Ordinul MMAP nr. 1733/2015 - modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 576/2009 pentru aprobarea Metodologiei, criteriilor de atestare şi a Comisiei de atestare a persoanelor fizice şi juridice..

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR Şl PĂDURILOR

ORDIN

privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 576/2009 pentru aprobarea Metodologiei, criteriilor de atestare şi a Comisiei de atestare a persoanelor fizice şi juridice care realizează proiectarea de drumuri forestiere

Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei politici şi strategii în silvicultură nr. 164.241 din 7 august 2015, ţinând cont de prevederile art. 85 din Legea nr. 46/2008 — Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului

Mediului, Apelor şi Pădurilor,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:

Art. I. — Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 576/2009 pentru aprobarea Metodologiei, criteriilor de atestare şi a Comisiei de atestare a persoanelor fizice şi juridice care realizează proiectarea de drumuri forestiere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 28 septembrie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2. — Direcţia de specialitate cu atribuţii în domeniul

accesibilizării fondului forestier naţional din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.”

2. în metodologie, la articolul 4, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,b) să aibă experienţă de minimum 3 ani în proiectarea de drumuri forestiere sau în elaborarea a cel puţin 5 studii de fezabilitate/documentaţii de avizare a lucrărilor de intervenţii/proiecte tehnice de drumuri forestiere.”

3. în metodologie, la articolul 5 alineatul (1), literele b) şi

c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,b) să aibă ca obiect de activitate ingineria şi consultanţa tehnică;

c) să aibă încheiat un contract individual de muncă pe durată nedeterminată/o convenţie civilă de prestări servicii, cu o persoană fizică atestată pentru proiectarea de drumuri forestiere;”.

4. în metodologie, articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 8. — Documentele necesare atestării persoanelor fizice sunt următoarele:

a) cerere pentru atestare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;

b) actul de identitate al solicitantului, în copie;

c) curriculum vitae;

d) lista documentaţiilor tehnico-economice realizate prin forţe proprii sau în colaborare, din care să rezulte experienţa prevăzută la art. 4 lit. b);

e) diploma de licenţă cu foaia matricolă prin care se atestă că solicitantul a urmat cursul de drumuri forestiere sau drumuri, în copie;

f) extras de pe carnetul de muncă, în copie, sau un alt document din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 4 lit. b);

g) certificatul de cazier judiciar;

h) documentul care dovedeşte achitarea tarifului stabilit pentru atestare, potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) si (2).”

5. în metodologie, articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 9. — Documentele necesare în vederea atestării persoanelor juridice sunt următoarele:

a) cerere pentru atestare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3;

b) actul de identitate al reprezentantului legal al persoanei juridice, în copie;

c) memoriu de activitate care să conţină: lista principalelor documentaţii executate în domeniul proiectării de drumuri forestiere, personalul tehnic şi economic angajat şi experienţa acestuia, lista mijloacelor tehnice deţinute pentru proiectarea de drumuri forestiere, în special a celor necesare pentru măsurătorile de teren, în stare de funcţionare;

d) certificatul de înregistrare la registrul comerţului sau, după caz, un document echivalent eliberat de autoritatea competentă în ţara de origine membră a Uniunii Europene, însoţit de traducerea în limba română, în copie;

e) contractul individual de muncă pe durată nedeterminată sau convenţia civilă pentru persoanele fizice atestate, conform art. 5 alin. (1) lit. c), în copie;

f) atestatul persoanei fizice care îndeplineşte condiţia de angajat/administrator/asociat la persoana juridică, în copie.

g) documentul care dovedeşte achitarea tarifului stabilit pentru atestare, potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) şi (2).”

6. în metodologie, la articolul 10, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 10. — (1) Documentele prevăzute la art. 8 şi 9 se depun prin delegat sau se trimit prin poştă, în dosare de atestare cu menţiunea «Pentru comisia de atestare în proiectarea de drumuri forestiere», la sediul Regiei Naţionale a Pădurilor -Romsilva, str. Petricani nr. 9A, sectorul 2, cod 023841, Bucureşti şi se înregistrează într-un registru special al Comisiei de atestare.

(4) Rezultatele analizării dosarelor se consemnează în procesul-verbal de şedinţă sub forma «admis/respins» şi se comunică în scris de către secretariatul comisiei solicitanţilor, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data analizării, cu motivarea respingerii dacă este cazul.”

7. în metodologie, articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 11. —în termen de 30 de zile de la data şedinţei de atestare, persoanele fizice şi juridice îndreptăţite primesc certificatul de atestare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4.”

8. în metodologie, articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 12. — Persoanele fizice atestate sunt obligate să îşi confecţioneze parafa având dimensiunile 7 cm/4 cm, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, şi să înainteze Comisiei de atestare specimenul acesteia în cadrul unei declaraţii pe propria răspundere al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6.”

9. în metodologie, la articolul 13, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 13. — (1) Comisia de atestare este formată din 7 membri care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 85 alin. (4) din Legea nr. 46/2008 — Codul silvic, republicată.

[...]

(3) Secretariatul Comisiei de atestare este asigurat de reprezentantul Regiei Naţionale a Pădurilor— Romsilva, acesta având si calitatea de membru al Comisiei de atestare.”

10. In metodologie, la articolul 14, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,c) semnează, în conformitate cu hotărârile Comisiei de atestare, certificatele de atestare, precum şi corespondenţa Comisiei de atestare.”

11. în metodologie, la articolul 19, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 19. — (1) Contestaţiile împotriva deciziilor Comisiei de atestare se depun în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea rezultatelor şi se adresează conducătorului direcţiei de specialitate cu atribuţii în domeniul accesibilizării fondului forestier naţional din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, care le şi soluţionează.”

12. în metodologie, la articolul 21, literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,b) să parafeze documentaţiile tehnico-economice pe care le elaborează în domeniul proiectării de drumuri forestiere, prin aplicarea parafei prevăzute la art. 12;

c) să informeze comisia cu privire la orice schimbare în urma căreia condiţiile iniţiale de acordare a atestatului nu mai sunt îndeplinite.”

13. în metodologie, articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 25. — Certificatul de atestare al persoanelor fizice şi juridice se retrage în următoarele cazuri:

a) când a fost suspendat de două ori, iar a treia oară se săvârşesc abateri similare celor pentru care s-au dispus suspendările anterioare ale acestuia;

b) când persoanele fizice atestate semnează şi parafează documentaţii pe care nu le-au elaborat, precum şi atunci când elaborează documentaţii pentru domenii de activitate în care nu au fost atestate;

c) când persoanele fizice şi cele juridice atestate îşi continuă activitatea în perioada de suspendare a certificatului de atestare.”

14. în metodologie, articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 27. — (1) Certificatele de atestare ale persoanelor fizice sunt valabile pentru o perioadă nedeterminată.

(2) Certificatele de atestare ale persoanelor juridice sunt valabile pentru o perioadă de 5 ani, cu condiţia îndeplinirii cu continuitate a cerinţelor prevăzute la art. 5.

(3) în cazul persoanelor juridice atestate care au solicitat şi obţinut viza anuală, perioada de valabilitate a certificatelor de atestare prevăzută la alin. (2) începe de la 1 ianuarie a anului imediat următor anului în care a fost obţinută viza.”

15. în metodologie, articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 28. — O persoană fizică atestată poate desfăşura activităţi în domeniul proiectării de drumuri forestiere în cadrul a cel mult două persoane juridice atestate.”

16. în metodologie, la articolul 30, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 30. — (1) Degradarea, distrugerea sau pierderea certificatului de atestare ori a parafei se declară, în scris, la Comisia de atestare în termen de 48 de ore de la constatare şi totodată va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a lll-a, de către persoana în cauză.”

17. în metodologie, la articolul 30, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) în cazul în care persoana fizică/juridică atestată îşi schimbă numele/denumirea, aceasta solicită Comisiei de atestare un nou certificat, anexând la cerere certificatul de atestare iniţial, în original, documentul care justifică schimbarea numelui/denumirii, în copie, precum şi o declaraţie pe propria răspundere pentru confecţionarea unei noi parafe în cazul persoanelor fizice, dacă este cazul.”

18. în metodologie, la articolul 31, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 31. — (1) Tariful pentru atestare se stabileşte diferenţiat pentru persoanele fizice şi juridice, astfel: 300 lei pentru persoanele fizice şi 600 lei pentru persoanele juridice.

[...]

(3) Sumele încasate din tarifele prevăzute la alin. (1) sunt destinate acoperirii cheltuielilor referitoare la organizarea şi funcţionarea Comisiei de atestare, decontării cheltuielilor de deplasare şi plăţii indemnizaţiei de participare a membrilor Comisiei de atestare.”

19. în metodologie, articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 32. —Anexele nr. 1—6 fac parte integrantă din prezenta metodologie.”

20. Anexele nr. 15 la metodologie se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1—5, care fac parte integrantă din prezentul ordin.

21. După anexa nr. 5 la metodologie se introduce o nouă anexă, anexa nr. 6, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 6, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Gratiela Leocadia Gavrilescu

Bucureşti, 6 noiembrie 2015.

Nr. 1.733.

Anexele Nr. 1-6

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MMAP nr. 1733/2015 - modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 576/2009 pentru aprobarea Metodologiei, criteriilor de atestare şi a Comisiei de atestare a persoanelor fizice şi juridice..