Anexa 3 - Criteriile pentru avizarea proiectelor-pilot privind implementarea sistemelor.... - Ordinul ANRE nr. 145/2014 - implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice
Criteriile pentru avizarea proiectelor-pilot privind implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice
Comisia pentru gestionarea implementării proiectelor-pilot pentru sistemele de măsurare inteligentă, numită prin decizia președintelui, a stabilit următoarele criterii:
1. Respectarea prevederilor art. 4 alin. (2) din ordin, referitoare la realizarea unor proiecte-pilot în următoarele tipuri de zone:
a) zone urbane cu rețele electrice în stare bună sau recent retehnologizate, care funcționează la parametrii tehnici nominali precizați la pct. 4 din anexa nr. 2 la ordin;
b) zone rurale cu rețele electrice în stare bună sau recent retehnologizate, care funcționează la parametrii tehnici nominali, precizați la pct. 4 din anexa nr. 2 la ordin.
2. Corelarea valorilor investițiilor aferente proiectelor-pilot cu valorile prevăzute în programele de investiții
3. Analiza valorii totale a investițiilor în implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice, raportat la valoarea totală a programului anual de investiții
- Investițiile aferente proiectelor-pilot nu trebuie să depășească 10% din valoarea totală a programului anual de investiții.
4. Analiza comparativă a costurilor unitare specificate în anexa nr. 2 la ordin
- Se vor accepta costuri unitare în limita a +/- 20% din media costurilor unitare transmise de cei 8 operatori de distribuție.
5. Prezentarea următoarelor informații necesare în vederea realizării analizei cost-beneficiu, în urma căreia să poată fi evidențiate rezultate măsurabile/cuantificabile, conform datelor solicitate prevăzute în anexa nr. 2 la ordin:
- valoarea CPT tehnic și comercial înainte de implementarea SMI;
- valoarea OPEX controlabil înainte de implementarea SMI.
6. Includerea obligatorie a contoarelor pentru balanță în cadrul proiectelor-pilot
7. Analiza costurilor aferente investițiilor în rețeaua de distribuție pentru implementarea SMI: modernizări, înlocuiri echipamente etc.
- Se vor prezenta detalii ale acestor investiții: descriere, valori, conform anexei nr. 2 la ordin.