Ordinul MFP ANAF nr. 3772/2015 - modelul şi conţinutul Raportului de inspecţie fiscală întocmit la persoane fizice
Index |
---|
Ordinul MFP ANAF nr. 3772/2015 - modelul şi conţinutul Raportului de inspecţie fiscală întocmit la persoane fizice |
Anexa 1 - RAPORT DE INSPECȚIE FISCALĂ. |
Anexa 2 - INSTRUCȚIUNI. |
Comentarii |
|
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
ORDINNr. 3.772/2015
privind modelul și conținutul Raportului de inspecție fiscală întocmit la persoane fizice
Monitorul Oficial nr. 972 din 29.12.2015
În temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, art. 5 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, art. 131, ale art. 342 alin. (1) și ale art. 352 alin. (1) și (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă modelul și conținutul Raportului de inspecție fiscală întocmit la persoane fizice, prevăzut în anexa nr. 1.
Art. 2
Instrucțiunile privind întocmirea Raportului de inspecție fiscală prevăzut la art. 1 sunt prezentate în anexa nr. 2.
Art. 3
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 4
Prezentul ordin se aplică pentru inspecțiile fiscale la persoane fizice, începute după data de 1 ianuarie 2016.
Art. 5
Direcția generală coordonare inspecție fiscală, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice și structurile subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală,
Gelu-Ștefan Diaconu