Anexa 2 - Ordinul ANRE nr. 141/2014 - aprobarea tarifelor specifice şi indicilor specifici utilizaţi la stabilirea tarifelor de racordare a utilizatorilor la reţelele electrice de interes public
Condițiile ce stau la baza stabilirii indicilor specifici utilizați pentru calculul componentei TR a tarifului de racordare
1. Valorile aprobate pentru indicii specifici utilizați pentru calculul componentei TR a tarifului de racordare cuprind:
a) costul asistenței tehnice asigurate de operatorul de rețea pentru supravegherea execuției lucrării și pentru recepția acesteia;
b) cheltuiala cu montarea grupului de măsurare, în situația în care schema standard conține grup de măsurare.
2. Valorile aprobate pentru indicii specifici utilizați pentru calculul componentei TR a tarifului de racordare nu cuprind taxele pentru obținerea autorizației de construire pentru instalația de racordare și pentru avizele necesare obținerii acesteia. Taxele care sunt aplicabile se achită suplimentar de către utilizator.
3. În calculul indicilor specifici, costul considerat pentru valoarea contorului corespunde unui echipament având caracteristicile tehnice prevăzute de Codul de măsurare a energiei electrice, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 17/2002. Dacă, în conformitate cu reglementările aplicabile, operatorul de rețea instalează un sistem de măsurare inteligentă, diferența de cost se suportă de către operatorul de rețea.
4. Valorile indicilor specifici pentru branșamentele cu priză de pământ cuprind instalația de legare la pământ având priza de pământ cu rezistența mai mică de 4 Ω.
5. Schema standard a unui branșament aerian corespunde unui branșament realizat direct la clădire fără stâlp intermediar, cu consolă sau fixat direct pe peretele clădirii.
6. Schema standard a unui branșament subteran din linia electrică aeriană de joasă tensiune (LEA JT) corespunde unui branșament realizat pe un traseu cu lungimea de 20 m, la care se adaugă coborârea pe stâlpul LEA JT în lungime de 8 m.
7. În situația racordului aerian de medie tensiune (MT), valoarea indicelui specific pentru o deschidere suplimentară ara cuprinde costul unui stâlp de susținere cu priză de pământ.
8. Schema standard a unui post de transformare MT/JT cuprinde grupul de măsurare de decontare.
9. Valorile indicilor specifici pentru posturile de transformare MT/JT în cabină și pentru punctul de conexiune MT/MT cuprind costul anvelopei de beton și al instalației de legare la pământ, inclusiv al prizei de pământ.
10. Valorile indicilor specifici pentru posturile de transformare MT/JT în cabină cu două transformatoare cuprind costurile celor două transformatoare, precum și costurile a două tablouri de JT cu două grupuri de măsurare de decontare.
← HOTĂRÂRE nr. 58/2014 - modificarea Hotărârii Senatului nr.... | Ordinul ANRE nr. 142/2014 - aprobarea Regulamentului privind... → |
---|