Decizia CCR nr. 521 din 12.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 64 alin. 1 teza întâi din OUG nr. 195/2002 - circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și ale art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010, excepție ridicată de Cristina Dobrițoiu în Dosarul nr. 30.901/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 404D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În privința neconstituționalității art. 64 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, invocă jurisprudența Curții în materie, respectiv Decizia nr. 1.443 din 3 noiembrie 2011 și Decizia nr. 669 din 18 mai 2010. Referitor la art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, arată că persoana sancționată poate formula plângere împotriva modului de aplicare a măsurii dispuse de dispozițiile legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 30.901/4/2010, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și ale art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010, excepție ridicată de Cristina Dobrițoiu într-o cauză privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, referitoare la staționarea neregulamentară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că norma înscrisă în cuprinsul primei teze a art. 64 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și reluată în cuprinsul art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010 instituie o îngrădire abuzivă a unui drept fundamental, respectiv dreptul la proprietate privată consacrat de art. 44 din Constituție, inviolabil în condițiile legii organice, potrivit art. 136 alin. (5) din Constituție, cu nerespectarea condițiilor impuse în cuprinsul art. 53 din Constituție, cel puțin sub aspectul necesității și proporționalității măsurii.

Astfel, autoarea excepției arată că simpla încălcare a unei reguli de circulație privind staționarea neregulamentară nu poate fi de natură să justifice ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculului staționat fără acordul proprietarului.

De altfel, arată că taxele aplicabile sunt prohibitive, imposibilitatea achitării acestora poate duce chiar la pierderea proprietății asupra bunului respectiv, ca urmare a aplicării măsurilor de executare silită.

Mai arată că o asemenea măsură ar putea fi eventual justificată doar dacă este dispusă pentru fluidizarea traficului, respectiv pentru înlăturarea vehiculelor care constituie un obstacol pentru circulația pe drumurile publice. Astfel, ar trebui să se ajungă la dispunerea măsurii de transport și depozitare a autovehiculului doar dacă alte soluții pentru fluidizarea traficului nu sunt mai puțin oneroase și mai ia îndemână.

Mai departe, susține că îngrădirea dreptului de proprietate se poate face doar în condițiile art. 53 din Constituție, or este greu de justificat necesitatea ridicării și transportul pe distanțe mari a unui autoturism care nu afectează cu nimic buna desfășurare a traficului, dar care a fost parcat într-un loc interzis din lipsa unui loc de parcare amenajat.

De asemenea, susține că este greu de dovedit aplicarea nediscriminatorie a măsurii în cazul miilor de mașini staționate neregulamentar.

În concluzie, arată că normele criticate restrâng exercițiul dreptului de proprietate, nu se raportează doar la situații care pun în pericol circulația rutieră, nu sunt justificate în mod rezonabil prin apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor și nu respectă condițiile necesității și proporționalității impuse de art. 53 alin. (2) din Constituție.

Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă consideră că textele criticate sunt constituționale, reglementând o măsură tehnico-administrativă menită să asigure desfășurarea în condiții de siguranță a circulației pe drumurile publice, prin îndepărtarea autovehiculelor parcate neregulamentar.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale la care autorul excepției se raportează, deoarece acestea reglementează o măsură tehnico-administrativă menită să asigure desfășurarea în condiții de siguranță a circulației pe drumurile publice, prin îndepărtarea din spațiul rezervat circulației rutiere a autovehiculelor parcate neregulamentar.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 44 și 136 din Constituție, consideră că nu poate fi reținută, deoarece dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări rezonabile.

Întrucât nu este încălcat niciun drept sau nicio libertate fundamentală, apreciază că dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, întrucât nu se pune problema unei privări de proprietate, ci doar a limitării, temporare, a exercițiului a două dintre atributele dreptului de proprietate, și anume posesia și folosința, rămânând neafectată prerogativa dispoziției, care este de esența dreptului de proprietate. De altfel, măsura instituită prin textul de lege criticat reprezintă o sancționare a atitudinii culpabile a conducătorului auto care a nesocotit normele legale referitoare la staționarea vehiculelor.

Mai consideră că nu se poate reține nici nesocotirea dispozițiilor art. 53 din Constituție, deoarece există un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele folosite.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 64 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 15 iulie 2010. Analizând motivarea excepției, Curtea constată că în realitate prevederile legale vizate prin criticile de neconstituționalitate formulate sunt doar cele ale primei teze ale alin. (1) al art. 64 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, precum și cele ale art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010, texte de lege care au următorul cuprins:

- Art. 64 alin. (1) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002: "(1) Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. [_].“;

- Art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010: "În domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală are următoarele atribuții: [_] h) constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.“

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate prevederile legale criticate contravin art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 136 privind proprietatea din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea Constituțională reține următoarele:

1. Prevederile legale criticate reglementează posibilitatea poliției rutiere de a dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe parte carosabilă, având dreptul de a constata contravenții și de a aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis.

Partea carosabilă reprezintă porțiunea din platforma drumului destinată circulației vehiculelor; un drum poate cuprinde mai multe părți carosabile complet separate una de cealaltă printr-o zonă despărțitoare sau prin diferență de nivel, astfel cum rezultă din prevederile art. 6 pct. 23 din ordonanța de urgență.

Scopul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, potrivit art. 1 alin. (2), este acela de a asigura desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, precum și a mediului.

În ceea ce privește înlăturarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă, Curtea constată că sintagma "constituie un obstacol pentru circulația publică“ se regăsea, de altfel, în forma inițială a ordonanței de urgență, dar nu a fost păstrată în prezent. Acest aspect ține de opțiunea și politica legiuitorului în ceea ce privește stabilirea cadrului necesar pentru buna și fluenta desfășurare a traficului rutier.

În consecință, Curtea constată că este neîntemeiată susținerea autoarei excepției de neconstituționalitate potrivit căreia ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar urmărește un scop legitim numai în măsura în care constituie un obstacol pentru circulație.

2. Analizând critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (1) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010 privind conținutul și limitele dreptului de proprietate și caracterul inviolabil al proprietății private, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reținută.

Textele de lege criticate reglementează o "măsură tehnico-administrativă menită să asigure desfășurarea circulației pe drumurile publice în condiții de siguranță, prin îndepărtarea de pe spațiul rezervat circulației rutiere a autovehiculelor staționate în acea zonă în pofida regulilor stabilite prin lege privind oprirea și staționarea acestora“, astfel cum s-a reținut prin Decizia nr. 691 din 5 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 16 iunie 2009.

Cu acel prilej, Curtea a mai constatat că "nu poate reține critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată, întrucât dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări rezonabile“.

Curtea a reținut că în ipoteza de față nici măcar nu se pune problema unei privări de proprietate, ci doar a limitării a două dintre atributele dreptului de proprietate, și anume posesia și folosința, rămânând neafectată prerogativa dispoziției, care este de esența dreptului de proprietate. Mai mult, această limitare a posesiei și folosinței este doar temporară, încetând de îndată ce proprietarul autovehiculului staționat neregulamentar achită contravaloarea cheltuielilor necesitate de ridicarea, transportul și depozitarea acestuia. De altfel, măsura instituită prin textul de lege criticat reprezintă o sancționare a atitudinii culpabile a conducătorului auto care a nesocotit normele legale referitoare la staționarea vehiculelor.

Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de Curte prin decizia menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză.

Așadar, având în vedere scopul urmărit, mijloacele folosite, precum și existența unui just echilibru între interesele individuale și cele generale, Curtea constată că prin textele legale criticate legiuitorul a reglementat o limitare rezonabilă a atributelor de posesie și folosință ale dreptului de proprietate, ceea ce reprezintă o expresie a textului constituțional referitor la competența legiuitorului de a stabili limitele dreptului de proprietate.

Întrucât nu este încălcat niciun drept sau nicio libertate fundamentală invocate în susținerea excepției, Curtea reține că dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză.

3. Cât privește aspectele referitoare la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale criticate de către agenții Poliției rutiere, acestea nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, ci a instanțelor judecătorești, cărora persoana nemulțumită li se poate adresa pe calea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care s-a dispus aplicarea măsurii reglementate de aceste dispoziții.