Hotărârea CAFR nr. 58/2015 - modificarea Hotărârii Consiliului CAFR nr. 72/2006 privind periodicitatea desfăşurării congreselor profesiei de auditor financiardin România
Comentarii |
|
CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
pentru modificarea Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 72/2006 privind periodicitatea desfăşurării congreselor profesiei de auditor financiardin România
În temeiul:
— prevederilor art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
— prevederilor art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011,
Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în data de 23 noiembrie 2015, hotărăşte:
Art. I. — Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 72/2006 privind periodicitatea desfăşurării congreselor profesiei de auditor financiar din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 10 octombrie 2006, se modifică după cum urmează:
— Articolul 1 va avea următorul cuprins:
„Art. 1. — Congresul profesiei de auditor financiar din România se organizează de către Camera Auditorilor Financiari din România la un interval de 2 ani, de regulă, odată cu organizarea Zilei Naţionale a Auditorului Financiar din România.”
Art. II. — Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,
Gabriel Radu
Bucureşti, 23 noiembrie 2015.
Nr. 58.
← Decizia Prim-Ministrului nr. 320/2015 - numirea d-nei Corina... | Ordinul MECS nr. 5780/2015 - schimbarea sediului unităţii de... → |
---|