Hotărârea CSM nr. 1309/2016 - modificarea Regulamentului privind concediile personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM..

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII PLENUL

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Regulamentului privind concediile personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 186/2007

Având în vedere dispoziţiile art. 65 şi 66 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:

Art. I. — Regulamentul privind concediile personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 186/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1 La articolul 221, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 221 — (1) Personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex au dreptul la concedii pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum şi la concediu de acomodare în vederea adopţiei."

2. La articolul 23, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) în cazul în care perioadele de concedii fără plată, însumate, au fost de 12 luni sau mai mari şi s-au întins pe 2 sau mai mulţi ani calendaristici, persoana are dreptul la un singur concediu de odihnă, acordat în anul reînceperii activităţii".

Art. II. — Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător

Mircea Aron

Bucureşti, 27 octombrie 2016.

Nr. 1.309.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Hotărârea CSM nr. 1309/2016 - modificarea Regulamentului privind concediile personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM..