Ordinul MECT nr. 1441/2015 - abrogarea unor ordine pentru aprobarea unor norme de metrologie legală NML CEE

MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI TURISMULUI

ORDIN

privind abrogarea unor ordine pentru aprobarea unor norme de metrologie legală NML CEE

Având în vedere necesitatea transpunerii prevederilor art. 2, 3, art. 5 alin. (2) şi art. 6 alin. (2) şi (3) din Directiva 2011/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2011 de abrogare a Directivelor 71/317/CEE, 71/347/CEE, 71/349/CEE, 74/148/CEE, 75/33/CEE, 76/765/CEE, 76/766/CEE şi 86/217/CEE ale Consiliului privind metrologia,

în temeiul art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul economiei, comerţului si turismului emite următorul ordin:

Art. 1. — Începând cu data de 1 decembrie 2015 se abrogă următoarele ordine:

— Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 406/2001 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE „NML CEE-71/347 Măsurarea masei hectolitrice CEE a cerealelor”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 18 ianuarie 2002, cu completările ulterioare;

— Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 139/2002 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE „NML CEE — 75/33 Contoare de apă rece”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 14 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare;

— Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 389/2001 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE „NML CEE-76/765 Alcoolmetre şi areometre pentru alcool”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 11 ianuarie 2002;

— Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 400/2001 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE „NML CEE-76/766 Tabele alcoolmetrice”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 11 ianuarie 2002;

— Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 356/2001 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE „NML CEE 86/217 Manometre pentru măsurarea presiunii în pneurile vehiculelor cu motor”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 23 ianuarie 2002;

— Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 181/2002 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE „NML CEE — 71/317 Greutăţi de exactitate medie cu valoare nominală de 5 kg ... 50 kg (paralelipipedice) şi cu valoare nominală de 1 g ... 10 kg (cilindrice)”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 21 august 2002, şi

— Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 183/2002 privind aprobarea Normei de metrologie legală CEE „NML CEE-74/148 Greutăţi de exactitate superioară cu valoare nominală de 1 mg ... 50 kg”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 21 august 2002.

Art. 2. — Aprobările de model CEE şi certificatele de aprobare de model CEE emise până la 30 noiembrie 2015 în baza normelor de metrologie legală CEE: „NML CEE-71/347 Măsurarea masei hectolitrice CEE a cerealelor”, „NML CEE-75/33 Contoare de apă rece”, „NML CEE-76/765 Alcoolmetre şi areometre pentru alcool” şi „NML CEE 86/217 Manometre pentru măsurarea presiunii în pneurile vehiculelor cu motor” rămân valabile până la data expirării valabilităţii acestora.

Art. 3. — Greutăţile în conformitate cu Norma de metrologie legală „NML CEE-71/317 Greutăţi de exactitate medie cu valoare nominală de 5 kg ... 50 kg (paralelipipedice) şi cu valoare nominală de 1 g ... 10 kg (cilindrice)”, aprobată prin Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 181/2002, şi greutăţile în conformitate cu Norma de metrologie legală „NML CEE-74/148 Greutăţi de exactitate superioară cu valoare nominală de 1 mg ... 50 kg”, aprobată prin Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 183/2002, pot face obiectul verificării iniţiale CEE, în conformitate cu art. 15—19 din Hotărârea Guvernului nr. 1.055/2001 privind condiţiile de introducere pe piaţă a mijloacelor de măsurare, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 30 noiembrie 2025.

Art. 4. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul economiei, comerţului şi turismului, 

Mihai Tudose

Bucureşti, 17 noiembrie 2015.

Nr. 1.441.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MECT nr. 1441/2015 - abrogarea unor ordine pentru aprobarea unor norme de metrologie legală NML CEE