Decizia CCR nr. 538 din 15.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33,art. 34 alin. 1 şi art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în...

1. Pe rol se află pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Justin Ovidiu Paraschiv și Ileana Constantinescu în Dosarul nr. 928/42/2012* al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 129D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14 octombrie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 și al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 15 octombrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Încheierea din data de 4 februarie 2014 (îndreptată prin încheierea din 18 februarie 2014), pronunțată în Dosarul nr. 928/42/2012*, Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Justin Ovidiu Paraschiv și Ileana Constantinescu cu ocazia soluționării unei cauze întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 247/2005.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile art. 4 raportate la cele ale art. 33 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 sancționează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată, în considerarea termenelor și condițiilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 18/1991 și de Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vigoare la momentul sesizării instanțelor, obligându-i să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior și anulându-le orice drept câștigat și născut sub imperiul vechii legi. Astfel, se aduce atingere prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție. De asemenea, dispozițiile art. 4 raportate la cele ale art. 33 și art. 35 vin în contradicție și cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală, deoarece se creează o situație mai favorabilă pentru destinatarii Legii nr. 10/2001 cărora le este aplicabil termenul cel mai scurt de 12 luni, față de cei cărora le sunt aplicabile termenele de 24 și 36 de luni.

5. În ceea ce privește dispozițiile art. 4 raportate la cele ale art. 33,art. 34 și art. 35, autorii susțin că acestea încalcă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție. Acest drept fundamental permite depunerea oricărei cereri a cărei rezolvare este de competența instanțelor judecătorești, iar caracterul legitim sau nelegitim al cererilor va fi apreciat în urma judecării lor și va fi constatat prin hotărâre judecătorească.

6. Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată din necesitatea realizării unui cadru normativ unitar pentru urgentarea și finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a bunurilor imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, și a fost determinată de lipsa de eficiență a reglementărilor anterioare de restituire a proprietăților în România, constatată și de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a inițiat față de România procedura-pilot prin Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României. Arată că Legea nr. 165/2013 nu are caracter retroactiv, întrucât nu desființează și nu modifică situații juridice, ci se aplică situațiilor de fapt referitoare la cererile nesoluționate, care vor continua a fi soluționate potrivit noii legi, aplicarea imediată a legii noi rezultând, în acest caz, din nevoia de previziune și de uniformitate a aplicării acesteia tuturor cererilor nesoluționate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului arată că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, prin care legiuitorul a dispus ca normele noului act normativ să se aplice și proceselor aflate pe rolul instanțelor având ca obiect restituirea imobilelor preluate abuziv, sunt retroactive, întrucât, în baza acestor norme coroborate cu art. 33,art. 34 sau art. 35 din același act normativ, în cele mai multe cauze, similare cu aceasta, a fost ridicată, din oficiu, excepția prematurității acțiunilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. În aceste condiții, s-a acționat, de fapt, asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Noua lege nu poate interveni asupra proceselor aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor, întrucât o astfel de modificare nu face decât să creeze confuzii în înțelegerea și aplicarea corectă a principiului constituțional al neretroactivității legilor.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând Încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

11. Deși instanța a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, din modul de formulare a criticilor de neconstituționalitate Curtea reține că autorii excepției sunt nemulțumiți de aplicarea în cauza dedusă judecății a dispozițiilor art. 33,art. 34 alin. (1) și a celor ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Astfel, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33,art. 34 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 4:"Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi. ";

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34 alin. (1): "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. ";

- Art. 35 alin. (2): "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. "

12. În opinia autorilor excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii civile, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (1), (2), (3) referitor la accesul liber la justiție și dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6,art. 13 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 instituie în sarcina entităților învestite de lege obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de a emite o decizie de admitere sau de respingere a acestora în termen de 12 luni (entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri), în termen de 24 de luni (entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri) și în termen de 36 de luni (entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri). Aceste termene curg de la data de 1 ianuarie 2014. De asemenea, Curtea observă că litigiul aflat pe rolul instanței de judecată, în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, privește obligarea Statului Român prin Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la analizarea dosarului autorilor excepției și emiterea unei dispoziții, în consecință.

14. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 raportate la cele ale art. 33 din aceeași lege, precum și obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

15. Ca atare, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 raportate la cele ale art. 33 din aceeași lege.

16. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

17. Curtea observă că, în măsura în care a constatat constituționalitatea textului de lege criticat într-o anumită interpretare ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Rațiunea aplicării acestor dispoziții legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituțională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile (a se vedea Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, și Decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 13 februarie 2014).

18. Prin urmare, reținând că acest caz de inadmisibilitate a intervenit după momentul sesizării instanței de contencios constituțional de către instanța judecătorească, Curtea urmează să respingă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ca devenită inadmisibilă.

19. În ce privește dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că acestea consacră dreptul persoanei care se consideră îndreptățită de a se adresa instanței judecătorești în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de art. 33 și 34 din același act normativ, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele menționate. Având în vedere că textul de lege criticat vizează o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 și 34 din lege, așadar un text de lege care, teoretic, va fi aplicabil abia după scurgerea termenelor prevăzute de cele două articole menționate, rezultă că art. 35 nu este, în acest moment, incident în cauză, neavând legătură cu soluționarea acesteia, în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

20. Ca atare, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.