ORDIN privind aprobarea Normelor de aplicare a programelor guvernamentale de creditare „StudentInvest” și „FamilyStart”, a modelului Convenției privind implementarea programelor „StudentInvest” și „FamilyStart”, precum și a modelului Convenției...

MINISTERUL FINANȚELOR

Nr. 2.534 din 20 septembrie 2022

MINISTERUL FAMILIEI, TINERETULUI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE

Nr. 20.809 din 14 septembrie 2022

ORDIN

privind aprobarea Normelor de aplicare a programelor guvernamentale de creditare „StudentInvest” și „FamilyStart”, a modelului Convenției privind implementarea programelor „StudentInvest” și „FamilyStart”, precum și a modelului Convenției de garantare

Văzând Referatul de aprobare nr. 4.886 din 24.08.2022 elaborat de secretarul general al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse,

având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2022 privind aprobarea programelor guvernamentale de creditare „StudentInvest” și „FamilyStart”, precum și pentru modificarea art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului,

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 10 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 22/2022 privind organizarea și funcționarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și ale art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2022 privind aprobarea programelor guvernamentale de creditare „StudentInvest” și „FamilyStart”, precum și pentru modificarea art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului,

ministrul finanțelor și ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse emit următorul ordin:

Art. 1. — (1) Se aprobă Normele de aplicare a programelor guvernamentale de creditare „StudentInvest” și „FamilyStart”, modelul Convenției privind implementarea programelor „StudentInvest” și „FamilyStart”, precum și modelul Convenției de garantare, prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Modelul Convenției privind implementarea programelor „StudentInvest” și „FamilyStart”, precum și modelul Convenției de garantare sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la normele de aplicare menționate la alin. (1).

Art. 2. — Ministerul Finanțelor (M.F.), Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse (M.F.T.E.S.) și Fondul Român de Contragarantare (F.R.C.), precum și finanțatorii acceptați în cadrul programelor „StudentInvest” și „FamilyStart” vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanțelor,

Adrian Câciu

Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse,

Gabriela Firea

*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bl. P33, parter, sectorul 5, București.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre ORDIN privind aprobarea Normelor de aplicare a programelor guvernamentale de creditare „StudentInvest” și „FamilyStart”, a modelului Convenției privind implementarea programelor „StudentInvest” și „FamilyStart”, precum și a modelului Convenției...