Regulament ASF nr. 12/2015 - modificarea părţii introductive a alin. (4) al art. 58 din Regulamentul nr. 3/2013 pentru autorizarea şi funcţionarea contrapărţilor centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012..
Comentarii |
|
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ
REGULAMENT
privind modificarea părţii introductive a alin. (4) al art. 58 din Regulamentul nr. 3/2013 pentru autorizarea şi funcţionarea contrapărţilor centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 28/2013
în temeiul prevederilor art. 159 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2) şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 25 noiembrie 2015,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.
Art. I. — Partea introductivă a alin. (4) al art. 58 din Regulamentul nr. 3/2013 pentru autorizarea şi funcţionarea contrapărţilor centrale emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii, aprobat prin Hotărârea Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 28/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din
30 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) A.S.F. va retrage autorizaţia de funcţionare a Societăţii «Casa Română de Compensaţie» — S.A. şi a Societăţii «Casa de Compensare Bucureşti» — S.A. în maximum 15 luni:”.
Art. II. — Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în Buletinul Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pe site-ul acesteia şi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
Mişu Negriţoiu
Bucureşti, 25 noiembrie 2015.
Nr. 12.
← Ordinul MMFPSPV INS nr. 2196/2015 nr. 513/2015 - modificarea şi... |
---|