HOTĂRÂRE nr. 2/2015 - vacantarea unui loc de deputat

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR

HOTĂRÂRENr. 2/2015

privind vacantarea unui loc de deputat

Monitorul Oficial nr. 92 din 04.02.2015

Având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului Adam Ioan, începând cu data de 19 ianuarie 2015, și faptul că președintele Camerei Deputaților a luat act de această demisie în ședința publică din data de 2 februarie 2015,

în temeiul art. 70 alin. (2) din Constituția României, republicată, al art. 7 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 48 alin. (16) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 210 și art. 211 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

Camera Deputaților constată încetarea calității de deputat a domnului Adam Ioan, începând cu data de 19 ianuarie 2015, și declară vacant locul respectiv de deputat, în Circumscripția electorală nr. 8 Brașov, Colegiul uninominal nr. 6.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din data de 3 februarie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

RODICA NASSAR

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HOTĂRÂRE nr. 2/2015 - vacantarea unui loc de deputat