Decizia CCR nr. 692 din 27.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 630 alin. (2) din Codul civil

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 630 alin. (2) din Codul civil, excepție ridicată de Sanda-Puica Șerban în Dosarul nr. 40.564/301/2012/a1 al Judecătoriei Sectorului 3 București și care constituie obiectul Dosarului nr. 398D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspunde autoarea excepției, personal. De asemenea, pentru partea Societatea Comercială Maraton 92 Impex - S.R.L. din București răspunde domnul avocat Dumitru Rădescu, în calitate de apărător ales, cu delegație depusă la dosarul cauzei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia, reiterând cele expuse pe larg în motivarea scrisă a excepției de neconstituționalitate, aflată la dosar.

4. Apărătorul părții Societatea Comercială Maraton 92 Impex - S.R.L. din București solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, în principal ca inadmisibilă, având în vedere obiectul cauzei și, în subsidiar, ca neîntemeiată, arătând că nu sunt nesocotite prevederile din Legea fundamentală invocate. Depune note scrise în susținerea celor solicitate.

5. Reprezentantul Ministerului Public consideră că excepția de neconstituționalitate întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992. Pe fondul excepției, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia. Precizează că textul de lege criticat consacră o limitare judiciară a dreptului de proprietate, care îndeplinește condițiile de rezonabilitate și proporționalitate dezvoltate de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Arată că, atunci când prejudiciul este minor, judecătorul poate aprecia și stabili o despăgubire proporțională. Dacă s-ar nega această posibilitate a instanței, ar fi negat însuși rolul justiției în statul de drept.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Decizia civilă nr. 2.956R din 21 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 40.564/301/2012/a1, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 630 alin. (2) din Codul civil. Excepția a fost ridicată de Sanda-Puica Șerban într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea cererii formulate de Societatea Comercială Maraton 92 Impex - S.R.L. din București prin care s-a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să suplinească acordul pârâților pentru schimbarea destinației unui imobil. Excepția a fost ridicată în Dosarul nr. 40.564/301/2012/a1 al Judecătoriei Sectorului 3 București și a fost, inițial, respinsă, ca inadmisibilă, de această instanță. Împotriva încheierii de respingere a fost formulat recurs, admis de Tribunalul București care, prin decizia menționată, a sesizat Curtea Constituțională.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată, în esență, că de dreptul de proprietate trebuie să se bucure în egală măsură toți deținătorii de spații de locuit în același imobil, altminteri fiind încălcat principiul egalității. Precizează că restrângerea dreptului, pentru a fi permisă în condițiile art. 53 din Constituție, trebuie să fie temporară, or activitatea firmei care dorește să își stabilească sediul social în apartamentul situat sub apartamentul autoarei excepției presupune acte cu caracter de repetitivitate și continuitate. Susține că se aduce atingere dreptului său de proprietate, întrucât, deși prevederile constituționale obligă toți proprietarii de apartamente la protejarea mediului înconjurător, acesta ar fi afectat prin desfășurarea de către reprezentantul societății comerciale a unei activități pe care autoarea excepției o consideră prejudiciabilă, ca urmare a faptului că în apartament ar urma să lucreze un număr mare de angajați. De asemenea, ar tulbura peste măsură folosința apartamentului său, ca atribut al dreptului de proprietate. În opinia autoarei excepției, este neconstituțional ca o instanță de judecată să procedeze la limitarea dreptului de proprietate prin încuviințarea desfășurării activității prejudiciabile de către o societate comercială, întrucât aceasta echivalează cu o ingerință a unei autorități publice în dreptul de proprietate privată. Arată că, potrivit doctrinei, "atunci când restabilirea situației anterioare nu mai este posibilă sau când în raport cu necesitatea sau utilitatea desfășurării activității prejudiciabile daunele ar fi minore, daunele-interese vor fi dispuse ca unic remediu, însă regula care trebuie urmată în stabilirea ordinii remediilor procesuale este aceea că restabilirea situației anterioare are prioritate, și nu neapărat obținerea unei compensații a prejudiciului". Autoarea excepției mai subliniază că în speță nu este vorba despre un prejudiciu minor.

8. Tribunalul București - Secția a IV-a civilă consideră că textul de lege criticat nu este neconstituțional, întrucât are în vedere un prejudiciu minor cauzat prin desfășurarea activității respective, care nu este de natură să afecteze în mod esențial viața privată și familială sau dreptul de proprietate al celor ce locuiesc în vecinătate și care este acoperit prin acordarea de despăgubiri corespunzătoare. Precizează, totodată, că art. 630 din Codul civil reglementează în mod expres o limită judiciară adusă dreptului de proprietate în scopul apărării drepturilor altor persoane, fiind, ca atare, respectate dispozițiile art. 53 din Constituție.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului consideră că art. 630 alin. (2) din Codul civil nu contravine dispozițiilor constituționale invocate. Precizează că sintagma "Depășirea inconvenientelor normale ale vecinătății" prevăzută în denumirea art. 630 din Codul civil presupune în sarcina fiecărui vecin obligația de a suporta anumite inconveniente, inclusiv prejudiciile minore și, în mod implicit, obligația de a exercita propriul drept de proprietate astfel încât să nu se cauzeze vecinilor inconveniente mai mari decât cele normale sau prejudicii majore. Arată că proprietarul care, prin activitatea desfășurată, creează vecinului prejudicii va fi nevoit să le repare, respectându-se astfel prevederile art. 44 alin. (1), (2) și (7) din Constituție. Observă că niciunul dintre drepturile invocate de autoarea excepției nu este un drept absolut, ci este susceptibil de anumite restrângeri, justificate în condițiile art. 53 din Constituție.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, notele scrise depuse la dosar și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 630 alin. (2) din Codul civil, care au următorul conținut: "În cazul în care prejudiciul cauzat ar fi minor în raport cu necesitatea sau utilitatea desfășurării activității prejudiciabile de către proprietar, instanța va putea încuviința desfășurarea acelei activități. Cel prejudiciat va avea însă dreptul la despăgubiri."

14. În opinia autoarei excepției, textul de lege criticat contravine prevederilor din Constituție cuprinse la art. 26 "Viața intimă, familială și privată", art. 44 "Dreptul de proprietate privată" și art. 53 "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți". Invocă, de asemenea, art. 8 "Dreptul la respectarea vieții private și de familie" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 "Protecția proprietății" din Primul Protocol adițional la aceeași convenție, precum și art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit căruia "nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei și reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri".

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că art. 630 alin. (2) din Codul civil, criticat în cauza de față, modulează ipoteza prevăzută la alineatul precedent din același articol, care are în vedere situația în care proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său de proprietate, inconveniente mai mari decât cele normale în relațiile de vecinătate. Dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate stabilesc că, în cazul în care prejudiciul cauzat este minor în raport cu necesitatea sau utilitatea desfășurării activității prejudiciabile de către proprietar, instanța va putea încuviința desfășurarea acelei activități, iar cel prejudiciat va avea dreptul la despăgubiri.

16. Autoarea excepției susține, în esență, că sunt încălcate prevederile Constituției referitoare la garantarea și ocrotirea proprietății private, apreciind că este neconstituțional ca o instanță de judecată să procedeze la limitarea dreptului său de proprietate prin încuviințarea desfășurării unei activității prejudiciabile într-un apartament învecinat cu cel în care aceasta locuiește.

17. Curtea reține că, potrivit art. 555 din Codul civil, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Conținutul juridic al dreptului de proprietate cuprinde posesia, folosința și dispoziția, atribute care configurează puterea pe care proprietarul o are asupra lucrului. Față de susținerile autoarei excepției, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 44 din Constituție. Dispoziția legală supusă controlului de constituționalitate nu face altceva decât să configureze exercitarea folosinței bunului, ca atribut al dreptului de proprietate. Curtea observă că, în motivarea criticii de neconstituționalitate formulate, autoarea excepției pornește de la premisa absolutizării prerogativelor dreptului de proprietate. Or, atât din propria sa jurisprudență, cât și din cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, se desprinde ideea că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, conținutul și limitele sale fiind stabilite prin lege, în considerarea funcției pe care acesta o are în ansamblul societății.

18. Curtea reține că, potrivit art. 44 din Constituție, legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat dreptul de proprietate. În acest sens, elocventă este Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993. De asemenea, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, Curtea a statuat că, în temeiul art. 44 din Constituție, legiuitorul ordinar este competent să fixeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

19. Curtea observă că art. 44 alin. (1) din Constituție cuprinde o dispoziție expresă în temeiul căreia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. Condiția esențială este, așa cum s-a precizat și mai sus, ca prin asemenea limitări să nu se aducă atingere esenței dreptului, să nu fie anihilat însuși dreptul de proprietate. Din această perspectivă, Curtea va analiza dacă soluția legislativă criticată reprezintă o limitare a dreptului fundamental invocat și dacă limitarea este justificată.

20. În ce privește primul aspect analizat, Curtea constată că prin Codul civil se reglementează trei tipuri de limitări permise ale dreptului de proprietate privată, care sunt detaliate în cap. III al acestuia "Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată", cuprins în titlul II "Proprietatea privată" al Cărții a III-a "Despre bunuri". Este vorba despre limite legale - stabilite prin acte normative cu forță de lege, limite convenționale - fixate prin anumite acte juridice și limite judiciare - instituite pe cale judecătorească. Prezenta excepție de neconstituționalitate vizează această ultimă categorie de limitări, pe care Codul civil le acceptă în condițiile "depășirii inconvenientelor normale ale vecinătății".

21. În ce privește cea de-a doua problemă, referitoare la verificarea justificării limitării dreptului de proprietate, Curtea Constituțională va avea în vedere un "test" de proporționalitate structurat, posibilitatea limitării drepturilor fundamentale fiind condiționată de îndeplinirea anumitor cerințe (a se vedea, pentru o abordare similară, Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iunie 2013, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, sau Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014). Astfel, Curtea va efectua testul de proporționalitate în scopul stabilirii existenței unui corect echilibru între interesele în concurs. În acest sens, Curtea urmează să analizeze dacă limitele impuse de legiuitor în interiorul dreptului de proprietate al proprietarului obligat să își exercite prerogativa folosinței cu acceptarea limitării acesteia în scopul exercitării de către proprietarul vecin a unei activități prejudiciabile reprezintă o limitare rezonabilă. Concret, Curtea va analiza dacă limitarea prerogativei folosinței are un scop legitim, dacă este o măsură adecvată, dacă este necesară și dacă asigură un just echilibru între interesele în dispută.

22. Curtea reține că, în vederea realizării testului de proporționalitate, trebuie, mai întâi, să stabilească scopul urmărit de legiuitor prin textul de lege criticat și dacă acesta este legitim, întrucât testul de proporționalitate se va putea raporta doar la un scop legitim. Sub acest aspect, Curtea reține că legiuitorul a avut în vedere realitatea că apariția unor inconveniente este inerentă raporturilor de vecinătate între mai mulți proprietari, astfel că prevederile art. 630 din Codul civil își propun să ofere soluții, prin intermediul judecătorului, pentru armonizarea intereselor contrarii intervenite în cadrul raporturilor de vecinătate. Această opțiune legislativă are la bază principiul statuat de prevederile art. 44 alin. (7) din Constituție, potrivit căruia dreptul de proprietate obligă inclusiv la respectarea sarcinilor privind asigurarea bunei vecinătăți, textul de lege menționat având în vedere ipoteza depășirii "inconvenientelor normale" ale vecinătății.

23. Cu privire la cea de-a doua condiție, Curtea reține că dispozițiile art. 630 alin. (2) din Codul civil creează un cadru adecvat restabilirii normalității în ce privește relațiile de vecinătate, precizând că, în cazul în care prejudiciul cauzat ar fi minor în raport cu necesitatea sau utilitatea desfășurării activității prejudiciabile de către proprietar, instanța va putea încuviința desfășurarea acelei activități. Prin urmare, măsura luată este adecvată, limitarea operată fiind adaptată scopului urmărit și fiind aptă să îndeplinească exigențele acestuia.

24. Curtea reține, în același timp, că limitarea impusă este necesară în vederea realizării scopului legitim arătat, respectiv prevenirea apariției unor conflicte în cadrul raporturilor de vecinătate între mai mulți proprietari, prin reglementarea unor soluții normative apte să aplaneze eventualele dispute locative.

25. În ce privește îndeplinirea cerinței ca măsura adoptată să asigure un just echilibru între interesele în dispută, Curtea constată că textul de lege criticat nu consacră o limitare disproporționată în raport cu obiectivul urmărit, respectiv concilierea intereselor contrarii ale celor doi proprietari. Curtea observă că, într-adevăr, proprietarul afectat este stânjenit în exercitarea folosinței bunului propriu de modul în care celălalt proprietar al fondului vecin înțelege să își folosească bunul. Dar textul de lege criticat prevede că, în această situație, cel prejudiciat va avea dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul suferit. Instanța de judecată sesizată este competentă să aprecieze cu privire la gradul și gravitatea depășirii "inconvenientelor normale" ale vecinătății, prin raportare la starea de fapt particulară, caracteristică fiecărei situații reclamate în parte, în funcție de circumstanțele specifice, urmând ca prin hotărârea pe care o va pronunța să echilibreze ansamblul relațiilor de vecinătate în dispută și să aplaneze situația conflictuală apărută. Prin urmare, prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate asigură menținerea unui raport de proporționalitate între restrângerea introdusă și scopul urmărit. Din această perspectivă, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia judecătorul nu ar avea posibilitatea de a stabili corect dacă prejudiciul cauzat de proprietarul vecin corespunde noțiunii de "minor" prevăzută de textul de lege criticat. Dimpotrivă, aprecierea judecătorului reprezintă cea mai obiectivă modalitate de dimensionare, în baza probatoriului administrat, a prejudiciului și, în funcție de rezultat, de încadrare în ipotezele reglementate în art. 630 din Codul civil. În contextul garanțiilor de independență și imparțialitate conferite de art. 124 din Constituție, tot judecătorul va fi cel care va determina caracterul necesar sau util al desfășurării activității prejudiciabile la care face referire alin. (2) al art. 630 din Codul civil.

26. În consecință, reglementarea, în sarcina unuia dintre proprietari, a obligației de a suporta limitarea exercitării plenitudinii atributelor dreptului de proprietate, cu referire specială la prerogativa folosinței, reprezintă într-adevăr o limitare a dreptului de proprietate, care este realizată însă cu respectarea cerințelor prevăzute de Constituție. Din considerentele mai sus prezentate, rezultă că prin textul de lege criticat se realizează doar o reconfigurare a exercițiului dreptului de proprietate, care devine grevat de sarcina acceptării desfășurării de către proprietarul vecin a activității prejudiciabile, compensată însă potrivit art. 630 alin. (2) din Codul civil prin despăgubirile acordate de instanță.

27. În fine, un raționament similar conduce la concluzia că nu poate fi reținută nici critica referitoare la pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale și convenționale care consacră dreptul la protecția vieții intime, familiale și private. Curtea reține că dreptul la viață intimă, familială și privată, astfel cum este reglementat în art. 26 din Constituție și în art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prezintă o latură activă, constând în obligația autorităților statului de a face posibilă exercitarea efectivă a acestuia și o latură pasivă, pusă în evidență prin obligația ce incumbă autorităților, dar și tuturor celorlalte subiecte de drept, de a respecta dreptul în discuție, abținându-se de la orice acțiune care ar fi de natură să aducă atingere acestuia. Limitarea acestui drept este însă justificată, în baza acelorași rațiuni prezentate mai sus.