Decizia CCR nr. 549 din 17.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. I, II, III şi IV din OUG nr. 15/2012 - stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice şi ale...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I, II, III și IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice și ale art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Livia Alice Teodorescu în Dosarul nr. 6.782/105/2012 al Tribunalului Prahova - Secția I civilă. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 486D/2013.

La apelul nominal răspunde personal autoarea excepției Livia Alice Teodorescu, lipsind cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că dispozițiile art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012 determină micșorarea cuantumului pensiei, fără ca ordonanța în cauză să prevadă și momentul când acest efect încetează. Având în vedere că această ordonanță se aplică pe o durată mare de timp, este evidentă lipsa urgenței, ceea ce determină neconstituționalitatea actului normativ. Chiar dacă existența crizei economice poate justifica adoptarea unei astfel de ordonanțe de urgență, prelungirea efectelor ordonanței și după încetarea perioadei de criză nu poate fi justificată. Prin emiterea ordonanței de urgență se ajunge la situația în care bugetul de asigurări sociale și bugetul de stat se calculează diferit, din cauza deducerii unor sume diferite în cazul calculului impozitului și al contribuției de asigurări de sănătate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că interdicția de a reglementa în domeniul legii organice nu se aplică ordonanțelor de urgență. De asemenea, arată că nu există un drept constituțional care să confere un anumit cuantum al pensiei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 10 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 6.782/105/2012, Tribunalul Prahova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I, II, III și IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice și ale art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Livia Alice Teodorescu cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect "contestație calcul CAS“.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că pensia este un drept câștigat, parte componentă a patrimoniului pensionarului, și nu poate fi redusă nici chiar prin algoritmul impozitului. Astfel, dispozițiile art. I, II, III și IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012 contravin art. 44 alin. (1), art. 47 alin. (1) și (2), art. 73 lit. m), art. 136 alin. (5) și implicit art. 115 alin. (6) din Constituție. De asemenea, reglementarea dreptului la pensie nu poate fi făcută prin ordonanță de urgență, ci exclusiv prin lege, cu respectarea drepturilor celei mai defavorizate și vulnerabile categorii a populației.

În continuare, susține că prin efectul combinat al dispozițiilor art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 și al celor ale art. 69 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal pensiile sunt diminuate cu caracter permanent, ceea ce încalcă atât dreptul de proprietate privată, cât și dreptul la pensie.

Tribunalul Prahova - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate vizând imposibilitatea reglementării prin ordonanțe de urgență a unor norme vizând regimul juridic general al proprietății și al moștenirii, tribunalul constată că în Constituție nu există o interdicție expresă în privința ordonanțelor de urgență de a nu reglementa în domenii care fac obiectul legilor organice. Această interdicție constituțională vizează exclusiv ordonanțele (simple), motiv pentru care în literatura de specialitate s-a apreciat că prin ordonanțe de urgență pot fi adoptate norme care să reglementeze asemenea domenii.

Dispozițiile criticate nu încalcă prevederile art. 44 alin. (1) și art. 136 alin. (5) din Constituție, din contră, măsurile sunt dispuse tocmai pentru a modifica și înlătura anumite dispoziții ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și ale Legii nr. 571/2003, declarate anterior ca fiind neconstituționale prin deciziile nr. 223 și 224, pronunțate la data de 13 martie 2012 de Curtea Constituțională.

De asemenea, examinând critica de neconstituționalitate adusă de reclamantă dispozițiilor art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010, tribunalul apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele menționate anterior, referitoare la faptul că în Constituție nu este stabilită o interdicție expresă, cu privire la ordonanța de urgență, de a reglementa în domenii ce țin de legea organică.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Ordonanțele de urgență pot fi adoptate de Guvern atât în domeniul legilor ordinare, cât și în domeniul legii organice, dacă sunt îndeplinite condițiile de mai jos, acestea intră în vigoare numai după depunerea spre dezbatere în procedura de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea în Monitorul Oficial al României.

Așadar, ordonanțele simple se adoptă de către Guvern întotdeauna în baza unei legi de abilitare și nu pot reglementa aspecte ce țin de domeniul legii organice, sfera legilor organice fiind expres și limitativ prevăzută în art. 73 alin. (3) din Legea fundamentală, precum și de alte texte constituționale care solicită reglementarea domeniului respectiv prin lege organică. În consecință, având în vedere cele de mai sus cu privire la regimul ordonanțelor Guvernului, apreciem că prin intermediul ordonanțelor de urgență poate fi modificat regimul juridic al proprietății, contrar celor susținute de autorul sesizării.

În ceea ce privește susținerea încălcării în concret a prevederilor referitoare la proprietate prin intermediul ordonanței de urgență, apreciem că nu este încălcat acest drept, ci, din contră, prin intermediul ordonanței, așa cum rezultă din preambul, sunt puse în aplicare deciziile Curții Constituționale nr. 223 din 13 martie 2012 și nr. 224 din 13 martie 2012. În ceea ce privește încălcarea art. 47 privind dreptul la un trai decent, apreciem că ordonanța de urgență constituie actul prin care sunt luate măsuri de protecție a pensionarilor în sensul clarificării modalității de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate, pentru a elimina interpretările diferite date textelor legale care se referă la plata acestor contribuții. Astfel, ordonanța de urgență este dată în aplicarea dispozițiilor constituționale, și nu pentru eludarea lor.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I, II, III și IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012, cu modificările și completările ulterioare, față de art. 44 alin. (1), art. 47 și art. 136 alin. (5) din Constituție, menționează că acestea nu contravin sub niciun aspect dreptului de proprietate privată, ale cărui conținut și limite sunt stabilite prin lege. Măsurile dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012 au fost luate pentru a modifica și înlătura anumite dispoziții ale Legii nr. 95/2006 și ale Legii nr. 571/2003 declarate anterior ca fiind neconstituționale. Totodată, dispozițiile legale criticate nu sunt în contradicție cu art. 47 din Constituție, întrucât din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2012 rezultă faptul că a fost adoptată în scopul protejării veniturilor din pensii pentru categoria pensionarilor recunoscută a fi defavorizată.

În continuare, arată că ordonanța de urgență nu este o varietate a ordonanței emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ, adoptat de Guvern, în temeiul unei prevederi constituționale, care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare. Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2013, față de art. 115 raportat la art. 73 din Constituția României, menționează că aceasta nu poate fi reținută pentru considerentele expuse anterior.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor act. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. I, II, III și IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 8 mai 2012, și ale art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010.

- Art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012:

"Art. I. - La articolul 296⁹din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

«Art. 296⁹. - Pentru persoanele cu venituri din pensii care depășesc 740 lei, prevăzute la art. 296³lit. f) pct. 4 și 5, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depășește nivelul de 740 lei.»“;

- Art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012:

"Art. II. - Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1.La articolul 257, alineatul (2²) va avea următorul cuprins:

«(2²) Pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 lei datorează contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.»

2.La articolul 259, alineatul (2) se abrogă.“;

- Art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012:

"Art. III. - Prevederile art. I se aplică începând cu veniturile din pensii aferente lunii mai 2012.“;

- Art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012:

"Art. IV. - Orice alte dispoziții legale în vigoare privind contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc nivelul de 740 lei, contrare prevederilor art. I, se abrogă.“;

- Art. 1 pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010:

"Art. I. - Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

[_]

2.La articolul 213 alineatul (2), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:

h) pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei;“.

În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (1) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) și (2) referitor la nivelul de trai și dreptul la pensie, art. 73 lit. m) referitor la categoriile de legi, art. 115 alin. (1) și (6) referitor la ordonanțele de urgență și art. 136 alin. (5) referitor la proprietate.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 223 din 13 martie 2012 și Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, a statuat că dispozițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei.

Urmare a acestor decizii, legiuitorul a intervenit, abrogând ori modificând dispozițiile legale incidente, criticate în prezenta cauză, pentru a fi puse de acord cu cele reținute de instanța de contencios constituțional prin deciziile amintite.

În prezenta cauză, autoarea excepției invocă aspecte cu privire la încălcarea unor drepturi fundamentale precum dreptul la pensie și dreptul la un nivel de trai decent - aspecte care vizează modul de așezare a contribuției de asigurări sociale de sănătate în raport cu modul de impozitare a pensiei.

În continuare, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a stabilit că nicio dispoziție constituțională nu statuează în sensul că veniturile din pensii nu ar fi impozabile (a se vedea Decizia nr. 147 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 10 august 2001) și că prevederile art. 41 și ale art. 47 alin. (2) din Constituție, referindu-se la dreptul la protecție socială și, respectiv, la dreptul la pensie, nu au semnificația interzicerii posibilității impozitării pensiilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 173 din 23 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 24 august 2001). Mai mult, întrucât determinarea categoriilor de venituri supuse impozitării, precum și a condițiilor de impozitare intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului (a se vedea Decizia nr. 190 din 19 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 14 septembrie 2001) și având în vedere art. 139 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“, rezultă, fără echivoc, că impozitarea pensiilor pentru partea care depășește o anumită sumă pe lună nu poate fi considerată o confiscare parțială a pensiei (a se vedea Decizia nr. 149 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 10 august 2001). Dimpotrivă, această impozitare constituie o măsură socială prin care se majorează bugetul public național, care, potrivit art. 138 alin. (1) din Constituție, cuprinde, printre altele, și bugetul asigurărilor sociale de stat și, prin urmare, creează posibilitățile bugetare pentru majorarea corespunzătoare a pensiilor, precum și pentru asigurarea unui minim nivel de trai decent pentru toți cetățenii țării (a se vedea Decizia nr. 149 din 8 mai 2001).

Impozitarea pensiilor nu încalcă dispozițiile art. 47 alin. (1) din Constituție, referitor la obligația statului de a lua măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. Impozitarea doar a acelei părți a venitului din pensie care depășește o anumită valoare, modificabilă în timp în funcție de rata inflației sau de alți factori luați în considerare de legiuitor, constituie o opțiune a acestuia și depinde de posibilitățile financiare ale statului, într-o anumită perioadă, pentru dimensionarea măsurilor de protecție socială (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 321 din 20 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2002, Decizia nr. 35 din 24 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 7 martie 2012).

În privința obligației plății contribuției pentru asigurări sociale de sănătate și pentru veniturile obținute din pensii, Curtea a observat că sistemul public de asigurări sociale de sănătate, datorită faptului că este guvernat de principiul solidarității, își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituție prevede obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăși îndeplinirea obligației constituționale a statului de a asigura ocrotirea sănătății și protecția socială a cetățenilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011).

Numai legiuitorul este în drept să decidă categoriile de venituri pentru care urmează a se plăti contribuții la bugetul asigurărilor de sănătate, iar pensia, în mod indubitabil, este un astfel de venit; în lipsa plății acestei contribuții, persoana nu poate dobândi ex officio calitatea de asigurat. Faptul că legiuitorul are posibilitatea de a excepta pensia de la plata unor astfel de contribuții reprezintă o chestiune care ține în mod exclusiv de opțiunea sa. O atare exceptare nu este o cerință de ordin constituțional. Ceea ce Constituția impune este ca prin astfel de măsuri să nu se aducă atingere nivelului de trai decent- de altfel un concept constituțional relativ (a se vedea Decizia nr. 1.594 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 decembrie 2011) - al pensionarilor, fapt de care statul este îndeobște preocupat, întrucât a prevăzut atât calitatea de asigurat pensionarilor care au o pensie sub 740 lei, fără plata contribuției corespunzătoare, cât și scutirea parțială de la plata contribuției, în sensul că prin aplicarea cotei corespunzătoare pensia netă nu poate fi mai mică de 740 lei (Decizia nr. 35 din 24 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 7 martie 2012).

Totodată, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale“. Noțiunea "bun“ utilizată de acest text are o semnificație autonomă, putându-se considera că pensia este un bun care intră sub protecția acestui text. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea pronunțată în Cauza Muller contra Austriei, 1972, a subliniat faptul că, deși art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, "acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum“ (a se vedea Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010). Astfel, nu se poate reține critica potrivit căreia prin impozitarea pensiilor și aplicarea unei contribuții de asigurări sociale se ajunge la încălcarea dreptului de proprietate al pensionarilor.

În ceea ce privește critica potrivit căreia ordonanțele de urgență nu pot reglementa în domenii rezervate legilor organice, Curtea constată că interdicția reglementării de către Guvern în domeniul legii organice privește numai ordonanțele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicție decurgând direct din textul constituțional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de alin. (4) al art. 115 din Constituție, referitor la ordonanțele de urgență, care nu reprezintă o varietate a ordonanței emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ, adoptat de Guvern, în temeiul unei prevederi constituționale, care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă față unor situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată (a se vedea Decizia nr. 120 din 16 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004).