Decizia CCR nr. 510 din 7.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 200 alin. (1)-(3) şi (6) raportat la art. 194 şi 195 din C. pr. civ.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (1)--(3) și (6) raportat la art. 194 și 195 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Fábián István-Árpád și Fabian Marie în Dosarul nr. 11.197/117/2013/a1 al Tribunalului Cluj - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 237D/2014.

2. La apelul nominal răspunde pentru autorii excepției de neconstituționalitate doamna avocat Kapcza Mikolt Krisztina din Baroul Cluj, cu împuternicire depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 585D/2014, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (1)-(3) și (6) raportat la art. 194 și 195 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Beke Francisc în Dosarul nr. 18.417/211/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

4. La apelul nominal răspunde pentru autorul excepției de neconstituționalitate doamna avocat Kapcza Mikolt Krisztina din Baroul Cluj, cu împuternicire depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 237D/2014 și nr. 585D/2014, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

6. Reprezentantul autorilor excepției arată că nu se opune conexării dosarelor.

7. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexare.

8. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 585D/2014 la Dosarul nr. 237D/2014, care este primul înregistrat.

9. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. Menționează că susține excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, dar motivarea poate fi extinsă. în acest sens, arată că textele legale criticate contravin art. 16, 20, 21 și 24 din Constituție. Susține că, deși prin art. 200 din codul de procedură civilă se urmărește disciplinarea părților în proces, această dispoziție legală contravine principiilor constituționale menționate, întrucât pentru elemente neesențiale, externe acțiunii civile, distincte de cele cuprinse în art. 196 din Codul de procedură civilă, se poate ajunge la anularea cererii de chemare în judecată. Astfel, pentru lipsa unor elemente, cum ar fi contul bancar sau lipsa unui exemplar al acțiunii introductive, care pot fi complinite la primul termen de judecată, se ajunge la prelungirea nejustificată a procesului. În al doilea rând, arată că reclamantul este lipsit de dreptul de apărare față de anularea cererii de chemare în judecată, deoarece aceasta se judecă în camera de consiliu, fără citarea părților, astfel încât acesta nu poate cunoaște analiza instanței. Mai arată că prin soluționarea cererii de reexaminare nu se discută legalitatea măsurii. În acest caz, instanța face doar o "contabilitate" dacă cerința a fost îndeplinită, fără să cerceteze dacă cerința era una justificată, legală, abuzivă sau discreționară. Mai arată că prin dispozițiile legale criticate se încalcă egalitatea părților în fața justiției, deoarece elementele sunt prevăzute sub sancțiunea nulității relative, pârâtul putând să le invoce sau nu în cursul procesului. Mai pune în vedere un aspect care a apărut în practică și care nu este menționat în motivarea excepției de neconstituționalitate, respectiv faptul că art. 194 din Codul de procedură civilă privește date cu caracter personal ale părților care ajung în posesia altor persoane. Astfel nu se garantează protecția unor date cu caracter personal.

10. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, Decizia nr. 235 din 15 aprilie 2014 prin care Curtea Constituțională a constatat constituționalitatea dispozițiilor criticate prin raportare la critici similare. Curtea a statuat că prin procedura regularizării cererii introductive se urmărește asigurarea celerității procesului, permițând astfel o bună desfășurare a judecății într-un termen optim și previzibil.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

11. Prin încheierea din 19 februarie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 11.197/117/2013/a1 și prin Sentința civilă nr. 14.426 din 6 noiembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 18.417/211/2013, Tribunalul Cluj - Secția civilă, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca au sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (1)-(3) și (6) raportat la art. 194 și 195 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Fábián István-Árpád și Fabian Marie și, respectiv, de Beke Francisc într-o cauza având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare formulate împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât în baza art. 200 alin. (1) se poate ajunge la anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa unor elemente neesențiale, externe acțiunii în sine, pentru diverse lipsuri, cum ar fi cont bancar reclamant, înscrisuri depuse în probațiune. Astfel, unele lipsuri care ar putea fi corectate și complinite pe loc atrag lungi corespondențe cu pierderea timpului și prelungirea procesului mai multe luni, ceea ce duce la încălcarea dreptului de soluționare a procesului într-un termen rezonabil. Așadar, introducerea regularizării pentru asemenea elemente - în loc să asigure rezolvarea cererii într-un termen rezonabil - duce tocmai la încălcarea gravă a acestui principiu. împrejurarea că, teoretic, reclamantul are posibilitatea de a introduce din nou cererea nu este de natură să înlăture încălcarea acestui principiu, dat fiind că dreptul său este prejudiciat prin trecerea timpului.

13. Mai susțin că reclamantul este lipsit de apărare, întrucât încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată nu se motivează. De asemenea, în procedura reexaminării nu s-a prevăzut posibilitatea controlului de legalitate a măsurii, ci doar verificarea îndeplinirii formale a unor cerințe care pot fi discreționare și abuzive. Mai arată că se încalcă principiul egalității în față justiției prin aceea că instanța - care ar trebui să fie imparțială - apare ca primul "apărător" al pârâtului. Susțin, de asemenea, faptul că termenul "de îndată" din art. 200 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu este definit de Codul de procedură civilă și, astfel, nu există, în fapt, niciun termen precis determinat în care judecătorul face verificarea acțiunii. În practică, există un termen de recomandare, stabilit de calculator la momentul înregistrării cauzei, în funcție de gradul de încărcare a instanței. Prin urmare, acest termen este chiar echivalentul termenului stabilit anterior de calculator ca primul termen de judecată. În prezent, acesta a devenit doar un termen de recomandare pentru verificarea cererii și comunicarea lipsurilor cererii către reclamant.

14. Tribunalul Cluj - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Procedura prevăzută de dispozițiile legale criticate are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părților din proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil. De asemenea, a urmărit să evite încărcarea instanțelor cu cereri de chemare în judecată informe, a căror instrumentare implică cheltuieli inutile atât pentru părți, cât și pentru instanță. Dispozițiile legale criticate se aplică în aceeași măsură persoanelor aflate în aceeași situație juridică, astfel încât principiul constituțional al egalității în fața legii nu este încălcat. Nici dispozițiile art. 24 din Legea fundamentală referitoare la dreptul la apărare nu sunt încălcate, deoarece din art. 200 din Codul de procedură civilă nu rezultă că încheierea de anulare nu se motivează; aceasta, raportat la chestiunile puse în discuție până la acel moment, se motivează, firesc, mai succint. De asemenea, reclamantul are la dispoziție cererea de reexaminare, prin intermediul căreia se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condițiilor de formă.

15. Judecătoria Cluj-Napoca opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Procedura prevăzută de dispozițiile legale criticate are drept scop învestirea instanței cu o cerere de chemare în judecată completă, care să conțină toate elementele necesare desfășurării judecății și, astfel, procedura de judecată să fie scurtată, din momentul în care dosarul primește primul termen de judecată și până la momentul pronunțării hotărârii. în același timp, accesul liber la justiție nu este îngrădit, deoarece reclamantul are posibilitatea în orice moment să formuleze o nouă cerere de chemare în judecată, pe de o parte, iar, pe de altă parte, doar cererile neconforme sunt anulate, nu și cele care pot duce la continuarea judecății.

16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

17. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale sunt constituționale și menționează jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014 și Decizia nr. 235 din 15 aprilie 2014.

18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorilor excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 200 alin. (1)-(3) și (6) din Codul de procedură civilă prin raportare la dispozițiile art. 194 - Cuprinsul cererii de chemare în judecată și art. 195 - Numărul de exemplare din același cod, texte de lege care au următorul cuprins:

- Art. 200 alin. (1)-(3) și (6): "(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.

(2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

[...]

(6) Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).";

- Art. 194. - Cuprinsul cererii de chemare în judecată:

"Cererea de chemare în judecată va cuprinde:

a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul:

b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151. se va alătura cererii;

c) obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, strada și numărul, iar în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris îh cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar îh cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt;

d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea;

e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. în cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;

f) semnătura.";

-Art. 195. - Numărul de exemplare: "Cererea de chemare în judecată se va face în numărul de exemplare stabilit la art. 149 alin. (1)."

21. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile din Constituție ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, astfel cum aceste din urmă texte se interpretează potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție și prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

22. Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014, Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014, sau prin Decizia nr. 235 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 3 iulie 2014, Curtea a constatat că dispozițiile art. 200 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.

23. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că procedura prevăzută de dispozițiile legale criticate are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părților din proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită și de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai mult, instanța de judecată se pronunță asupra unei probleme care privește exclusiv buna administrare a justiției.

24. Procedura regularizării cererii introductive se întemeiază și pe soluția de principiu consacrată de art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.

25. Curtea a mai constatat că prevederile textului de lege criticat dispun în legătură cu necesitatea verificării cererii de chemare în judecată de către completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, precum și asupra obligativității regularizării acesteia, în cazul în care nu îndeplinește anumite cerințe prevăzute în art. 194-197 din Cod care instituie condiții de formă ale cererii de chemare, referitoare la cuprinsul cererii de chemare în judecată, numărul de exemplare, timbrarea cererii sau la cazurile de nulitate a acesteia.

26. Dispozițiile art. 200 din Codul de procedură civilă dispun verificarea cererii introductive de instanță de către completul învestit aleatoriu cu soluționarea cauzei. Constatând neconformitatea acesteia în raport cu cerințele instituite prin art. 194-197 din Codul de procedură civilă, instanța de judecată comunică lipsurile reclamantului, în scris, punându-i totodată în vedere necesitatea regularizării cererii, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării. Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut de alin. (2) cuprins în art. 200 din același Cod, instanța are posibilitatea să anuleze cererea de chemare în judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

27. În privința criticii autoarei excepției referitoare la nemotivarea încheierii de anulare a cererii, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută. Astfel cum a reținut Curtea în Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, încheierea de anulare a cererii poate fi motivată succint, întemeindu-se pe motivele deja comunicate petentului potrivit alin. (2) al art. 200 din Codul de procedură civilă și pe faptul că lipsurile nu au fost complinite în termenul prevăzut de lege, acesta luând la cunoștință de motivele de anulare în termenul legal. în acest context, Curtea a reținut, potrivit jurisprudenței sale constante (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție. Mai mult, s-a statuat în jurisprudența citată, liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, fiind de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile ari. 126 alin. (2) din Constituție.

28. De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, s-a arătat că accesul liber la justiție implică prin natura sa o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014 pronunțată în Cauza Lefter împotriva României (Cererea nr. 66.268/13), a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă nu se substituie unei cereri judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește să impună reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește o bună administrare a justiției (paragraful 18). Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță, deoarece partea este informată asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă de a-i fi aplicată (paragrafele 20 și 21).

29. În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că instituirea unor condiții formale ale cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată de plano drept o negare a efectivității dreptului de acces la justiție, ci aceasta constituie o expresie a obligativității exercitării drepturilor și libertăților cu bună-credință, în limitele instituite de lege. Mai mult, nerespectarea condițiilor prescrise pentru conformitatea cererii introductive de instanță nu atrage în mod necondiționat anularea actului procedural, existând posibilitatea modificării sau completării acestuia în termenul stabilit de instanță.

30. Astfel, prevederile art. 200 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, dispunând asupra necesității comunicării în scris către reclamant a lipsurilor constatate în legătură cu cererea de chemare în judecată, cu mențiunea regularizării acestora în termenul stabilit, reprezintă o concretizare a principiului rolului activ al judecătorului, tocmai în vederea asigurării accesului efectiv la justiție al titularului cererii. Mai mult, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii de anulare, împotriva acesteia se poate face cerere de reexaminare, solicitând motivat revenirea asupra măsurii anulării. Potrivit art. 200 alin. (6) din același act normativ, completul învestit cu soluționarea cererii de reexaminare poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului inițial învestit.

31. În acest context, Curtea a reținut că atât reglementarea cererii de reexaminare, sub forma unei căi de atac împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată, cât și faptul că aceasta se soluționează de un complet diferit de cel care a dispus măsura anulării, cu citarea reclamantului, reprezintă garanții procesuale, care au drept scop evitarea anulării actului de procedură, în măsura în care a fost legal întocmit.

32. De asemenea, Curtea a reținut că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalității legitime urmărite de către legiuitor, și anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate și probele solicitate, cât și la asigurarea celerității procesului, permițând astfel o buna desfășurare a judecății într-un termen optim și previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție.

33. Cu privire la modul de definire a termenului "de îndată", Curtea a reținut că acesta urmează a fi apreciat de la caz la caz, ținând cont de respectarea principiului celerității judecării cauzei, principiu care determină necesitatea depășirii procedurii de regularizare în vederea stabilirii primului termen de judecată și citarea părților.

34. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 16 din Constituție referitor la egalitatea în fața legii, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate se aplică în aceeași măsură persoanelor aflate în aceeași situație juridică, neputându-se reține încălcarea dispozițiilor constituționale menționate.

35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

36. Distinct de cele arătate, Curtea, din studiul actelor dosarului instanței de fond în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 585D/2014, constată că autorul excepției critică și faptul că instanța de judecată a repetat procedura regularizării cererii introductive prevăzute de art. 200 din Codul de procedură civilă, în sensul că după ce i s-a făcut o primă comunicare de complinire a lipsurilor cererii introductive, față de care și-a îndeplinit obligațiile, instanța de fond a făcut o nouă comunicare cu cerințe care nu au fost incluse în cea dintâi, respectiv i s-a pus în vedere să comunice adresa actuală a unuia dintre pârâți. Astfel, Curtea reține că la momentul la care instanța inițial învestită a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 201 din Codul de procedură civilă a dispus, prin rezoluție, comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâți. Ulterior, instanța a constatat că dovada de predare a actelor de procedură către unul dintre pârâți s-a întors cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă", iar instanța a pus în vedere reclamantului ca, în temeiul art. 166 din Codul de procedură civilă, să facă toate demersurile pentru a obține noua adresă unde urmează a se face comunicarea și să le depună la dosar. Deoarece, în termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță, aceasta a procedat la anularea, prin încheiere, a cererii de chemare în judecată. Împotriva aceste încheieri, reclamantul a formulat cerere de reexaminare.

37. Prin urmare, autorul excepției consideră că cererea de chemare în judecată a fost anulată cu nerespectarea dispozițiilor legale, deoarece, contrar rezoluției luate de instanță, a indicat adresa respectivului pârât și nici nu rezultă că instanța a uzat de prevederile art. 154 alin. (8) din Codul de procedură civilă potrivit cărora instanțele au drept de acces la bazele de date electronice sau la alte sisteme de informare deținute de autorități sau instituții publice în scopul obținerii datelor și informațiilor necesare realizării procedurii de comunicare a citațiilor sau a altor acte de procedură. Consideră că îi este încălcat dreptul la apărare, deoarece nu i s-a adus niciun argument pentru care adresa indicată ar fi greșită și nici nu rezultă că instanța a uzat de prevederile art. 154 alin. (8) din Codul de procedură civilă. Mai susține că se încalcă și principiul egalității, deoarece se presupune că doar reclamantul ar fi de rea-credință, în schimb pârâtul ar putea să se ascundă în mod deliberat de la preluarea unui act de procedură. Prin modul în care instanța a înțeles să interpreteze procedura regularizării, consideră că se încalcă accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil. Din modul absolut formal, mecanic în care se interpretează procedura regularizării, rezultă că limitarea impusă dreptului reclamanților de a avea acces la un tribunal nu a fost proporțională, cu scopul de a garanta securitatea juridică și buna administrare a justiției.

38. În privința acestor susțineri raportate la contextul procedural amintit, Curtea reține că, în speță, instanța de judecată este singura competentă să dispună, în funcție de legalitatea comunicării cererii de chemare în judecată, fixarea primului termen de judecată sau reluarea procedurii de comunicare prin aplicarea dispozițiilor art. 200 din Codul de procedură civilă în vederea remedierii lipsei indicării adresei actuale a pârâtului.