Ordinul MTS nr. 802/2014 - acordarea „Premiului naţional pentru sport“, pentru rezultate de excepţie obţinute de Simona Halep în anul 2013
Comentarii |
|
MINISTERUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI
ORDINNr. 802/2014
privind acordarea "Premiului național pentru sport“, pentru rezultate de excepție obținute de Simona Halep în anul 2013
Monitorul Oficial nr. 969 din 30.12.2014
În temeiul:
- Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000;
- ale art. 43 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2007 privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 11/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederilor din Nota de fundamentare nr. 2.458 din 28 octombrie 2014,
în baza prevederilor art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 11/2013, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul tineretului și sportului emite următorul ordin:
Art. 1
Ministerul Tineretului și Sportului acordă "Premiul național pentru sport“, în valoare de 30.000 lei, pentru rezultate de excepție obținute în anul 2013 de Simona Halep.
Art. 2
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 3
Prezentul ordin va fi difuzat prin Direcția juridic și resurse umane tuturor direcțiilor de specialitate.
Ministrul tineretului și sportului,
Gabriela Szabo
← Ordinul MAPN nr. M.134/2014 - completarea Regulamentului de... | OUG nr. 95/2014 - modificarea şi completarea Legii... → |
---|