost deja recompensată în procedura de recalculare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, prin împărțirea numărului total de puncte realizate nu la numitorul de 30 de ani, stagiul prevăzut de art. 8 din lege, ci la numitorul de 20 de ani, respectiv de 25 de ani, potrivit art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, ce constituie, în această situație, stagiul complet de cotizare, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

Stagiul complet de cotizare de 20 de ani, respectiv de 25 de ani, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă o dispoziție legală cu caracter special, în raport cu norma generală conținută de art. 8 din lege, care stabilește un stagiu complet de cotizare de 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei.

Împrejurarea că stagiul complet de cotizare de 20 de ani, respectiv de 25 de ani, nu este prevăzut într-un act normativ distinct de legea generală (Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare) nu poate constitui un argument în favoarea acordării punctajului suplimentar prevăzut de art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, și de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, întrucât caracterul special al unei reglementări de drept poate îmbrăca fie forma unui act normativ distinct, fie a unor texte incluse într-o lege care are valoarea unei reglementări generale în materia asigurărilor sociale, esențial fiind ca norma să reglementeze o situație de excepție de la regula generală.

Fiind o dispoziție derogatorie de la dreptul comun, persoanele care au beneficiat de prevederile acesteia nu mai pot beneficia legal de majorarea pensiei în baza dispozițiilor art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, și art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Această soluție este circumscrisă principiului de interpretare ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet, precum și considerentelor de echitate ce trebuie să guverneze aplicarea în concret a normei.

2.2. Într-o a doua opinie (minoritară), instanțele au admis aceste acțiuni cu următoarele argumente:

Art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, și art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, îi exceptează doar pe beneficiarii actelor normative speciale, astfel încât persoanele cărora li s-a recalculat pensia în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, cu stagii complete de cotizare speciale, de 20 de ani sau de 25 de ani, rezultate din aplicarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt exceptate de la aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, și a dispozițiilor art. 169 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, nu reprezintă o lege specială, ci legea în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, iar dispoziția referitoare la stagiul complet de cotizare, mai favorabilă celor care au prestat muncă în grupa I sau a II-a o anumită perioadă de timp, nu este nici ea o lege specială în sensul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, ci o prevedere derogatorie de la stagiul complet de cotizare general, conținută tot de legea generală care reglementa stabilirea și calculul pensiilor.

Dispozițiile art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse pe cale de analogie și/sau de interpretare în privința altor situații decât cele expres stabilite de legiuitor și, ca atare, nu pot fi aplicate la o normă cu caracter derogator (art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare) de la o altă normă cu caracter general și care se regăsesc deopotrivă în legea generală (drept comun) privind drepturile la pensie din sistemul public de asigurări sociale.

Pentru aceleași argumente, s-a considerat că nici dispozițiile art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu exclud de la procedura recalculării persoanele care au lucrat în fostele grupe de muncă I și a II-a și ale căror drepturi de pensie au fost stabilite în raport cu vechimea în muncă reglementată de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, deoarece această normă nu are caracter special, iar stagiul complet de cotizare și acordarea de puncte suplimentare reprezintă două probleme diferite care nu se exclud, date fiind natura și finalitatea lor.

3. Opinia Colegiului de conducere al Curții de Apel București

Colegiul de conducere al Curții de Apel București a apreciat că opinia majoritară este în acord cu litera și spiritul legii.

4. Opinia procurorului general

În primul rând, acesta apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, pentru dezlegarea acestei probleme de drept pe calea recursului în interesul legii, deoarece examenul de jurisprudență, referitor la problema de drept enunțată în sesizarea Colegiului de conducere al Curții de Apel București, a relevat că practica judiciară majoritară este unitară în sensul că persoanele care și-au desfășurat activitatea în grupe superioare de muncă, ale căror drepturi de pensie au fost recalculate în procedura prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, prin aplicarea, ca stagiu de cotizare, a vechimii în muncă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, nu pot beneficia de punctajele suplimentare prevăzute de art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, și nici de cele prevăzute de art. 169 alin (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, generalizând problema prin enunțarea acesteia ca referindu-se la posibilitatea cumulării celor două beneficii rezultate, pe de o parte, din utilizarea, în procedura de recalculare a pensiilor, ca stagiu de cotizare, a vechimii în muncă prevăzute de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare și, pe de altă parte, din aplicarea punctajului suplimentar, prevăzut de art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, și, respectiv, de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, s-a observat că opinia minoritară în care se apreciază că cele două beneficii pot fi aplicate cumulativ asupra acelorași drepturi de pensie se regăsește doar la nivelul unor complete ale secțiilor a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Curții de Apel București.

Pe fondul sesizării, procurorul general apreciază ca fiind în litera și în spiritul legii orientarea jurisprudențială circumscrisă opiniei majoritare, potrivit căreia persoanele care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977- 31 martie 2001 și pentru care, în procedura de recalculare a pensiei, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, s-a utilizat, pentru determinarea punctajului mediu anual, stagiul complet de cotizare prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, nu pot beneficia de prevederile art. II lit. a) teza I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, și nici de cele cuprinse în art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, pentru următoarele motive:

Efectul direct și imediat al aplicării, în procedura de recalculare a pensiilor, desfășurată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, ca stagiu complet de cotizare a vechimii în muncă prevăzute de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, a constat, pentru asigurații care au desfășurat activitate cel puțin 20 de ani în locuri de muncă ce se încadrau în grupa I de muncă sau cel puțin 25 de ani, în locuri care se încadrau în grupa a II-a de muncă, în majorarea punctajelor realizate, majorare determinată de împărțirea punctajelor anuale la un numitor mai mic (stagiul complet de cotizare), de 20 de ani sau de 25 de ani, după caz.

Pe de altă parte, se observă că același efect, de majorare a punctajelor realizate de asigurații care și-au desfășurat activitatea în grupele speciale de muncă în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001, îl produce și aplicarea dispozițiilor art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, respectiv art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare. În această situație, majorarea rezultă din acordarea unui număr suplimentar de puncte pentru fiecare an de spor/pentru fiecare lună de spor aferentă activității desfășurate în grupele I sau a II-a de muncă și, respectiv, dintr-o majorare a punctajelor realizate în aceste perioade.

Analizată din aceste perspective, se observă că excepția consacrată prin art. II lit. a) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, preluată cu același conținut de art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, referindu-se la situațiile în care, în procedura de recalculare a drepturilor de pensie, conform dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special, se justifică prin voința legiuitorului de a nu acorda un dublu beneficiu, fondat pe aceeași cauză (desfășurarea activității în anumite condiții), o dată prin utilizarea, la determinarea cuantumului pensiei, a unui stagiu complet de cotizare special, mai mic decât stagiul complet de cotizare general (vechimea în muncă necesară deschiderii drepturilor de pensie, în vigoare la data pensionării), iar a doua oară, prin majorarea de punctaj.

Or, rațiunile juridice care au stat la baza instituirii excepției, vizând persoanele ale căror drepturi de pensie au fost determinate, în procedura de recalculare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, pe baza vechimii în muncă prevăzute de acte normative cu caracter special, se mențin și în privința persoanelor ale căror drepturi de pensie au fost recalculate, în aceeași procedură, prin utilizarea stagiului de cotizare prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a activității desfășurate în grupele superioare de muncă (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet).

Împrejurarea că stagiul complet de cotizare, rezultat din aplicarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, nu este prevăzut într-un act normativ separat de legea generală nu poate constitui un argument pentru aplicarea soluției contrare, întrucât caracterul special al unei reglementări de drept poate îmbrăca fie forma unui act normativ distinct, fie a unor articole inserate într-o lege care are valoarea unei reglementări generale, esențial fiind ca norma să reglementeze o situație de excepție de la regula generală.

Dacă s-ar admite ca persoanele care și-au desfășurat activitatea în grupele speciale de muncă, ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 și pentru care, în procedura de recalculare a pensiei, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, s-a utilizat, în scopul determinării punctajului mediu anual, stagiul complet de cotizare prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, să beneficieze atât de stagiul redus de cotizare, cât și de majorarea de punctaj, în considerarea aceleiași perioade lucrate, s-ar ajunge la o dublă recompensă și încălcarea principiului egalității în fața legii, prin comparație atât cu persoanele pensionate, în aceeași perioadă, în baza unor acte normative speciale, cât și cu cele pensionate după data de 1 aprilie 2001, în privința cărora un atare cumul este exclus, în considerarea utilizării, la stabilirea drepturilor de pensie, a unui stagiu redus de cotizare.

5. Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat, pe fond, ca fiind conformă cu dispozițiile legale interpretarea potrivit căreia prevederea art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la stagiul complet de cotizare de 20 de ani, respectiv de 25 de ani, reprezintă o dispoziție legală cu caracter derogator în raport cu norma generală conținută de art. 8 din aceeași lege, astfel că sunt exceptați de la beneficiul majorării de punctaj prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008, aprobată prin Legea nr. 154/2009, respectiv de art. 169 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care, la recalcularea pensiei dispusă în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, au beneficiat de stagiul complet de cotizare reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977, cu modificările și completările ulterioare.

6. Înalta Curte de Casație și Justiție

Înainte de a proceda la o analiză în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, față de prevederile art. 514 coroborate cu cele ale art. 515 din Codul de procedură civilă, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, "Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești".

Art. 515 din Codul de procedură civilă prevede că "Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii".

Aceste texte de lege stabilesc mecanismul, scopul și condițiile de admisibilitate, determinând totodată aria restrictivă a examinării pe care o face instanța în soluționarea recursului în interesul legii.

Astfel, unicul și fundamentalul scop al recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești.

Spre această finalitate conduc și dispozițiile constituționale care, în reglementarea art. 126 referitor la instanțele judecătorești, prevăd expres, la alin. (3), că "Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale".

Ca urmare, dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, cu privire la admisibilitatea recursului în interesul legii, se circumscriu cerinței existenței unei practici judiciare neunitare.

Obiectul recursului în interesul legii în prezenta cauză privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009, și art. 169 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la persoanele care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977- 31 martie 2001 și pentru care, în procedura de recalculare a pensiei, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, s-a utilizat, pentru determinarea punctajului mediu anual, ca stagiu complet de cotizare, vechimea în muncă prevăzută de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, cu modificările și completările ulterioare.

Din examinarea soluțiilor pronunțate de instanțele judecătorești s-a relevat existența a două opinii diferite în problema de drept expusă, cu observația că orientarea minoritară a fost identificată exclusiv la nivelul unor complete de judecată din cadrul secțiilor a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale ale Curții de Apel București.

La dosarul cauzei au fost depuse Adresa nr. 1/14.084/S7 din 29 septembrie 2014 a Secției a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale din cadrul Curții de Apel București, precum și Hotărârea nr. 267 din data de 9 octombrie 2014 a Colegiului de conducere a Curții de Apel București, care atestă împrejurarea că, în prezent, singura secție care judecă în această materie, în cadrul instanței, este Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, iar judecătorii din cadrul acestei secții care susțineau punctul de vedere minoritar s-au raliat la opinia majoritară, astfel că nu mai există practică neunitară la nivelul acestei curți de apel.

Cum, la momentul sesizării, practica neunitară s-a evidențiat exclusiv la nivelul Curții de Apel București, iar ulterior a intervenit unificarea practicii judiciare la această curte de apel în acord cu orientarea majoritară a jurisprudenței, se constată că în prezent nu mai există practică divergentă.

Or, una dintre condițiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, instituită prin art. 515 din Codul de procedură civilă și enunțată, de altfel, și în art. 514 din Codul de procedură civilă, se referă tocmai la soluționarea diferită a unor probleme de drept de către instanțele judecătorești, care să necesite intervenirea mecanismului recursului în interesul legii pentru a unifica o practică divergentă existentă.

Față de cele menționate se constată că, în acest caz, condiția de admisibilitate referitoare la soluționarea diferită a unor probleme de drept nu este îndeplinită.